Treceți la conținutul principal

Povestea unui afiş: Parsifal la Ateneu

În 7 şi 8 octombrie va fi prezentat la Ateneul Român actul I al operei Parsifal de Richard Wagner în interpretarea celor mai buni solişti din întreaga lume, a Orchestrei si Corului Filarmonicii „George Enescu” şi a celui mai important dirijor român de operă, Christian Badea.

În 12 septembrie a avut loc conferinţa de presă care a anunţat pe lângă datele şi detaliile evenimentului, şi noutăţi: înfiinţarea Societăţii Wagner România, organizarea unui masterclass gratuit oferit de soliştii invitaţi pentru cântăreţii români interesaţi de stilul wagnerian,  precum şi accesul tinerilor la repetiţia generală. 

Însă cea mai emoţionantă dintre toate a fost povestea afişului:

Christian Badea:

Afişul are în faţă un copil. Acest copil există. Este o întâlnire pe care am avut-o şi care m-a pus pe gânduri. Parsifal este o operă plină de simboluri, este destul de ambiguă, cu influenţe buddhiste, vorbeşte despre  Mântuitor, Salvator  prin compasiune. Deci este filosofica şi în acelaşi timp foarte ambiguă. În actul I, unul din momentele cele mai importante este dezvelirea Graaalului şi Mântuitorul este un tenor. 
M-am dus la Şcoala de balet Floria Capsali pentru că aveam nevoie de copii balerini pentru o scenă din acest act I,  pe care nu v-o descriu, pentru că nu vreau să vă dau răspunsuri…. Şi la un moment dat, pe un coridor, era o fetiţă care avea nişte ochi extraordinari. Mi-a spus atât de mult cu privirea, că nu mai puteam să gândesc, să mai vorbesc nimic. M-am oprit în drum! Şi m-am gândit la un moment dat: dar  de ce Mântuitorul trebuie neapărat sa fie un bărbat? Poate sa fie o fată. De ce trebuie neapărat sa fie un tenor matur. Poate sa fie un copil, pentru că aici e vorba de inocentul care salvează lumea, iar acest inocent nu poate decât sa reprezinte speranţa pe care toţi o avem, că va fi mai bine, că păcatele noastre vor fi curăţate, pentru Kundry, la un moment dat, toată încarnarea de 7 vieţi se va termina şi ea poate sa doarmă pe veşnicie... În orice caz, mi s-a părut cat se poate de important faptul că un copil poate sa reprezinte speranţa. Cine mai bine decât un copil?
 Iar după aceea lucrurile au devenit foarte ciudate: am descoperit ca fata de la şcoala de balet este orfană. Iar la un moment dat, în actul I, Parsifal este întrebat de către Gurnemanz: „Cine este tatăl tău?”; şi spune: „nu ştiu.” „Care sunt numele tale?”,  „Nu ştiu. Îmi mai aduc aminte doar de o mamă,. Am avut cândva o mamă, dar am părăsit-o. Nu mai ştiu”. Deci Parsifal este orfan. Şi Parsifal, orfanul , cel inocent,  cel care nu are nimic, este cel care este trimis de cavaleri să salveze lumea. Şi atunci, pentru mine această idee s-a întins, mi-am dat seama că, dacă vreau sa reprezint speranţa, pot să o fac printr-un copil şi faţa copilului, faţa acestei fete, Natalia, a devenit afişul Parsifal. Şi va fi în spectacol împreună cu colegii ei de la şcoala de balet. 

