Abia s-au stins ecourile Simfoniei a cincea de Mahler şi un alt concert a început în frumoasa sală a Ateneului. Acelaşi dirijor, charismaticul Jin Wang, care două seri la rând a condus Orchestra Filarmonicii bucureştene a revenit pe podium în dimineaţa zilei de 24 mai pentru deschiderea Săptămânii Internaţionale a Muzicii Noi alături de Orchestra Universitaria a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti. În program, au fost lucrări de Sebastian Androne, Dumitru Capoianu, Doina Rotaru şi … Jin Wang. Concertul a fost dedicat tinerei generaţii: muzică nouă, o orchestră de tineret, un solist tânăr (Octavian Moldovean), un compozitor tânăr (Sebastian Androne) şi, la un moment dat, un dirijor tânăr (Andrei Racu). Sebastian Androne are doar 25 de ani şi multe premii obţinute la concursurile de gen. Lucrarea sa, Erebos , prima din programul concertului, afişează o anumită atracţie a autorului faţă de zonele întunecate ale Universului. Au urmat Variaţiunile cinematografice (19...