Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din noiembrie 27, 2016

Lectura din Tolstoi si Shri Mataji Nirmala Devi pe scena Ateneului

În 23 noiembrie a avut loc la Ateneul Roman concertul Corului Filarmonicii "George Enescu" având în program Vecerniile de Rahmaninov. În desfaşurarea dramatică a fost nevoie de câteva momente de respiro atât pentru public cât şi pentru protagonişti. Cum traducerea textului se afla integral în programul de sală, lucru de care m-am ocupat personal, nu avea rost să reiau acelaşi text în momentele vorbite. Şi inspiraţia m-a dus întâi către literatura rusă, la Lev Tolstoi, din cartea căruia, "Împărăţia lui Dumnezeu este înauntrul vostru", am selectat două fragmente, unul referitor la Ziua Învierii şi al doilea despre lumina din interior şi libertatea omului. Între momentul Vecerniei şi cel al Utreniei, am căutat texte dedicate Sfintei Fecioare Maria, Maica lui Dumnezeu Fiul. Nu cred că există rugăciune mai frumoasă decât cea scrisă de Mihai Eminescu. Am mai adăugat câteva fragmente din Psaltirea Maicii Domnului. Iar inaintea Troparelor Învierii, am citat din cea mai imp...