ORCHESTRA ŞI CORUL FILARMONICII “GEORGE ENESCU”

Dirijor – CHRISTIAN BADEA

Solişti
STEFAN VINKE – Parsifal
ERIC HALFVARSON – Gurnemanz
PETRA LANG – Kundry
BELA PERENCZ – Amfortas
MARIUS BOLOS – Titurel
IONUT POPESCU – Primul Cavaler
IUSTINIAN ZETEA – Al doilea Cavaler
IULIA ARTAMANOV – Primul Scutier
SIDONIA NICA – Al doilea Scutier
LIVIU INDRICAU – Al treilea Scutier
ADRIAN DUMITRU  - Al patrulea Scutier
SIDONIA NICA – O voce din cer
Dirijorul Corului – ION IOSIF PRUNNER
Corul de copii Radio – dirijorul corului – VOICU POPESCU
Elevi și eleve de la Liceul de coregrafie „Floria Capsali” şi de la Şcoala „ArtMusic”
Concept regizoral şi realizare scenică: CHRISTIAN BADEA

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tataie, de ce sunt războaie în lume?

Aveam vreo patru sau cinci ani când am înțeles ce este un război. La televizor era plin de filme de propagandă, iar la radio de piese de teatru, multe cu acțiunea în timpul celui de al Doilea Război Mondial.   În anii comunismului, am crescut, ca mai toată lumea din generația mea, cu bunicii. Ca orice copil, mă mai strâmbam când mâncarea avea alt gust, când în loc de smântânică era iaurt, sau când mai aveam de trecut printr-un fel de mâncare până să ajung la prăjituri. Bunica zicea atunci, cu accentul ei de peste Prut: „Îți cei osândă!“, iar bunicul a izbucnit la un moment dat:  “Eu am văzut om mort de foame!“. Uneori, bunicul mai pomenea cuvântul „război“, el fiind veteran, iar la radio auzisem despre conflictul dintre Iran și Irak. Înțelegeam că este ceva cumplit, distructiv, că oamenii omoară oameni, dar nu vedeam rațiunea din spatele unor astfel de acțiuni. L-am întrebat: „Tataie, de ce sunt războaie în lume?” Și a răspuns: „Pentru că oamenii se ceartă. Mă cert eu cu t...

Cinci locuri de meditație la Paris

Am trecut cu toții prin câteva săptămâni tensionate, în care am funcționat mai mult pe pilot automat, fără să știm cum va arăta viitorul apropiat. Astăzi, mi-am amintit că viața mea arăta cândva altfel și avea o puternică influență franceză. V-am promis că vă voi purta alături de mine prin muzeele și galeriile de artă ale Parisului, iar acum vreau să îmi respect această promisiune. Când simțeam nevoia unei „cure de frumusețe,” locul meu preferat era Musée d’Orsay. Deși Luvrul este impresionant, copleșitor prin diversitatea colecțiilor sale – de la începuturile civilizației până la impresionism – am simțit că la final de zi rămân în minte doar câteva imagini clare - Mona Lisa, lucrările lui Giotto sau Botticelli, și desigur, celebra Venus din Milo – și dureri de picioare. Muzeul este imens. În momentul în care treci pe lângă el ai impresia că nu se mai termină. Sunt 16 km de galerii de artă. În ultima mea zi la Paris, am ținut neapărat să revizitez  Muzeul Cluny , dedicat artei medi...

Un artist român la Paris

M-am întors după cele trei luni petrecute în capitala Franței, probabil cel mai relevant oraș pentru cultura și evoluția societății europene din ultimele trei secole. Pe cât de multă lumină are, pe atât de multe umbre ascunde Parisul. Am pătruns într-o comunitate de artiști independenți, unde mi-am găsit cu greu locul, întrucât majoritatea erau din alte zone stilistice și se ocupau în special de artele vizuale, iar eu sunt un muzician clasic în plină carieră și care lucrează la cel mai înalt nivel în România. Însă s-au conturat câteva colaborări și în acele circumstanțe   Organizarea recitalurilor în Franța a fost o provocare din mai multe motive. Când ajungi într-un loc nou, pe care abia începi să-l cunoști și unde știi că va trebui să te ridici la un anumit nivel, presiunea e imensă. Multe nopți au fost nedormite din această cauză. Am mai avut și ghinionul să ajung în perioada de concedii, iar graficul meu conținea activități exact în acel timp! Am descoperit destul de târziu că ...