Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări cu eticheta orchestra

LSO: Jocul dragostei din perfuzia cu muzică sau cum a fost Turangalîla lui Simon Rattle

  Precum pământul ars de secetă așteaptă ploaia, așa am așteptat seara de joi, 31 august 2023, când a fost programat la Sala Mare a Palatului cel de al doilea concert susținut de London Symphony Orchestra sub bagheta lui Sir Simon Rattle în cadrul seriei Mari Orchestre a Festivalului Internațional „George Enescu”. Se cânta la București, după 12 ani, simfonia Turangalîla de Olivier Messiaen, capodoperă a secolului al XX-lea, considerată de Serge Koussevitsky „ cea mai valoroasă lucrare pentru orchestră după  Sacre du printemps  a lui Stravinski”. Dar înainte de a ne bucura de muzica lui Messiaen, ne-am făcut încălzirea cu poemul simfonic Voix de la nature de George Enescu,  lucrare cu o singură mișcare terminată ( Nuages d'automne sur les forêts) și pentru care există schițe unei a doua părți. Este posibil ca Vox Maris să fi fost gândită ca parte integrantă din Voix de la nature, însă părerile cercetătorilor sunt împărățite și se cântă ca piesă de sine stătătoar...

"Sunt un aventurier care încearcă să combine lucruri incompatibile şi astfel atinge succesul“. Interviu cu violoncelistul Denis Shapovalov

Un spirit tănăr, un virtuoz a cărui carieră l-a purtat pe mari scene, precum Concertgebouw, Royal Festival Hall şi Barbican Center din Londra, sau Auditorio Nacional de Musica şi Palacio de Congresos din Madrid, violoncelistul Denis Shapovalov a fost considerat de Mstislav Rostropovici un „talent strălucitor de care poate fi mândru în faţa întregii lumi”. Artistul a fost invitat la Bucureşti în finalul stagiunii simfonice a Filarmonicii.  Cleopatra David:  V-aţi născut într-un oraş numit "Ceaikovski" şi aţi câştigat Concursul "Ceaikovski" în anul 1998. Aţi afirmat într-un recent interviu că viaţa dumneavoastră este „îmbibată de muzica lui Ceaikovski”. Dincolo de metaforă, credeţi în destin sau doar în munca asiduă ca reţetă pentru o viaţă artistică împlinită?  Denis Shapovalov:  Dincolo de destin, care te aduce pe lume într-o familie de muzicieni într-un oraş numit "Ceaikovski", ar trebui să ai talent şi anumite abilităţi, cel puţin simţ ritmic şi...

„Muzicienii au făcut totul pentru a rămâne în inimile oamenilor.“ Interviu cu violonistul David Lefèvre

  Pe concertmaistrul Filarmonicii din Monte-Carlo, violonistul David Lefèvre l-am putut vedea ca solist în câteva proiecte interesante şi în calitate de concertmaistru invitat al Filarmoncii din “George Enescu“ din Bucureşti. Câştigător al premiilor Yehudi Menuhin şi Georges Czifra, artistul îşi bucură publicul cu sunetul viorii Pietrus şi Antonius Dalla Costa din 1750.   Cleopatra David: Am avut recent ocazia să vizionăm clipul  piesei  Someday we'll all be free  (Cânvda vom fi cu toţii liberi) a lui  Donny Hathaway,  realizat de  Orchestre Philharmonique de Monte-Carlo  cu staruri precum Marcus Miller, Robin McKelle, Charles Pasi, Marie-Nicole Lemieux, Raul Midón, Neïma Naouri, Yvan Casar. Honestly. Chiar dacă mesajul este unul optimist, mi-au dat lacrimile când l-am urmărit. Cum v-aţi simţit lucrând la acest proiect ? David Lefèvre :  Presupun că lacrimile au fost generate de frumuseţea simplă a mesajului transmis de ac...

