Cleopatra David

Cum știi că ai coborât? Nu știi. Regresul și depresia vin printr-un proces lent, aproape insesizabil, așa că nu îți dai seama că nu mai ești acolo unde erai acum trei luni – când emanai bucurie, când entuziasmul marca începutul de zi și când erai o sursă de pace și inspirație pentru alții. În fiecare zi, standardul devine altul, tot mai scăzut. Adaptarea este treptată: corpul și mintea se obișnuiesc cu o realitate nouă, chiar dacă aceasta înseamnă un nivel mai redus de energie, de motivație sau de productivitate. Așa cum cineva se poate obișnui cu o durere cronică până la punctul în care o consideră „normală”, la fel ne putem obișnui cu oboseala, cu gândurile negative sau cu lipsa de sens. Ajungi să stai ore întregi în fața calculatorului, rătăcit printre taskuri. Nu mai ai prieteni, nu mai ai conexiuni autentice, stai pierdut în gândurile tale, ascultând eventual un podcast în speranța că va face munca de recuperare în locul tău. Sunt sigură că toți am trecut prin astfel de momente. ...

Niciodată nu este destulă muzică. Chiar dacă avem Festivalul Enescu – un colos cultural, un produs al mega-industriei muzicale – uneori simțim nevoia de ceva adresat ție și doar ție, ceva „hand-made”. Asta aduce Festivalul AERIAL , inițiat de pianista și compozitoarea Anca Elena : un manifest artistic care nu cere voie să existe și care îndrăznește să își găsească drumul în afara circuitelor oficiale. Am bucuria să fiu invitată în această serie de recitaluri , care se desfășoară între 31 august și 14 septembrie, în locuri cu suflet – Biblioteca Metropolitană „Mihail Sadoveanu” și Palatul Mogoșoaia – dar și în spațiul digital, cu o primă audiție online, accesibilă tuturor. Anca Elena, autoarea acestui festival, a decis să transforme o serie de proiecte tratate cu indiferență de instituțiile finanțatoare într-o sărbătoare a libertății artistice. „Muzica nu cere aprobare” – iar acest motto se simte în fiecare program! În această aventură muzicală, ne vom alătura Ancăi două soprane -...

 Oare? Să vedem de unde vine această replică și cine o folosește. Este o interpretare după bunul plac a unui citat din Jung: „Tot ceea ce ne irită la alții ne poate conduce către o înțelegere a noastră înșine.” A, păi e cu totul altceva. În ce condiții suntem iritați de alte persoane? Dacă cineva îți fură lucruri din casă, bani din bancă, și tu te superi și îl numești „hoț” sau chemi poliția, înseamnă că, de fapt, tu ești hoțul, conform interpretării unora? Și alte lucruri mai rele. În colectivitate, de multe ori se produc abuzuri, se încalcă limitele de bun-simț, dar când cei răniți protestează, li se dă replica: „Ce te deranjează la alții este, de fapt, defectul tău.” Iată unde s-a ajuns. Însă este, de fapt, încă un abuz. Da, ce te irită la alții este, de fapt, ceva ce ție îți provoacă o rană. Uneori este nevăzută și nu îți dai seama decât în acea situație. Asta nu înseamnă că abuzatorul trebuie premiat pentru asta sau că devine erou pozitiv. Tot ceva foarte...

Tad Nishkala  de Shri Adi Shankaracharya enumeră tot ce nu suntem în afara Spiritului – partea cea mai profundă a conștiinței, aflată dincolo de rațiune și simțire – și descrie astfel starea ideală a ființei umane realizate spiritual: starea în care nimic nu ne mai poate domina, în care doar observăm, iar Dumnezeu vede prin ochii noștri și rezolvă problemele lumii. Cu toate acestea, nivelul nostru real nu este acolo. Sunt puține persoane care trăiesc efectiv în Turya . Majoritatea suntem încă tridimensionali – materia încă ne domină, iar emoțiile decid pentru noi. Știe cineva cum funcționează marketingul? Eu am învățat. Cuprinde tehnici de persuasiune și ți se spune că nu, nu e manipulare, pentru că clientul este conștient că se află în fața unui text publicitar. Am învățat cum să pescuim: cum să creăm emoție în trei secunde, pentru ca un client să rămână încă 30 în fața clipului nostru, ca să ne cumpere produsul. Am învățat însă ceva și mai important: absolut toate momentele în...

