Treceți la conținutul principal

La Serva Padrona joacă în deplasare la Craiova

Sâmbătă, 14 octombrie, la ora 19.00 spectacolul independent de operă La Serva Padrona se va juca pe scena Cercului Militar din Craiova în cadrul Festivalului Internațional Elena Teodorini organizat de Opera Română Craiova.  

Nu am apucat în nici o postare din social media să mulțumesc acestei instituții pentru invitație și pentru întreg sprijinul pe care ni-l oferă pentru ca spectacolul să se desfășoare cu succes, dar o fac acum.

Între timp, am acordat un interviu telefonic domnului Florin Firu pentru Radio România Acrualități, așa cum a făcut și regizorul spectacolului, Alexandru Pătrașcu aici. Deci jucăm în deplasare, iar scorul interviurilor este 1:1 

Mai sunt încă bilete și se pot achiziționa online aici: https://iticket.ro/event/ticket/la-serva-padrona

Transcriu în următoarele rânduri gândurile împărtășite cu ascultătorii Radio România Actualități

Radio România Actualități: Festivalul internațional “Elena Teodorini”, organizat de Opera Română Craiova, propune sâmbăta viitoare, de la ora 19, în sala Cercului Militar din Craiova, spectacolul La serva padronaSoprana Cleopatra David și baritonul Andrei Marinache sunt cuplul de artiști care vor încânta publicul present. Soprana Cleopatra David se află alături de noi prin telefon pentru a ne invita pe calea undelor la acest eveniment. Așadar, La Serva padrona, un eveniment care se găsește pe agenda Festivalului Internațional “Elena Teodorini“, organizat de Opera Română din Craiova. Aș dori să dați câteva detalii, astfel încât să convingem cât de mulți iubitori ai acestui gen muzical să vină la acest spectacol.

 

Cleopatra David: Spectacolul nostru nu seamănă cu nimic din ce ați văzut până acum ! Se mai joacă La Serva Padrona la Opera din Tinișoara, unde se face în regia lui Silviu Purcărete. Am văzut spectacolul lor în festivalul de la Opera Națională din București anul trecut în vară. Aceea este o regie clasică, însă își permit anumite licențe. Noi nu ni le-am permis, în sensul că nu există nici măcar un gest licențios în producția noastră. Ce vă putem spune este că regia noastră nu este nici modernă în adevărat în sens al cuvântului, dar nici sută la sută clasică. Este undeva prinsă între două lumi și cu toate astea ne putem regăsi fiecare dintre noi în această scurtă poveste. Am reușit să mergem un pic mai mult în psihologia personajelor - am avut și timp la dispoziție  pentru că am început proiectul în pandemie. Situațiile dintre cele două persoanaje se schimbă permanent. Așa că nu știi niciodată cine mai este serva, cine mai este patronul, cine este stăpânul, cine este servitorul. Se schimbă permanent situațiile și ierarhiile. Iar, în final, fiecare personaj își propune un anumit lucru, dar totul totul se întoarce pe dos. Deci există răsturnări de situații, există surprize în fiecare moment și nu o să vă spun foarte multe, pentru că vrem să menținem aceste surprize pentru scenă. Dar avem și un element de noutate față de spectacolele pe care le-am făcut anul trecut în București. Premiera a avut loc anul trecut la București, este un proiect independent. Acum colaborăm și cu balerina Marina Minoiu, care ne realizează mișcarea scenică pentru acest spectacol. Și cu ajutorul ei am mai descoperit câteva finețuri ale personajelor pe care le întrechipăm.

RRA: Cum vă regăsiți dumneavoastră ca artist în acest spectacol?

