O binevenită reactualizare a colaborării dintre Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti şi Filarmonica „George Enescu”, proiectul Concerte de muzică românească a oferit, în seara zilei de 2 februarie în sala mică a Ateneului Român, evenimentul intitulat Atelierul de electroacustică. Într-o atmosferă quasi-familială, cinci compozitori din zona avangardei, fiecare cu un program estetic şi o modalitate proprie de a îmbina sursele acustice şi pe cele electronice, şi-au expus lucrările şi convingerile: Călin Ioachimescu, Corneliu Dan Georgescu, Maia Ciobanu, Octavian Nemescu şi Irinel Anghel Seara a început cu o lucrare ambientală ( Digital Birds a lui Călin Iochimescu), în care au fost prelucrate sunete emise de păsări, în timp ce altele au fost genrate electronic, fiind audibile două secţiuni dictincte, cea de a doua mai întunecată, dominată de isonuri grave. Corneliu Dan Georgescu a trimis o piesă nouă, intitulată Ri...