Se spune adesea că o comunitate este ca o familie. Dar, la fel ca orice familie, vine la pachet cu toate imperfecțiunile și conflictele sale. Nimic nu e ideal — și poate că tocmai în imperfecțiune se ascunde autenticitatea. Totuși, rămâne întrebarea: cum arată idealul? Ce înseamnă perfecțiunea? Un răspuns frecvent e că perfecțiunea ar fi un model spiritual, o figură istorică pe care o admirăm. Însă, în mod paradoxal, oamenii tind să se distanțeze exact de acele exemple care i-ar putea transforma cu adevărat. De ce? Poate pentru că idealul, când devine prea real, ne incomodează. Dacă ne uităm puțin în istoria spiritualității, vedem că cele mai ridicole așteptări și reacții au fost față de Iisus Hristos.  De ce nu a fost Iisus acceptat? Pentru că evreii își imaginau un Mesia care să le rezolve problemele care îi preocupau pe ei atunci, în secunda aceea. Își doreau un erou războinic, cum mai avuseseră în trecut – pe Samson, Saul sau David. Cineva care să înlăture dinastia irodia...

Nu am putut funcționa niciodată în zgomot. Nu cel sonor — ci acel zgomot mental, difuz, apăsător, care vine dintr-o informare haotică, dintr-un flux de opinii mai tare decât realitatea însăși. Pentru mine, „normalitatea” nu a însemnat niciodată jurnalul de la ora 19. Obiceiul de a urmări știri sau talk-show-uri apare doar în prag de alegeri, în vreme de criză sau revoltă — Colectiv, Ordonanța 13, războiul din Ucraina. Diminețile mele încep, de ani buni, cu jurnale în franceză sau reportaje în germană. Nu e un simplu capriciu cultural, ci o necesitate profesională, iar conectarea la spațiul european — și mai ales francofon, în ultimii ani — e parte din munca mea și din identitatea mea de artist. Uneori încerc să gândesc în franceză, alteori în germană — în funcție de perioada de studiu sau de contextul în care lucrez. Dar mereu este vorba despre un alt nivel de înțelegere: mai adânc,  lucid, ancorat în sens. Serile se încheiau cu teatru radiofonic — un obicei de a adormi în compania...

Chapter Three: I Am So Worried Or, How to Successfully Spiral Without Actually Helping Anyone Let’s talk about a classic adult maneuver: the Grand Performance of Worry. You know the one. Something bad happens—someone’s in trouble, someone needs help—and instead of jumping into action, you offer... worry . Big, loud, beautifully hand-wringing worry. Oscar-worthy concern. Bravo. But here’s the kicker: what exactly are you doing with all that worry? Does it stop the bleeding? Pay the bills? Solve the crisis? Nope. It just kind of floats there, useless and dramatic, like a scented candle in a house fire. Of course, we all feel worried sometimes. That’s human. But let’s be honest: some of us are out here treating worry like it’s a job title. “Yeah, I was really busy today—had a full schedule of catastrophizing from 10 to 4.” And deep down, what’s the goal here? Is it support—or is it the social media soft launch of your empathy brand? You post: “Ugh, I’m just SO heartbroken right now ...

Se poate face artă doar pe jumătate? Se poate urca pe scenă fără credință în ceea ce exprimi? Poți participa la proiecte care sunt îndoielnice din punct de vedere artistic doar pentru vizibilitate, conformism sau interes? Sunt întrebări care m-au urmărit ani la rând. Nu ca dileme, ci ca puncte de orientare. Am simțit mereu, instinctiv, că nu pot trăda arta și tot ceea ce înseamnă ea pentru umanitate: adevăr, frumusețe și sens. Am spus uneori „nu” unor contexte care păreau avantajoase. Am refuzat invitații în care valoarea era înlocuită cu zgomot. Am preferat drumul mai lent, dar limpede, în locul compromisului învelit în aplauze. Această poziție nu a fost niciodată despre orgoliu. Ci despre loialitate față de ceva mai înalt decât mine: vocația, misiunea artei, puterea transformatoare a actului artistic autentic. Când am descoperit tex tul „Demnitatea artei” scris de Shri Mataji Nirmala Devi în 1961, am avut o confirmare profundă: ceea ce făceam — și ceea ce refuzam să fac — avea ...