C D Aș putea să spun că sunt capul răutăților, deși ideea nu mi-a aparținut mie, ci lui Ieronim Buga, cel care va realiza conducerea muzicală. Am pus totul în acest spectacol. Am pus sufletul meu, am pus vocea mea, am pus personalitatea mea și experienta de o viață, pentru că nu sunt chiar foarte tânără, deși nu se vede asta pe scenă; am grijă să nu se vadă. Am pus toate trăirile mele și experienta mea profesională deopotrivă. Eu sunt și managerul de proiect și președintele Asociației Culturale Nirmal Art, care realizează spectacolul acesta independent. Iar în conturarea personajului m-am pus pe mine și am pus situațiile din viața mea și felul în care am reacționat în fiecare dintre ele. Iar acest personaj, practic, m-a ajutat să mă înțeleg mai bine. Atunci am înțeles de ce se face terapie prin teatru. Eu am făcut terapie prin operă, fiind totuși cântăreț de operă, iar acest personaj m-a ajutat. 

RRA:Un spectacol de operă independent, așadar, în Festivalul Internațional Elena Teodorini, un spectacol produs de Asociația Culturală Nirmal Art. De această dată v-aș întreba cum se regăsește spectacolul independent în această ofertă culturală a României. Care mai este locul său?

C D :Spectacolul independent de operă, cred că este tot la începuturi. Și de ce? Pentru că este foarte greu sustenabil și atunci, orice proiect a existat în România, nu a avut continuitate. Este întotdeauna nevoie de bani pentru a susține un astfel de proiec. Din bilete, chiar la o sală sold-out nu poți să plătești pe toată lumea. Fără sponsorizare, fără finanțare, este foarte, foarte greu. De aceea și noi am avut două spectacole anul trecut, un pic mai mult decât reușesc alții să facă. Dar ei se aruncă la proiecte mari, cu orchestră mare și atunci costurile sunt și mai mari decât la noi. Opera independentă … să sperăm că are un viitor, pentru că, după cum reiese din măsurile luate acum de Guvern, și care, probabil, sunt necesare, altfel nu au sens acum, în prag de alegeri, urmeaza o criza economică, sau urmeaza o perioada mai grea din punct de vedere economic. În acest caz, nu știu cum va fi afectat in aceasta perioada întregul sistem cultural. Iar noi, bineinteles, suntem Cenușăreasa. Noi, independenții, o sa avem probabil cel mai mult de suferit. În același timp, vom folosi și slăbiciunile sistemului, pe care-l cunoaștem foarte bine pentru că de acolo venim, pentru a crea o nișă și pentru a rămâne cumva legați de public cu anumite proiecte. Dar, pe termen lung, îmi este greu să vă spun care este viitorul acestui domeniu.

RRA Pentru că mi-au atras atenția câteva cuvinte ale dumneavoastră - terapia prin teatru și terapia prin operă - ce presupune mai exact și cine poate să se „vindece”, spre exemplu, sau să își îmbunătățească starea de spirit, urmărind un astfel de spectacol?

CD Toată lumea! Toată lumea poate să își îmbunătățească starea de spirit. În primul rând, spectacolul nostru este o comedie. În momentul în care un om este trist, poate să facă mai multe lucruri: poate să se uite la o comedie, să caute o carte veselă sau ușoară, poate să meargă într-un loc unde să spun niște glume pentru a ieși din starea aceea de tristete și din starea de încordare în care se află. Spectacolul nostru nu produce doar râs, oricum nu un râs facl, te pune și un pic pe gânduri. Terapia prin muzică sau terapia prin artă este felul în care te descoperi. Deci arta trebuie să o și practici, nu doar să asiști. În asta constă terapia. Dar, desigur, și faptul că te duci la un spectacol bun, la un spectacol de teatru sau la un spectacol de operă sau vizitezi o galerie de artă este un lucru pe care îl faci pentru tine. Mi-am adus aminte de ce îmi spunea un tânăr care studia medicina, că abia șteaptă să termine facultatea pentru că este foarte greu acolo. Și eu mi-am adus aminte de studenția mea. Și i-am spus așa: “în momentul în care te duci la facultate, faci ceva pentru tine. În momentul în care te duci la serviciu, faci ceva pentru ceilalți.“ Deci și educația este tot o terapie, este ceva care te îmbogățește.