„Cultura nu e un moft, ci o necesitate care va defini viitorul societăţii.” Interviu cu dirijorul Cristian Măcelaru

  Cristian Măcelaru este dirijorul român cu cea mai spectaculoasă ascensiune profesională din ultimii ani. Distins în anul 2014 cu Premiul Solti pentru Dirijat şi Premiul Solti pentru tineri dirijori în 2012, şi-a început cariera în Statele Unite ale Americii, iar din 2018 colaborează cu cele mai importante orchestre europene. Cleopatra David: Sunteti român format în America, după mai mulţi ani ca dirijor al Orchestrei din Philadelphia, acum sunteţi Dirijor principal al WDR (Orchestra Radio din Köln) şi director desemnat al  Orchestre   National de France . Mutarea dintr-o ţară în alta înseamnă contactul cu mentalităţi diferite, sisteme fiscale diferite şi poate moduri diferite de a face muzică. Cum vă adaptaţi la aceste sisteme? Unde este  „a casă” şi care dintre ţări/sisteme este cel mai sănătos pentru muzica profesionistă? Cristian Măcelaru:  E adevărat, am trăit o mare parte de timp în America, iar acum, reîntorcându-mă în Europa, la început a fost o schimba...

„Cultura înseamnă calitate de viaţă în orice societate avansată“. Interviu cu dirijorul Mihnea Ignat

Dirijorul Mihnea Ignat este unul dintre muzicienii români a cărui carieră internaţională se desfăşoară cu precădere în Spania. În România, colaborările sale sunt în primul rând cu Opera Naţională din Bucureşti, dar şi cu orchestrele simfonice din Bucureşti şi din ţară.  A colaborat cu solişti renumiţi, precum John O'Connor, Jerome Lowenthal, Juan Diego Florez,  Erzhan Kulibaev etc. Cleopatra David: Sunteţi  Dirijor Principal şi Director Artistic al Orchestrei Simfonice din Elche.  criza COVID a lovit în mijlocul stagiunii. Cum resimte orchestra  dumneavoastră oprirea activităţii?  Mihnea Ignat:   Răspunsul nostru a fost identic cu cel al formaţiilor muzicale din întreaga lume: am suspendat imediat atât repetiţiile, cât şi concertele programate. Aş vrea sa menţionez că, în ceea ce priveşte primul nostru concert anulat, cel din 14 martie 2020, orchestra a luat decizia suspendării din proprie iniţiativă atunci când autorităţile spaniole din zona noas...

Ni s-a întâmplat Parsifal

Scriu din nou din interiorul evenimentului, aşa cum am făcut în urmă cu un an. Nu voi povesti cum a fost spectacolul şi în ce a constat regia, pentru că sunt sigură că vor fi destui cronicari care vor face asta. Nici despre cum au cântat minunaţii Petra Lang, Stefan Vinke, Bela Perencz, Eric Halfvarson şi Marius Bolos. Cine a fost în sală, nu are nevoie de nici o confirmare. Cine nu a fost, nu-şi poate imagina dintr-o descriere. Sunt unul din elementele acestui mecanism pus în mişcare de un om, o minte: Christian Badea.  Dar ce a reprezentat acest concert pentru noi? Cel mai mare câştig cred că a fost al orchestrei. A funcţionat la parametri maximi, la un nivel profesional excepţional. Adică la adevăratul lor nivel. Orchestra a câştigat respect, unul real, de sine şi din partea publicului. Pentru că am observat felul în care publicul tratează orchestrele româneşti în timpul Festivalului Enescu. La orice orchestră străină, nu doar la Berliner Philharmoniker,concertele sunt so...

Discipolii Maestrului Jin Wang

În data de 10 aprilie 2014, la Institutul „Cervantes” din Bucureşti a avut loc cel de al doilea concert din seria Jin Wang and friends , susţinut de Orchestra de Cameră Cervantes . Au dirijat patru studenţi ai cursului susţinut de dirijorul austriac de origine chineză Jin Wang la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti: Tudor Ciupeiu, Alexandru Ilie, Alberto Marcos Castilla, Andrei Ştefan Racu. Solişti au fost Alexandru Avramovici (clarinet) şi  Gaby Stănescu (vioară). Cursul de dirijat este o binevenită iniţiativă a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. Având o deschidere internaţională atât în privinţa profesorilor cât şi a studenţilor, cursul se adresează absolvenţilor de conservator care doresc să-şi dezvolte abilităţile şi tehnica de lucru cu orchestra. Prin cooptarea unui dirijor aflat în plină carieră pentru a îndruma tinerii aspiranţi la podiumul de orchestră, UNMB reuşeşte să umple un gol lăsat de sistem în învăţământul muzical european, în care...