Treceți la conținutul principal

Postări

O meditație în universul enescian

  Suntem în plină perioadă a vacanțelor, însă muzica nu se oprește niciodată! Înainte de a da startul rezidenței artistice de la Paris ca titular al Bursei George Enescu oferită de Institutul Cultural Român, mai am un cuvânt de spus aici, la București. Începând cu stagiunea 2023 - 2024, muzicienii Filarmonicii George Enescu vin în comunitate cu programe muzicale sau educative. În iulie este rândul meu să fac acest lucru și am ales să vorbesc despre muzica lui George Enescu, compozitorul al cărui nume instituția noastră îl poartă cu mândrie și recunoștință. Vă invit la Sediul Central al Bibliotecii Metropolitane București luni, 15 iulie, la ora 17.00 în sala Auditorium. Intrarea este liberă!

Tataie, de ce sunt războaie în lume?

Aveam vreo patru sau cinci ani când am înțeles ce este un război. La televizor era plin de filme de propagandă, iar la radio de piese de teatru, multe cu acțiunea în timpul celui de al Doilea Război Mondial.   În anii comunismului, am crescut, ca mai toată lumea din generația mea, cu bunicii. Ca orice copil, mă mai strâmbam când mâncarea avea alt gust, când în loc de smântânică era iaurt, sau când mai aveam de trecut printr-un fel de mâncare până să ajung la prăjituri. Bunica zicea atunci, cu accentul ei de peste Prut: „Îți cei osândă!“, iar bunicul a izbucnit la un moment dat:  “Eu am văzut om mort de foame!“. Uneori, bunicul mai pomenea cuvântul „război“, el fiind veteran, iar la radio auzisem despre conflictul dintre Iran și Irak. Înțelegeam că este ceva cumplit, distructiv, că oamenii omoară oameni, dar nu vedeam rațiunea din spatele unor astfel de acțiuni. L-am întrebat: „Tataie, de ce sunt războaie în lume?” Și a răspuns: „Pentru că oamenii se ceartă. Mă cert eu cu t...

Armonii în grădina viselor. Serată muzicală dedicată solstițiului de vară

Casa Eliad, bijuterie arhitectonică din secolul al XVIII-ea, va găzdui joi, 20 iunie, ora 19.30 recitalul susținut de soprana Cleopatra David și pianistul Ionuț Diaconu, în care lucrări de Liszt, Debussy, Ravel vor fi aduse în lumină  pentru a celebra sosirea Solstițiului de vară.  Intitulată "Armonii în grădina viselor", serata propune o călătorie sonoră ilustrată prin rafinament, virtuozitate și emoție. Partener: Institutul Francez sin București Bilete: https://www.blt.ro/armonii-in-gradina-viselor.html Solstițiul de vară marchează cel mai lung și luminos moment al anului, când natura atinge apogeul splendorii sale, inundând sufletele cu parfumul florilor, căldura și lumina mult așteptate. Într-o perioadă de reverie și contemplare, muzica reflectă delicatețea și culoarea acestui anotimp plin de farmec. Compozițiile lui Liszt, Debussy sau Ravel, fie viguroase și pasionale, fie delicate și cu armonii aerate, creează atmosfera ideală pentru a celebra gloria solară, transportân...

Marca Patrimoniului European pentru Ateneul nostru!

Așa cum anunță toate agențiile de presă, Comisia Europeană a acordat Ateneului Român Marca Patrimoniului European, o distincție care recunoaște rolul pe care edificiul din centrul Bucureștilor îl are pentru cultura și valorile europene. Probabil cititorul va spune: era și cazul! Era, însă Marca nu aleargă după nimeni și nu cade din cer. La fiecare doi ani se organizează o competiție în care se înscriu monumente, situri naturale sau urbane, precum și bunuri ale patrimoniului imaterial, iar candidatura se face printr-un proiect laborios, cu activități asumate de administratorii acestor situri sau bunuri, cu obiective și bugetare, ca orice plan serios de management. https://web.facebook.com/share/v/D9xBEUtZMAbx6k4g/ Iar pentru Ateneul Român, am fost persoana care a dus greul acestei lucrări la care au mai contribuit și alți trei colegi. A fost o lună în care am lucrat zi și noapte, în care singurele momente de relaxare erau cele în care spălam vasele, dar am reușit să îl depunem la timp. ...

