Corul Academic Radio condus de Dan Mihai Goia surprinde în această stagiune prin repertoriul abordat în tradiţionalul concert a cappella, obişnuiţi fiind să-l ascultăm interpretând lucrări din creaţia corală românească a secolului XX. De data aceasta, dirijorul Dan Mihai Goia a abordat piese din repertoriul universal: muzică romantică germană – în prima parte a concertului – şi impresionistă – în cea se a doua.
Am avut ocazia să ascultăm în prima parte lieduri şi motete ale compozitorilor Felix Mendelssohn-Bartholdy, Franz Schubert, Robert Schumann, Anton Bruckner şi Johannes Brahms. Pianista Carmen Săndulescu şi organista Simona Popovici au asigurat acompaniamentul instrumental. Concertul alătură nu numai două stiluri muzicale, ci chiar două lumi diferite, fiecare cu propria spiritualitate şi propriul mod de exprimare.
Seara a debutat cu „Mailied” Felix Mendelssohn-Bartholdy unde siguranţa atacurilor dată de precizia gestului dirijoral şi acurateţea intonaţiei au fost factori ai unei execuţii mai mult decât bune। „Viaţă de ţigan” de Robert Schumann a pus în valoare calităţile tehnice şi expresive ale pianistei Carmen Săndulescu. La motetele de Bruckner (Cristus factus est şi Locus iste), s-a preferat varianta în limba latină într-o interpretare „cuminte” în care contrastele dinamice poate ar fi fost necesar să fie mai mari, însă tempo-urile alese nu au permis desfăşurările pe care le cere o muzică apropiată din punct de vedere stilistic de cea a lui Wagner. Inspirată a fost introducerea în program a lucrării „Nänie” de J. Brahms, a cărei complexitate şi dificultate vocală este comparabilă cu secţiunileRecviemului German. Şi în acest caz tempo-urile ar fi putut fi mai aşezate, însă interpretarea a fost realizată cu sensibilitate şi inteligenţă.
Cea de a doua parte a concertului a fost dedicată muzicii franceze, cântându-se lucrări de Claude Debussy, Maurice Ravel, Francis Poulenc şi Cesar Frank (la orgă, Simona Popovici). Plină de momente interesante, lucrăile impresioniste ar fi putut fi exploatate mai mult din punct de vedere expresiv prin îmbogăţirea culorilor timbrale – pe alocuri monotone. Omogenizarea pe partide şi siguranţă ritmică au avut şi ele momente dificile datorită complexităţii muzicii. Este clar însă faptul că protagoniştii acestui eveniment „simt” mai bine muzica germană, în ciuda faptului că suntem totuşi o ţară francofonă. Muzica depăşeşte graniţele culturale şi se adresează direct inimii.
Fiind un repertoriu demn de un cor de asemena dimensiuni, dedicat genului vocal-simfonic, a solicitat atît calităţile tehnice ale cântăreţilor cît şi muzicalitatea şi expresivitatea dirijorului. De multe ori, părţile corale – scrise mai mult în zona de „pasaj” – solicită vocile mai mult decât unele roluri de operă. Având o dicţie bună – altfel textul ar fi imposibil de reconstituit – corul excelează prin frumuseţea vocilor partidelor bărbăteşti, partida de sopran oscilând între a cânta „pe voce” sau „alb” (în stilul corului Madrigal) în special pe nuanţele mici, pe alocuri părând inconsistentă. A fost însă un concert de mare ţinută, care a reuşit să trezesască interesul publicului meloman, sala Radio fiind aproape plină, iar artiştii fiind răsplătiţi cu aplauze de un entuziasm sincer.
Am avut ocazia să ascultăm în prima parte lieduri şi motete ale compozitorilor Felix Mendelssohn-Bartholdy, Franz Schubert, Robert Schumann, Anton Bruckner şi Johannes Brahms. Pianista Carmen Săndulescu şi organista Simona Popovici au asigurat acompaniamentul instrumental. Concertul alătură nu numai două stiluri muzicale, ci chiar două lumi diferite, fiecare cu propria spiritualitate şi propriul mod de exprimare.
Seara a debutat cu „Mailied” Felix Mendelssohn-Bartholdy unde siguranţa atacurilor dată de precizia gestului dirijoral şi acurateţea intonaţiei au fost factori ai unei execuţii mai mult decât bune। „Viaţă de ţigan” de Robert Schumann a pus în valoare calităţile tehnice şi expresive ale pianistei Carmen Săndulescu. La motetele de Bruckner (Cristus factus est şi Locus iste), s-a preferat varianta în limba latină într-o interpretare „cuminte” în care contrastele dinamice poate ar fi fost necesar să fie mai mari, însă tempo-urile alese nu au permis desfăşurările pe care le cere o muzică apropiată din punct de vedere stilistic de cea a lui Wagner. Inspirată a fost introducerea în program a lucrării „Nänie” de J. Brahms, a cărei complexitate şi dificultate vocală este comparabilă cu secţiunileRecviemului German. Şi în acest caz tempo-urile ar fi putut fi mai aşezate, însă interpretarea a fost realizată cu sensibilitate şi inteligenţă.
Cea de a doua parte a concertului a fost dedicată muzicii franceze, cântându-se lucrări de Claude Debussy, Maurice Ravel, Francis Poulenc şi Cesar Frank (la orgă, Simona Popovici). Plină de momente interesante, lucrăile impresioniste ar fi putut fi exploatate mai mult din punct de vedere expresiv prin îmbogăţirea culorilor timbrale – pe alocuri monotone. Omogenizarea pe partide şi siguranţă ritmică au avut şi ele momente dificile datorită complexităţii muzicii. Este clar însă faptul că protagoniştii acestui eveniment „simt” mai bine muzica germană, în ciuda faptului că suntem totuşi o ţară francofonă. Muzica depăşeşte graniţele culturale şi se adresează direct inimii.
Fiind un repertoriu demn de un cor de asemena dimensiuni, dedicat genului vocal-simfonic, a solicitat atît calităţile tehnice ale cântăreţilor cît şi muzicalitatea şi expresivitatea dirijorului. De multe ori, părţile corale – scrise mai mult în zona de „pasaj” – solicită vocile mai mult decât unele roluri de operă. Având o dicţie bună – altfel textul ar fi imposibil de reconstituit – corul excelează prin frumuseţea vocilor partidelor bărbăteşti, partida de sopran oscilând între a cânta „pe voce” sau „alb” (în stilul corului Madrigal) în special pe nuanţele mici, pe alocuri părând inconsistentă. A fost însă un concert de mare ţinută, care a reuşit să trezesască interesul publicului meloman, sala Radio fiind aproape plină, iar artiştii fiind răsplătiţi cu aplauze de un entuziasm sincer.
Comentarii