  Ne plac ideile de comunitate, apartenență, prietenie. Ne plac inițiativele frumoase, colectivele care „fac ceva bun”, grupurile care se strâng în jurul unui ideal – fie el cultural, civic, spiritual sau educațional. Și totuși, trăim într-o lume în care comunitățile reale sunt fragile. Se destramă rapid, fără scandaluri majore, dar cu o uzură lentă și tăcută.  De ce? Iată trei cauze subtile – dar decisive – care slăbesc comunitățile din interior. Nu vin din afară. Le generăm noi înșine, uneori fără să ne dăm seama. Compromisul etic și toleranța față de impostură Un ecosistem social începe să se fisureze atunci când valorile declarate nu mai sunt susținute de fapte. Când se tolerează comportamente toxice sau nedemne „pentru că persoana e importantă”, pentru că „are rezultate”, pentru că „dă bine”. Problema nu e că apar derapaje – asta se întâmplă în orice grup uman. Problema apare când ele sunt mascate, ignorate sau justificate prin duble standarde. Adevărul devine...

  De câțiva ani încoace, asist tot mai des la o tendință ciudată: glorificarea unor trăsături negative, pe motiv că „așa suntem noi” sau că "nu ne trebuie nouă ce fac intelectualii ăia”. Superficialitatea, mediocritatea, amatorismul, compromisul și kitschul nu mai sunt privite ca derapaje, ci ca fiind acceptabile, chiar demne de promovat. Materialismul, în toată forța lui, își face loc prin aceste manifestări. Când forma contează mai mult decât fondul, când se premiază aparențele și nu esența, e clar că ceva e pe cale să se piardă. Să fim sinceri: chiar dacă un lucru este bine făcut din punct de vedere tehnic, științific sau artistic, nu poți fi mereu sigur de acceptare, succes sau de recunoașterea valorii. Dar dacă este făcut greșit sau cu jumătate de măsură, ai garanția eșecului. De unde vine această confuzie? Am ajuns să ne obișnuim cu puțin și cu prost. Am fost educați, direct sau indirect, într-o cultură a supraviețuirii, nu a calității. Am fost imbecilizați de stalinism...

 Chapter Two: I Thought That... This one's short — and brutal. You know how in grammar lessons we were taught that certain prepositions or expressions introduce the dative or genitive case? Well, “I thought that...” is a special expression. It doesn't introduce a case. It introduces a lie. Examples? “I thought you weren’t hungry, that’s why I didn’t cook.” “I thought you didn’t like romance, that’s why I didn’t bring flowers.” Oh, really? This is the kind of excuse we used to make when we were 10 and trying to escape the last class of the day. “I thought school ended early!” Meanwhile, we were halfway home with a sandwich in our hand and a very guilty conscience. Back then, it was sort of cute. Now? Not so much.  Let’s be honest. If you've hurt someone, neglected a responsibility, or dropped the ball entirely — who’s really going to believe your ridiculous “I thought that...” excuse? You might buy yourself a few seconds by confusing the other person with y...

 România este, poate mai mult decât alte locuri, o țară în care tăcerea a fost ridicată la rang de virtute, iar exprimarea adevărului a ajuns să fie tratată ca un act de agresiune. Moralitatea, stima de sine, echilibrul între inimă și rațiune — toate par astăzi sub asediu, în special în comunitățile care ar trebui să funcționeze pe baza unor valori clare și sănătoase. În decursul a peste trei decenii de activism, atât în România cât și în afara granițelor, am observat cum oameni bine intenționați au fost marginalizați pentru că au ales să spună adevărul. Cei care au avut curajul să semnaleze derapaje morale sau abuzuri au fost adesea etichetați drept “conflictuali” sau “negativi”. În realitate, au fost agresați de către cei care se simțeau vizați. Imoralitatea a fost tolerată. Au fost relații în interiorul comunităților — unele asumate, altele nu — dar judecata a fost aplicată selectiv: cei lipsiți de influență au fost excluși, în timp ce cei „bine conectați” au fost iertați și c...

  Într-o metropolă în care orchestrele tradiționale definesc agenda culturală prin stagiuni permanente și repertorii standardizate, concertul Scrisoare de dragoste de la Biserica Anglicană propune o experiență artistică diferită, translatând măiestria interpretativă intr-un concept inovator, ce depășește tiparele și convențiile lumii muzicii clasice. Pe 15 martie, vom călători în universul lui Mahler, cu toată   frumusețea efervescentă a romantismului și rafinamentul Belle Époque, într-un decor arhitectural al începutului de secol XX. Concertul „Scrisoare de dragoste” devine astfel o aventură multisenzorială în care muzica spune o poveste despre iubire, căutare spirituală și idealurile umane. Dacă marile săli de concerte impresionează prin amploare sonoră, concertul nostru surprinde esența subtilă a muzicii romantice și o aduce în intimitatea ascultătorului. Programul include selecțiuni din Simfonia nr. 4 și celebrul Adagietto din Simfonia nr. 5 de Gustav Mahler, lucrări ...

