Treceți la conținutul principal

Sibiu 2007 la Ateneul Român


Orchestra simfonică şi corul Filarmonicii „George Enescu” Bucureşti au fost joi, 25 octombrie a.c. protagoniştii unui eveniment inedit ce a avut loc în sala de concerte a Ateneului Român sub bagheta maestrului Horia Andreescu (dirijorul corului Iosif Ion Prunner): pentru 20 de minute, capitala culturală europeană a fost descrisă în limbajul universal al muzicii în Uvertura festivă pe teme săseşti „Sibiu 2007” a compozitorului Dan Dediu.
Lucrarea este accesibilă fără a cădea în capcanele „comercialului”, autorul având marele merit de a apropia publicul meloman de muzica secolului XXI, arătând astfel că arta contemporană poate fi „gustată” şi de nespecialişti.
Orchestra este imensă, postromantică, având sectorul alămurilor şi cel al percuţiei puternic reprezentate. Temele, cântate mai întâi la orchestră, sunt reluate variat împreună cu corul.
Intrarea corului este realizată prin „strigarea” denumirilor oraşelor săseşti din Transilvania: Hermannstadt, Klausenburg, Kronstadt, Mediasch, Mülnbach, Schässburg, apoi este lansată o vocaliză amplă în armonii debussyene; urmează un coral cântat în dialect săsesc, acesta având propria sa muzicalitate, o culoare deosebită de cea a limbii germane literare aşa cum o simţim în liedul romantic sau în creaţia vocal-simfonică. Coralul debutează în unison la vocile grave, dar odată cu intrarea întregului pachet sonor, armoniile devin din ce în ce mai complexe, ajungându-se la suprapunerea unor planuri sonore distincte (aglomerări politonale). Finalul este strălucitor, luminos, subliniat de timbrul alămurilor, prelucrând capul tematic al „Odei bucuriei” din „Simfonia a IX-a” de Beethoven, peste care corul aruncă exclamaţia finală „Sibiu”.
Calitatea interpretării a fost deosebită, dirijorul Horia Andreescu fiind energic, controlând şi echilibrând sonorităţile şi dozajul dinamic. Partitura, deşi a suferit retuşuri până în ultimul moment, nu a pus nici o dificultate corului care, deşi cu numai o săptămână în urmă a cântat pe aceeaşi scenă Requiemul de Verdi sub conducerea expansivului dirijor Misha Katz, a găsit resursele necesare pentru interpretarea acestei lucrări. Registrul este comod pentru o formaţie profesionistă, fără a pune mari probleme de intonaţie. Momentele amuzante nu au lipsit deoarece chiar în momentul atacului se auzeau soneriile telefoanelor mobile din sală.
Seara a continuat cu două lucrări din perioada târzie a romantismului: Concertul pentru două piane şi orchestră de Max Bruch în interpretarea soliştilor Sivan Silver şi Gill Garburg şi Simfonia a II-a de Jan Sibelius, în care din nou partidele de suflători au fost intens solicitate şi unde dirijorul a reuşit să dinamizeze mişcările lente, astfel încât acestea să nu fie percepute ca plictisitoare, greoaie.
Alăturarea unei lucrări contemporane unui program romantic satisface în cazul de faţă nu doar problemele de organizare a orchestrei, ci şi pe cele de ordin muzical, Dan Dediu nefiind un adept al sonorităţilor „stranii”, prioritatea melodiei fiind o constantă a creaţiei sale. Acest concert ar putea constitui impulsul necesar apropierii publicului tânăr de muzica actuală care tinde să devină „elitistă” şi să se adreseze unui cerc de „iniţiaţi”.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tataie, de ce sunt războaie în lume?

Aveam vreo patru sau cinci ani când am înțeles ce este un război. La televizor era plin de filme de propagandă, iar la radio de piese de teatru, multe cu acțiunea în timpul celui de al Doilea Război Mondial.   În anii comunismului, am crescut, ca mai toată lumea din generația mea, cu bunicii. Ca orice copil, mă mai strâmbam când mâncarea avea alt gust, când în loc de smântânică era iaurt, sau când mai aveam de trecut printr-un fel de mâncare până să ajung la prăjituri. Bunica zicea atunci, cu accentul ei de peste Prut: „Îți cei osândă!“, iar bunicul a izbucnit la un moment dat:  “Eu am văzut om mort de foame!“. Uneori, bunicul mai pomenea cuvântul „război“, el fiind veteran, iar la radio auzisem despre conflictul dintre Iran și Irak. Înțelegeam că este ceva cumplit, distructiv, că oamenii omoară oameni, dar nu vedeam rațiunea din spatele unor astfel de acțiuni. L-am întrebat: „Tataie, de ce sunt războaie în lume?” Și a răspuns: „Pentru că oamenii se ceartă. Mă cert eu cu t...

Cinci locuri de meditație la Paris

Am trecut cu toții prin câteva săptămâni tensionate, în care am funcționat mai mult pe pilot automat, fără să știm cum va arăta viitorul apropiat. Astăzi, mi-am amintit că viața mea arăta cândva altfel și avea o puternică influență franceză. V-am promis că vă voi purta alături de mine prin muzeele și galeriile de artă ale Parisului, iar acum vreau să îmi respect această promisiune. Când simțeam nevoia unei „cure de frumusețe,” locul meu preferat era Musée d’Orsay. Deși Luvrul este impresionant, copleșitor prin diversitatea colecțiilor sale – de la începuturile civilizației până la impresionism – am simțit că la final de zi rămân în minte doar câteva imagini clare - Mona Lisa, lucrările lui Giotto sau Botticelli, și desigur, celebra Venus din Milo – și dureri de picioare. Muzeul este imens. În momentul în care treci pe lângă el ai impresia că nu se mai termină. Sunt 16 km de galerii de artă. În ultima mea zi la Paris, am ținut neapărat să revizitez  Muzeul Cluny , dedicat artei medi...

Un artist român la Paris

M-am întors după cele trei luni petrecute în capitala Franței, probabil cel mai relevant oraș pentru cultura și evoluția societății europene din ultimele trei secole. Pe cât de multă lumină are, pe atât de multe umbre ascunde Parisul. Am pătruns într-o comunitate de artiști independenți, unde mi-am găsit cu greu locul, întrucât majoritatea erau din alte zone stilistice și se ocupau în special de artele vizuale, iar eu sunt un muzician clasic în plină carieră și care lucrează la cel mai înalt nivel în România. Însă s-au conturat câteva colaborări și în acele circumstanțe   Organizarea recitalurilor în Franța a fost o provocare din mai multe motive. Când ajungi într-un loc nou, pe care abia începi să-l cunoști și unde știi că va trebui să te ridici la un anumit nivel, presiunea e imensă. Multe nopți au fost nedormite din această cauză. Am mai avut și ghinionul să ajung în perioada de concedii, iar graficul meu conținea activități exact în acel timp! Am descoperit destul de târziu că ...