O nouă premieră de teatru muzical: Bach, colegul de birou

Mehr hahn en neue Oberket ( Avem un nou guvernator), așa începe Cantata BWV 212, supranumită și Cantata Țăranilor, scrisă în anul 1742 de Johann Sebastian Bach pe un libret de Christian Friedrich Henrici (Picander) pentru ziua de naștere a lui Carl Heinrich von Dieskau, care era Kammerherr (colector de taxe). Aceasta va fi prima lucrare interpretată în spectacolul Bach, colegul de birou, ce va avea premiera duminică, 4 februarie, ora 12.00 la The Villa (Casa Bolintineanu ), o frumoasă clădire de patrimoniu construită în secolul al XIX-lea și care a ajuns la actuala configurație în anul 1883, grație arhitectului Paul Gottereau. Aici își desfășoară întâlnirile Romanian Business Club , o societate care are în componență peste 300 de antreprenori români, proprietari de IMM-uri și nu numai. Deci ce loc putea fi mai potrivit pentru o lucrare în care se cântă despre taxe? Cea de a doua compoziție din programul matineului din 4 februarie este mult mai cunoscuta Cantată a cafelei, BWV 211,...

William Blake, un profet al timpurilor moderne. Serie de evenimente la Biblioteca Metropolitană București

În perioada 28 noiembrie  - 12 decembrie 2023 la Sediul central al Bibliotecii Metropolitană București, are loc seria de evenimente reunite sub titlul  𝑾𝒊𝒍𝒍𝒊𝒂𝒎 𝑩𝒍𝒂𝒌𝒆 , 𝒖𝒏 𝒑𝒓𝒐𝒇𝒆𝒕 𝒂𝒍 𝒕𝒊𝒎𝒑𝒖𝒓𝒊𝒍𝒐𝒓 𝒎𝒐𝒅𝒆𝒓𝒏𝒆 , din care face parte expoziția foto-documentară Pictura lui William Blake în lumina Sahaja Yoga, realizată de Carol și Luis Garrido (Marea Britanie). Carol și Luis Garrido au făcut timp de 14 ani o muncă de cercetare care, printre altele, a dus la descoperirea mormântului real al poetului, pictorului și profetului William Blake în 2018. Expoziția este prezentată în traducere românească și este dedicată centenarului Shri Mataji Nirmala Devi, fondatoarea Sahaja Yoga, personalitate care a promovat ea însăși arta lui Blake. Vernisajul are loc pe data de 28 noiembrie (ziua de naștere a lui William Blake), la ora 19.00   Calendarul evenimentelor: Marți, 28 noiembrie 2023, ora 19.00 - vernisajul expoziției Pictura lui William Blake în lum...

La Serva Padrona joacă în deplasare la Craiova

Sâmbătă, 14 octombrie, la ora 19.00 spectacolul independent de operă La Serva Padrona se va juca pe scena Cercului Militar din Craiova în cadrul Festivalului Internațional Elena Teodorini organizat de Opera Română Craiova.   Nu am apucat în nici o postare din social media să mulțumesc acestei instituții pentru invitație și pentru întreg sprijinul pe care ni-l oferă pentru ca spectacolul să se desfășoare cu succes, dar o fac acum. Între timp, am acordat un interviu telefonic domnului Florin Firu pentru Radio România Acrualități, așa cum a făcut și regizorul spectacolului, Alexandru Pătrașcu aici . Deci jucăm în deplasare, iar scorul interviurilor este 1:1  Mai sunt încă bilete și se pot achiziționa online aici:  https://iticket.ro/event/ticket/la-serva-padrona Transcriu în următoarele rânduri gândurile împărtășite cu ascultătorii Radio România Actualități Radio România Actualități:  Festivalul internațional “Elena Teodorini”, organizat de Opera Română Craiova, pr...