RRA: Așteptăm, așadar, cu foarte multă plăcere și deosebit interes spectacolul La Serva Padrona de sâmbătă, 14 octombrie, de la ora 19 și mulțumiri pentru prezența în acest interviu telefonic doamnei Cleopatra David. Mult spor în continuare!

CD: Mulțumim și vă așteptăm la spectacol !

 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tataie, de ce sunt războaie în lume?

Aveam vreo patru sau cinci ani când am înțeles ce este un război. La televizor era plin de filme de propagandă, iar la radio de piese de teatru, multe cu acțiunea în timpul celui de al Doilea Război Mondial.   În anii comunismului, am crescut, ca mai toată lumea din generația mea, cu bunicii. Ca orice copil, mă mai strâmbam când mâncarea avea alt gust, când în loc de smântânică era iaurt, sau când mai aveam de trecut printr-un fel de mâncare până să ajung la prăjituri. Bunica zicea atunci, cu accentul ei de peste Prut: „Îți cei osândă!“, iar bunicul a izbucnit la un moment dat:  “Eu am văzut om mort de foame!“. Uneori, bunicul mai pomenea cuvântul „război“, el fiind veteran, iar la radio auzisem despre conflictul dintre Iran și Irak. Înțelegeam că este ceva cumplit, distructiv, că oamenii omoară oameni, dar nu vedeam rațiunea din spatele unor astfel de acțiuni. L-am întrebat: „Tataie, de ce sunt războaie în lume?” Și a răspuns: „Pentru că oamenii se ceartă. Mă cert eu cu t...

Cinci locuri de meditație la Paris

Am trecut cu toții prin câteva săptămâni tensionate, în care am funcționat mai mult pe pilot automat, fără să știm cum va arăta viitorul apropiat. Astăzi, mi-am amintit că viața mea arăta cândva altfel și avea o puternică influență franceză. V-am promis că vă voi purta alături de mine prin muzeele și galeriile de artă ale Parisului, iar acum vreau să îmi respect această promisiune. Când simțeam nevoia unei „cure de frumusețe,” locul meu preferat era Musée d’Orsay. Deși Luvrul este impresionant, copleșitor prin diversitatea colecțiilor sale – de la începuturile civilizației până la impresionism – am simțit că la final de zi rămân în minte doar câteva imagini clare - Mona Lisa, lucrările lui Giotto sau Botticelli, și desigur, celebra Venus din Milo – și dureri de picioare. Muzeul este imens. În momentul în care treci pe lângă el ai impresia că nu se mai termină. Sunt 16 km de galerii de artă. În ultima mea zi la Paris, am ținut neapărat să revizitez  Muzeul Cluny , dedicat artei medi...

Un artist român la Paris

M-am întors după cele trei luni petrecute în capitala Franței, probabil cel mai relevant oraș pentru cultura și evoluția societății europene din ultimele trei secole. Pe cât de multă lumină are, pe atât de multe umbre ascunde Parisul. Am pătruns într-o comunitate de artiști independenți, unde mi-am găsit cu greu locul, întrucât majoritatea erau din alte zone stilistice și se ocupau în special de artele vizuale, iar eu sunt un muzician clasic în plină carieră și care lucrează la cel mai înalt nivel în România. Însă s-au conturat câteva colaborări și în acele circumstanțe   Organizarea recitalurilor în Franța a fost o provocare din mai multe motive. Când ajungi într-un loc nou, pe care abia începi să-l cunoști și unde știi că va trebui să te ridici la un anumit nivel, presiunea e imensă. Multe nopți au fost nedormite din această cauză. Am mai avut și ghinionul să ajung în perioada de concedii, iar graficul meu conținea activități exact în acel timp! Am descoperit destul de târziu că ...