Armonii în grădina viselor. Serată muzicală dedicată solstițiului de vară
Casa Eliad, bijuterie arhitectonică din
secolul al XVIII-ea, va găzdui joi, 20 iunie, ora 19.30 recitalul susținut de
soprana Cleopatra David și pianistul Ionuț Diaconu, în care lucrări de Liszt,
Debussy, Ravel vor fi aduse în lumină
pentru a celebra sosirea Solstițiului de vară. Intitulată "Armonii în grădina
viselor", serata propune o călătorie sonoră ilustrată prin rafinament,
virtuozitate și emoție.
Solstițiul de vară marchează cel mai lung
și luminos moment al anului, când natura atinge apogeul splendorii sale,
inundând sufletele cu parfumul florilor, căldura și lumina mult așteptate.
Într-o perioadă de reverie și contemplare, muzica reflectă delicatețea și
culoarea acestui anotimp plin de farmec. Compozițiile lui Liszt, Debussy sau
Ravel, fie viguroase și pasionale, fie delicate și cu armonii aerate, creează
atmosfera ideală pentru a celebra gloria solară, transportându-ne într-o lume a
viselor și inspirației. Soprana Cleopatra David și pianistul Ionuț Diaconu sunt
interpreții care vor îmbina momentele muzicale într-o enigmatică experiență
senzorială și spirituală.
Muzician, eseist, Cleopatra David s-a
născut într-o veche familie de intelectuali și artiști români. Soprana își
dedică activitatea interpretării muzicii de cameră și de operă, cel mai recent
proiect important fiind spectacolul independent Bach, colegul de birou în regia
lui Alexandru Pătrașcu. Vocea sa lirică și cu o timbralitate unică a fost
admirată pe numeroase scene din România, Italia, Finlanda, Armenia, Franța,
Marea Britanie și India și este invitată să susțină masterclassuri și
workshopuri de tehnică vocală. A obţinut titlul de Doctor în anul 2010 sub
îndrumarea compozitorului Octavian Nemescu și este câștigătoarea Premiului I la
rezidența artistică EUbyLakes organizată de Irradiare cu sprijinul Comisiei
Europene. Cleopatra David este câștigătoare a Bursei George Enescu oferită de
Institutul Cultural Român în anul 2024.
Pianistul Ionuț Diaconu este doctorand
al Universității Naționale de Muzică din
Bucuresti, iar de-a lungul formării sale a fost și bursier Erasmus la Escola de
Musica e Artes do Espetaculo din Porto unde a lucrat cu prof. dr. Constantin Sandu și la Academia de Muzică
,,Franz Liszt’’ din Budapesta unde a studiat cu prof. dr. Dávid Báll și prof.
dr Katalin Falvai. De asemenea, a
participat și la cursuri de măiestrie susținute de pianiștii Eduard Kunz,
Catarina Vivarelli, Josu de Solaun, Laura di Paolo, Daniela Andonova, Corina
Ibănescu, John Twaites, Javier Torres, Antonio Galera, Balazs Fulei, Antonio
Oliveira și Mamiko Suda. A fost timp de mai mulți ani
bursier al Fundației Regale ,,Margareta a României“, SoNoRo și UNIMIR. Este
laureat al mai multor concursuri internaționale, iar activitatea profesională
include atât recitaluri susținute în România, Spania, Portugalia, Ungaria și
Italia, cât și apariții pe scena de concert, alături de ansambluri ca Orchestra
de Cameră Radio sau Filarmonica Arad.
Aveam vreo patru sau cinci ani când am înțeles ce este un război. La televizor era plin de filme de propagandă, iar la radio de piese de teatru, multe cu acțiunea în timpul celui de al Doilea Război Mondial. În anii comunismului, am crescut, ca mai toată lumea din generația mea, cu bunicii. Ca orice copil, mă mai strâmbam când mâncarea avea alt gust, când în loc de smântânică era iaurt, sau când mai aveam de trecut printr-un fel de mâncare până să ajung la prăjituri. Bunica zicea atunci, cu accentul ei de peste Prut: „Îți cei osândă!“, iar bunicul a izbucnit la un moment dat: “Eu am văzut om mort de foame!“. Uneori, bunicul mai pomenea cuvântul „război“, el fiind veteran, iar la radio auzisem despre conflictul dintre Iran și Irak. Înțelegeam că este ceva cumplit, distructiv, că oamenii omoară oameni, dar nu vedeam rațiunea din spatele unor astfel de acțiuni. L-am întrebat: „Tataie, de ce sunt războaie în lume?” Și a răspuns: „Pentru că oamenii se ceartă. Mă cert eu cu t...
Am trecut cu toții prin câteva săptămâni tensionate, în care am funcționat mai mult pe pilot automat, fără să știm cum va arăta viitorul apropiat. Astăzi, mi-am amintit că viața mea arăta cândva altfel și avea o puternică influență franceză. V-am promis că vă voi purta alături de mine prin muzeele și galeriile de artă ale Parisului, iar acum vreau să îmi respect această promisiune. Când simțeam nevoia unei „cure de frumusețe,” locul meu preferat era Musée d’Orsay. Deși Luvrul este impresionant, copleșitor prin diversitatea colecțiilor sale – de la începuturile civilizației până la impresionism – am simțit că la final de zi rămân în minte doar câteva imagini clare - Mona Lisa, lucrările lui Giotto sau Botticelli, și desigur, celebra Venus din Milo – și dureri de picioare. Muzeul este imens. În momentul în care treci pe lângă el ai impresia că nu se mai termină. Sunt 16 km de galerii de artă. În ultima mea zi la Paris, am ținut neapărat să revizitez Muzeul Cluny , dedicat artei medi...
M-am întors după cele trei luni petrecute în capitala Franței, probabil cel mai relevant oraș pentru cultura și evoluția societății europene din ultimele trei secole. Pe cât de multă lumină are, pe atât de multe umbre ascunde Parisul. Am pătruns într-o comunitate de artiști independenți, unde mi-am găsit cu greu locul, întrucât majoritatea erau din alte zone stilistice și se ocupau în special de artele vizuale, iar eu sunt un muzician clasic în plină carieră și care lucrează la cel mai înalt nivel în România. Însă s-au conturat câteva colaborări și în acele circumstanțe Organizarea recitalurilor în Franța a fost o provocare din mai multe motive. Când ajungi într-un loc nou, pe care abia începi să-l cunoști și unde știi că va trebui să te ridici la un anumit nivel, presiunea e imensă. Multe nopți au fost nedormite din această cauză. Am mai avut și ghinionul să ajung în perioada de concedii, iar graficul meu conținea activități exact în acel timp! Am descoperit destul de târziu că ...
Comentarii