Fiind implicat ă în multe concerte din acest festival în calitate de corist, atât timpul cât şi energia nu mi-au mai permis sa vad din sală câte evenimente aş fi vrut, nemaivorbind de scris. Dar citesc. Şi descopăr atitudini similare. Cam toţi laudă acelaşi lucru, cam toţi se abţin de la a critica vedetele sau pe cei bine văzuţi, foarte puţini având curajul unei atitudini personale. Există, desigur, şi categoria celor care caută nod în papură. În faţa unui nume mare, critica tace. Se caută circumstanţe atenuante. Brusc, toţi îşi aduc aminte că au fost instrumentişti şi ca instrumentistul e om, nu maşină de cântat. Este interesant să auzi şi comentariile muzicienilor care nu scriu. Un violonist afirma cu privire la prestaţia solistei Sarah Chang: „Cu aşa un Sibelius nu aş fi fost admis în nici o orchestră.” Critica de specialitate a fost unsă cu miere. Opinia răzbate, dar nu direct, nu acolo unde se presupune că ar fi. În articolul dedicat concertului respectiv nu prea o vezi