O nouă premieră de teatru muzical: Bach, colegul de birou

Mehr hahn en neue Oberket (Avem un nou guvernator), așa începe Cantata BWV 212, supranumită și Cantata Țăranilor, scrisă în anul 1742 de Johann Sebastian Bach pe un libret de Christian Friedrich Henrici (Picander) pentru ziua de naștere a lui Carl Heinrich von Dieskau, care era Kammerherr (colector de taxe). Aceasta va fi prima lucrare interpretată în spectacolul Bach, colegul de birou, ce va avea premiera duminică, 4 februarie, ora 12.00 la The Villa (Casa Bolintineanu), o frumoasă clădire de patrimoniu construită în secolul al XIX-lea și care a ajuns la actuala configurație în anul 1883, grație arhitectului Paul Gottereau. Aici își desfășoară întâlnirile Romanian Business Club, o societate care are în componență peste 300 de antreprenori români, proprietari de IMM-uri și nu numai. Deci ce loc putea fi mai potrivit pentru o lucrare în care se cântă despre taxe?

Cea de a doua compoziție din programul matineului din 4 februarie este mult mai cunoscuta Cantată a cafelei, BWV 211, cu libretul scris de același Picander, realizată, probabil, între 1732-1735.

Alexandru Pătrașcu este un iubitor și devorator de operă, astfel că adulmecă multiplele posibilități de exprimare a dramei și/sau comediei în orice act muzical. Cantatele comice ale Bach nu puteau fi ocolite, iar spectacolul în care vor fi interpretate cele două lucrări camerale oferă resurse, mai ales în contextul evenimentelor actuale.

Personajele libretelor lui Picander sunt când un cuplu de fermieri care fac haz de necaz și comentează măsurile fiscale, când persoane care sunt pro sau contra consumului de cafea.

Zilele acestea, în Germania, a avut loc protestul fermierilor, care a afectat dramatic circulația, iar acum au loc manifestații ale transportatorilor și fermierilor din România.

(fotografie preluată din ziarul Cotidianul. Niemand soll es je vergessen, wir Bauern sorgen für das Essen - Nimeni să nu uite vreodată, noi fermierii avem grijă de hrana voastră.)

Pe de altă parte, în zona mai puțin dramatică a societății, între generații sunt mereu controverse în privința parentingului, a educației, a carierei, a alegeritor din viață, a consumului de cafea, de alcool și, mai nou, de carne.

Totuși, prezentul text nu este un spoiler, așa că doar pe 4 februarie la The Villa veți putea vedea cum se vor regăsi cei patru soliști în poveștile lui Picander și cum vor interpreta muzica lui Bach.

Spuneam, când am realizat proiectul La Serva padrona, că opera nu îmbătrânește niciodată. Chiar dacă ceea ce se va interpreta în 4 februarie nu poartă eticheta de operă, o parte din construcția muzicală și dramatică specifică acestui gen se regăsește în cantatele laice ale cantorului din Leipzig. Subiectele au rămas actuale după aproape 300 de ani, pentru că lumea a evoluat foarte mult tehnologic, însă niciodată suficient din punct de vedere social sau moral. Dar castigat ridendo mores!

The Villa (Casa Bolintineanu)

https://maps.app.goo.gl/QaXJQQUVwChrg7zK9

Duminică, 4 februarie 2024 ora 12.00

Bach, colegul de birou

Mieke/Lieschen – Cleopatra David

El – Dan Macavei Schlendrian - Ștefan Lamatic

Naratorul – Nicolae Simonov

Natalia Pancec – vioară Tania Zâmbreanu – vioară

Alexandra Marin – violă Eugen-Bogdan Popa – violoncel

Gabriel Marin – flaut Sorin Lupașcu – corn

Continuo: Ieronim Buga Regia: Alexandru Pătrașcu

Program

J.S. BACH

CANTATA ȚĂRANILOR BWV 212

CANTATA CAFELEI BWV 211

Bilete : https://www.blt.ro/bach-colegul-de-birou

Informații despre spectacol: https://www.facebook.com/events/1092047395568033

Parteneri: Goethe Institut, Radio România Muzical

Sponsor: Date Education

Tataie, de ce sunt războaie în lume?

Aveam vreo patru sau cinci ani când am înțeles ce este un război. La televizor era plin de filme de propagandă, iar la radio de piese de teatru, multe cu acțiunea în timpul celui de al Doilea Război Mondial. În anii comunismului, am crescut, ca mai toată lumea din generația mea, cu bunicii. Ca orice copil, mă mai strâmbam când mâncarea avea alt gust, când în loc de smântânică era iaurt, sau când mai aveam de trecut printr-un fel de mâncare până să ajung la prăjituri. Bunica zicea atunci, cu accentul ei de peste Prut: „Îți cei osândă!“, iar bunicul a izbucnit la un moment dat: “Eu am văzut om mort de foame!“. Uneori, bunicul mai pomenea cuvântul „război“, el fiind veteran, iar la radio auzisem despre conflictul dintre Iran și Irak. Înțelegeam că este ceva cumplit, distructiv, că oamenii omoară oameni, dar nu vedeam rațiunea din spatele unor astfel de acțiuni. L-am întrebat: „Tataie, de ce sunt războaie în lume?” Și a răspuns: „Pentru că oamenii se ceartă. Mă cert eu cu t...

Citiți mai multe

Cinci locuri de meditație la Paris

Am trecut cu toții prin câteva săptămâni tensionate, în care am funcționat mai mult pe pilot automat, fără să știm cum va arăta viitorul apropiat. Astăzi, mi-am amintit că viața mea arăta cândva altfel și avea o puternică influență franceză. V-am promis că vă voi purta alături de mine prin muzeele și galeriile de artă ale Parisului, iar acum vreau să îmi respect această promisiune. Când simțeam nevoia unei „cure de frumusețe,” locul meu preferat era Musée d’Orsay. Deși Luvrul este impresionant, copleșitor prin diversitatea colecțiilor sale – de la începuturile civilizației până la impresionism – am simțit că la final de zi rămân în minte doar câteva imagini clare - Mona Lisa, lucrările lui Giotto sau Botticelli, și desigur, celebra Venus din Milo – și dureri de picioare. Muzeul este imens. În momentul în care treci pe lângă el ai impresia că nu se mai termină. Sunt 16 km de galerii de artă. În ultima mea zi la Paris, am ținut neapărat să revizitez Muzeul Cluny , dedicat artei medi...

Citiți mai multe

Un artist român la Paris

M-am întors după cele trei luni petrecute în capitala Franței, probabil cel mai relevant oraș pentru cultura și evoluția societății europene din ultimele trei secole. Pe cât de multă lumină are, pe atât de multe umbre ascunde Parisul. Am pătruns într-o comunitate de artiști independenți, unde mi-am găsit cu greu locul, întrucât majoritatea erau din alte zone stilistice și se ocupau în special de artele vizuale, iar eu sunt un muzician clasic în plină carieră și care lucrează la cel mai înalt nivel în România. Însă s-au conturat câteva colaborări și în acele circumstanțe Organizarea recitalurilor în Franța a fost o provocare din mai multe motive. Când ajungi într-un loc nou, pe care abia începi să-l cunoști și unde știi că va trebui să te ridici la un anumit nivel, presiunea e imensă. Multe nopți au fost nedormite din această cauză. Am mai avut și ghinionul să ajung în perioada de concedii, iar graficul meu conținea activități exact în acel timp! Am descoperit destul de târziu că ...

Citiți mai multe

Cleopatra David

Faceți căutări pe acest blog