De câțiva ani încoace, asist tot mai des la o tendință ciudată: glorificarea unor trăsături negative, pe motiv că „așa suntem noi” sau că "nu ne trebuie nouă ce fac intelectualii ăia”. Superficialitatea, mediocritatea, amatorismul, compromisul și kitschul nu mai sunt privite ca derapaje, ci ca fiind acceptabile, chiar demne de promovat.
Materialismul, în toată forța lui, își face loc prin aceste manifestări. Când forma contează mai mult decât fondul, când se premiază aparențele și nu esența, e clar că ceva e pe cale să se piardă.
Să fim sinceri: chiar dacă un lucru este bine făcut din punct de vedere tehnic, științific sau artistic, nu poți fi mereu sigur de acceptare, succes sau de recunoașterea valorii. Dar dacă este făcut greșit sau cu jumătate de măsură, ai garanția eșecului.
De unde vine această confuzie?
Am ajuns să ne obișnuim cu puțin și cu prost. Am fost educați, direct sau indirect, într-o cultură a supraviețuirii, nu a calității. Am fost imbecilizați de stalinism. În Revoluția Culturală, singura estetică permisă era portretul lui Mao, iar oamenii erau obligați să-și distrugă până și grădinile.
Locuim în cartiere urâte, mâncăm prost și ne îmbrăcăm neglijent. Ne lăudăm cu tradiții, dar purtăm ii fake, brodate industrial prin Turcia, India sau China.
Avem un guvern pestriț, plin de amatori, oportuniști și personaje îndoielnice. Și da — noi i-am pus acolo, direct sau prin indiferență.
În acest context, în care acceptăm aceste forme de degradare în viața de zi cu zi, nu e de mirare că ne pierdem discernământul. Se estompează linia dintre autentic și fals, între valoare și impostură.
Îmi amintesc că, în studenție, aveam colege extrem de religioase, care țineau post dar fumau. Când le-am întrebat ce sens mai are postul în aceste condiții, mi s-a răspuns: „Cât e, e primit.” Un fel de „merge și așa” sau „dacă nu poți să-i convingi, aburește-i”. Așa am ajuns să ne aburim pe noi înșine — și să credem că putem aburi chiar și divinitatea.
Vă invit pe toți – fără învinovățiri, fără superioritate – la un exercițiu de introspecție sinceră. Să ne uităm atent la viața noastră, la micile și marile obiceiuri, și să vedem unde am făcut compromisuri. Unde al ales superficialitatea, mediocritatea sau amatorismul. Ce aspect al vieții noastre este definit de kitsch.
E o invitație la luciditate. La calitate. La adevăr.
Comentarii