Sărbătoarea iubirii, sărbătoarea îndrăgostirii, cu rădăcini în Creștinismul timpuriu, ziua Sfântului Valentin, despre care se spune că era preot și căsătorea soldații romani în secret, a devenit un festival al cumpărăturilor în veritabilă competiție cu perioada Crăciunului. Dragobete are origini precreștine, iar legenda spune că era fiul Babei Dochia, iar obiceiurile au legătură cu logodna și cu sosirea primăverii. Astfel că două celebrări legate de întemeierea familiei, una creștină și una păgână, au devenit curse de shopping, imagini ale romantismului cu orice preț sau ale unei tradiții fabricate. Pe care să o alegem? Nici una! Pentru că iubirea nu este limitată la două zile pe an și nu este rezervată doar pentru cupluri. Profesorul meu de română din liceu comenta la un moment dat:   Iubirea despre care Dante a spus că "mișca Soarele și celelalte stele" nu este cea dintre Ion și Măria.  Pentru cei care încă nu și-au găsit „jumătatea”, nicio problemă! Nu este nevoi...

Sâmbătă, 15 martie, de la ora 18:00, Biserica Anglicană din București va găzdui concertul  „Scrisoare de dragoste” ,  susținut de soprana  Cleopatra David  și cvartetul de coarde alcătuit din membri ai Filarmonicii George Enescu. Efervescența  Belle Époque  renaște într-un eveniment ce integrează muzica, poezia și arhitectura, într-o nouă experiență senzorială și spirituală, în care rafinamentul și sensibilitatea lui Gustav Mahler devin esența călăuzitoare.  Iubirea și frumusețea sunt celebrate și evocate în toate manifestările lor: de la sacru la lumesc, de la felul în care natura ne răsfață cu spectacolul florilor din fiecare primăvară până la delicatețea gesturilor prin care se exprimă cele mai intime sentimente.  Biletele sunt disponibile  aici  (discount 20% până pe 24 februarie) Partener:  Forumul Cultural Austriac   Sâmbătă, 15 martie 2025 Ora: 18:00 Biserica Anglicană, București (Str. Arthur Verona nr. 3) Cleopatra Davi...

  Chapter ONE:  I’m Sorry! Of course, your mom taught you that it’s polite to say  “I’m sorry”  after an accidental burp—or even after, you know,  punching someone in the face.   “Say sorry, and all is forgiven!” But if you’re over 18, you’ve probably encountered a little word called  consequences —and unfortunately, simply following the penal code isn’t enough. Saying  “sorry”  after messing up won’t magically fix things anymore. There’s a difference between a burp and, let’s say,  lying to someone  or  insulting them. Here’s the harsh truth: nobody actually cares whether you  feel  sorry or not. What matters is that you’ve created a crack—sometimes a full-blown  earthquake —in another person’s world. If you truly want forgiveness, you have to  ask  for it. But not by just throwing out the word  “sorry”  like it’s a coupon for free absolution. That’s just a social convention—a polite way to s...

Acum un an, organizam și prezentam Lectia de Istorie la Ateneul Român, unde a fost invitat de onoare istoricul Ștefan Popescu, iar cvartetul Filarmonicii "George Enescu" a susținut un concert de muzică românească. Pe 24 ianuarie 1859 eram doar Principatele Române Unite, dar atunci s-a aprins scânteia care ne-a așezat pe drumul spre ceea ce suntem astăzi. Cu ajutorul lui Dumnezeu și prin viziunea multor oameni cu mintea și inima deschise, educați în universitățile din capitalele europene, am crescut ca națiune. Un an mai târziu, în 1860, se înființa prima universitate modernă, cea de la Iași – un pas imens pentru educația noastră, care avea să devină temelia evoluției. (Colegiul Iezuit de la Cluj din 1581 e o altă poveste, dintr-o altă realitate!) Astăzi, celebrăm mai mult decât unirea – celebrăm educația, cultura, principiile democratice, spiritualitatea adevărată, progresul social, economic și tehnologic. Și, mai presus de toate, celebrăm bunul-simț și echilibrul, valori...