Treceți la conținutul principal

Demnitatea artei: o alegere conștientă

Se poate face artă doar pe jumătate?

Se poate urca pe scenă fără credință în ceea ce exprimi?
Poți participa la proiecte care sunt îndoielnice din punct de vedere artistic doar pentru vizibilitate, conformism sau interes?

Sunt întrebări care m-au urmărit ani la rând. Nu ca dileme, ci ca puncte de orientare.
Am simțit mereu, instinctiv, că nu pot trăda arta și tot ceea ce înseamnă ea pentru umanitate: adevăr, frumusețe și sens.

Am spus uneori „nu” unor contexte care păreau avantajoase.
Am refuzat invitații în care valoarea era înlocuită cu zgomot.
Am preferat drumul mai lent, dar limpede, în locul compromisului învelit în aplauze.

Această poziție nu a fost niciodată despre orgoliu. Ci despre loialitate față de ceva mai înalt decât mine: vocația, misiunea artei, puterea transformatoare a actului artistic autentic.

Când am descoperit tex
tul „Demnitatea artei” scris de Shri Mataji Nirmala Devi în 1961, am avut o confirmare profundă: ceea ce făceam — și ceea ce refuzam să fac — avea rădăcini solide.

„Artiștii trebuie să ridice gustul publicului la nivelul propriilor lor standarde, nu să coboare la cerințele ieftine ale acestuia, renunțând astfel la libertatea lor.”
— Shri Mataji Nirmala Devi, The Dignity of Art

Cred cu tărie că arta autentică nu se negociază. Nu poate fi falsificată fără să-și piardă sufletul. Nu poate fi „optimizată” pentru algoritm fără să devină golită de sens.

De atunci, m-am dedicat conștient păstrării și apărării acestor valori — în tot ce fac, în fiecare proiect, în fiecare alegere profesională și personală.

În recitalurile și spectacolele mele, în programele curatoriate, în proiectele educaționale, în parteneriatele artistice, caut acea linie de claritate între ceea ce este viu și ceea ce este doar strident. Între ceea ce transformă și ceea ce ademenește fără substanță.

Pentru mine, arta este și trebuie să rămână un act de responsabilitate interioară.
Un limbaj al adevărului. O arhitectură de frumusețe. O punte spre sens.

 Când un artist reacționează la nedreptate, la dezechilibru, la disonanțele societății, arta devine forță vie. Poate aduce lumină acolo unde este confuzie. Poate vindeca, uni, clarifica.
Asta este — și va rămâne — miza.

Adevăr. Frumusețe. Sens.
Sunt jaloanele după care mă orientez.
Sunt și daruri, și responsabilități.
Sunt răspunsul meu tăcut în fața întrebării: „Ce înseamnă, de fapt, să fii artist?”

—

📖 Textul integral „The Dignity of Art” de Shri Mataji Nirmala Devi poate fi citit aici:

Acest articol face parte din seria #NoteDeArtist — reflecții despre rostul artei, integritate și alegerea conștientă a calității.



Etichete:

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Când liniștea are subtitrare

Nu am putut funcționa niciodată în zgomot. Nu cel sonor — ci acel zgomot mental, difuz, apăsător, care vine dintr-o informare haotică, dintr-un flux de opinii mai tare decât realitatea însăși. Pentru mine, „normalitatea” nu a însemnat niciodată jurnalul de la ora 19. Obiceiul de a urmări știri sau talk-show-uri apare doar în prag de alegeri, în vreme de criză sau revoltă — Colectiv, Ordonanța 13, războiul din Ucraina. Diminețile mele încep, de ani buni, cu jurnale în franceză sau reportaje în germană. Nu e un simplu capriciu cultural, ci o necesitate profesională, iar conectarea la spațiul european — și mai ales francofon, în ultimii ani — e parte din munca mea și din identitatea mea de artist. Uneori încerc să gândesc în franceză, alteori în germană — în funcție de perioada de studiu sau de contextul în care lucrez. Dar mereu este vorba despre un alt nivel de înțelegere: mai adânc,  lucid, ancorat în sens. Serile se încheiau cu teatru radiofonic — un obicei de a adormi în compania...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Despre tăcere, adevăr și moralitate: ce fel de comunitate vrem?

 România este, poate mai mult decât alte locuri, o țară în care tăcerea a fost ridicată la rang de virtute, iar exprimarea adevărului a ajuns să fie tratată ca un act de agresiune. Moralitatea, stima de sine, echilibrul între inimă și rațiune — toate par astăzi sub asediu, în special în comunitățile care ar trebui să funcționeze pe baza unor valori clare și sănătoase. În decursul a peste trei decenii de activism, atât în România cât și în afara granițelor, am observat cum oameni bine intenționați au fost marginalizați pentru că au ales să spună adevărul. Cei care au avut curajul să semnaleze derapaje morale sau abuzuri au fost adesea etichetați drept “conflictuali” sau “negativi”. În realitate, au fost agresați de către cei care se simțeau vizați. Imoralitatea a fost tolerată. Au fost relații în interiorul comunităților — unele asumate, altele nu — dar judecata a fost aplicată selectiv: cei lipsiți de influență au fost excluși, în timp ce cei „bine conectați” au fost iertați și c...
Un comentariu
Citiți mai multe

Trei fisuri invizibile care destramă comunitățile

  Ne plac ideile de comunitate, apartenență, prietenie. Ne plac inițiativele frumoase, colectivele care „fac ceva bun”, grupurile care se strâng în jurul unui ideal – fie el cultural, civic, spiritual sau educațional. Și totuși, trăim într-o lume în care comunitățile reale sunt fragile. Se destramă rapid, fără scandaluri majore, dar cu o uzură lentă și tăcută.  De ce? Iată trei cauze subtile – dar decisive – care slăbesc comunitățile din interior. Nu vin din afară. Le generăm noi înșine, uneori fără să ne dăm seama. Compromisul etic și toleranța față de impostură Un ecosistem social începe să se fisureze atunci când valorile declarate nu mai sunt susținute de fapte. Când se tolerează comportamente toxice sau nedemne „pentru că persoana e importantă”, pentru că „are rezultate”, pentru că „dă bine”. Problema nu e că apar derapaje – asta se întâmplă în orice grup uman. Problema apare când ele sunt mascate, ignorate sau justificate prin duble standarde. Adevărul devine...
Un comentariu
Citiți mai multe