Un lucru care nu este secret: pe 11 septembrie, (Doamne, ce zi!) vom interpreta Vocea Umană de Francis Poulenc pe libretul lui Jean Cocteau. Atât piesa de teatru, cât și opera au avut multiple puneri în scenă în România. Opera s-a cântat și la Teatrul Național de Operetă, și la Filarmonică, și în festivalul Operei Naționale. Piesa poate fi ascultată pe YouTube în interpretarea Ginei Patrichi, iar în ultimii ani Oana Pellea a strălucit în rolul Elle. Și cu atâtea versiuni de primă mână, tot mai este loc de descoperiri. Dacă ne gândim la text și îi aplicăm diferite lentile, ne-o putem imagina pe eroină în ipostaze multiple. Este ea o femeie care a iubit excesiv, iar acum suferă pentru că a fost părăsită? Sau poate avem o narcisistă care își manipulează emoțional fostul partener? It takes two for a tango . Dar dacă, de fapt, ea nu discută cu nimeni, iar dialogul este imaginar? Cum arată viața ei? Cum se îmbracă, ce fel de prieteni are (în afară de Marta și de căț...
Mă pregăteam să intru într-o emisiune la un post de radio, iar gazda era de formație actriță. Vorbeam despre accesibilizarea spectacolelor și ajunsesem la muzică și la persoanele cu probleme de auz. Îmi dădea exemplul Coldplay și al unor veste speciale și nu înțelegea de ce muzica clasică nu poate fi accesibilizată. Nu mi-a trecut prin minte să-i vorbesc despre conectarea prin Kundalini și vibrații, însă, înainte de a se face acest lucru, este nevoie de o condiție: ca muzica să fie cântată măcar corect. Și nu oricine poate face asta. Să explic. Muzica este domeniul care necesită cea mai îndelungată specializare. Ca să devii medic, până la 18 ani înveți la o școală de cultură generală și la un liceu teoretic, cu toată lumea. Nu faci materii în plus. Faci pregătire un an sau doi, dar acolo s-a format o industrie clandestină. Pentru muzică, dacă nu ai început cu un instrument, de regulă vioară sau pian, de la vârsta de șase ani, nu are rost să te mai obosești. Nu vei avea nicio șans...