Treceți la conținutul principal

Ce te deranjează la alții este, de fapt, defectul tău

 Oare?

Să vedem de unde vine această replică și cine o folosește.

Este o interpretare după bunul plac a unui citat din Jung:

„Tot ceea ce ne irită la alții ne poate conduce către o înțelegere a noastră înșine.”

A, păi e cu totul altceva.

În ce condiții suntem iritați de alte persoane?

Dacă cineva îți fură lucruri din casă, bani din bancă, și tu te superi și îl numești „hoț” sau chemi poliția, înseamnă că, de fapt, tu ești hoțul, conform interpretării unora?

Și alte lucruri mai rele.

În colectivitate, de multe ori se produc abuzuri, se încalcă limitele de bun-simț, dar când cei răniți protestează, li se dă replica: „Ce te deranjează la alții este, de fapt, defectul tău.”

Iată unde s-a ajuns.

Însă este, de fapt, încă un abuz.


Da, ce te irită la alții este, de fapt, ceva ce ție îți provoacă o rană. Uneori este nevăzută și nu îți dai seama decât în acea situație. Asta nu înseamnă că abuzatorul trebuie premiat pentru asta sau că devine erou pozitiv. Tot ceva foarte negativ, murdar, rămâne. Însă cel abuzat, dacă înțelege ce a vrut Jung să spună, se poate ridica de la pământ și să înceapă munca de vindecare a canalului stâng.

Da, uneori ceea ce ne irită la ceilalți poate scoate la suprafață o rană proprie — o frică, o traumă, o valoare personală încălcată sau o parte din noi pe care nu o acceptăm.

Această conștientizare nu scuză comportamentul greșit, negativ, malefic al altora, dar îi oferă celui rănit o șansă să se vindece, să devină mai conștient și mai liber interior.

Jung nu ne-a învățat să tolerăm abuzul. Din contră, ne-a învățat să ne cunoaștem umbrele, să le aducem în lumină, și să devenim întregi.

Nu, nu ești „defect” pentru că reacționezi la nedreptăți.

Da, uneori reacția ta poate arăta o rană mai veche sau o parte ascunsă din tine.

Nu tolera abuzul — NIMENI nu are dreptul să îți atace demnitatea

Dacă cineva greșește, este drept să răspundă legal, moral sau spiritual pentru asta.

Dar cel rănit, poate transforma acea suferință într-un pas spre vindecare. Poate învăța ceva despre sine și găsește sprijin în Dumnezeu pentru a accesa puterea sa interioară, poate selecta ce merită să păstreze și ce e bine să lase în urmă.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Când liniștea are subtitrare

Nu am putut funcționa niciodată în zgomot. Nu cel sonor — ci acel zgomot mental, difuz, apăsător, care vine dintr-o informare haotică, dintr-un flux de opinii mai tare decât realitatea însăși. Pentru mine, „normalitatea” nu a însemnat niciodată jurnalul de la ora 19. Obiceiul de a urmări știri sau talk-show-uri apare doar în prag de alegeri, în vreme de criză sau revoltă — Colectiv, Ordonanța 13, războiul din Ucraina. Diminețile mele încep, de ani buni, cu jurnale în franceză sau reportaje în germană. Nu e un simplu capriciu cultural, ci o necesitate profesională, iar conectarea la spațiul european — și mai ales francofon, în ultimii ani — e parte din munca mea și din identitatea mea de artist. Uneori încerc să gândesc în franceză, alteori în germană — în funcție de perioada de studiu sau de contextul în care lucrez. Dar mereu este vorba despre un alt nivel de înțelegere: mai adânc,  lucid, ancorat în sens. Serile se încheiau cu teatru radiofonic — un obicei de a adormi în compania...

Despre tăcere, adevăr și moralitate: ce fel de comunitate vrem?

 România este, poate mai mult decât alte locuri, o țară în care tăcerea a fost ridicată la rang de virtute, iar exprimarea adevărului a ajuns să fie tratată ca un act de agresiune. Moralitatea, stima de sine, echilibrul între inimă și rațiune — toate par astăzi sub asediu, în special în comunitățile care ar trebui să funcționeze pe baza unor valori clare și sănătoase. În decursul a peste trei decenii de activism, atât în România cât și în afara granițelor, am observat cum oameni bine intenționați au fost marginalizați pentru că au ales să spună adevărul. Cei care au avut curajul să semnaleze derapaje morale sau abuzuri au fost adesea etichetați drept “conflictuali” sau “negativi”. În realitate, au fost agresați de către cei care se simțeau vizați. Imoralitatea a fost tolerată. Au fost relații în interiorul comunităților — unele asumate, altele nu — dar judecata a fost aplicată selectiv: cei lipsiți de influență au fost excluși, în timp ce cei „bine conectați” au fost iertați și c...

Handbook for Adult Life

Chapter Three: I Am So Worried Or, How to Successfully Spiral Without Actually Helping Anyone Let’s talk about a classic adult maneuver: the Grand Performance of Worry. You know the one. Something bad happens—someone’s in trouble, someone needs help—and instead of jumping into action, you offer... worry . Big, loud, beautifully hand-wringing worry. Oscar-worthy concern. Bravo. But here’s the kicker: what exactly are you doing with all that worry? Does it stop the bleeding? Pay the bills? Solve the crisis? Nope. It just kind of floats there, useless and dramatic, like a scented candle in a house fire. Of course, we all feel worried sometimes. That’s human. But let’s be honest: some of us are out here treating worry like it’s a job title. “Yeah, I was really busy today—had a full schedule of catastrophizing from 10 to 4.” And deep down, what’s the goal here? Is it support—or is it the social media soft launch of your empathy brand? You post: “Ugh, I’m just SO heartbroken right now ...