Părerile sunt împărțite printre locuitorii celor două actuale state (România și Moldova), dar vorbitori ai aceleiași limbi, în problema identitații Moldovei. Nu am vizitat niciodată Basarabia, însă de acest loc mă leagă... rădăcinile. Sunt urmașa unor refugiați din timpul celui de al Doilea Razboi Mondial. Am fost crescută de bunici și mi-au fost povestite detaliile plecării, instrăinării, războiului și ale vietii luate de la zero. Am rude în Basarabia și m-am bucurat întotdeauna să le văd. Am rămas sensibila la problema unirii și am trăit cu speranța înfăptuirii ei în suflet. Am plâns mult timp dupa ce Doina și Ion Aldea Teodorovici au fost uciși în acel "accident", la puțin timp dupa ce Moldova devenise independentă. Interpretam cantecele lor oriunde puteam. Și eram pe atunci doar o fetiță de 14 ani. Între timp, odată cu mișcarile politice din acea zonă (și din actuala Românie), m-am resemnat. Familia mi-a explicat că românii de acolo fie s-au refugiat, f...