Treceți la conținutul principal

Proiectul Wagner: reînvierea tradiţiei culturale

În 7 şi 8 octombrie va fi prezentat la Ateneul Român actul I al operei Parsifal de Richard Wagner în interpretarea celor mai buni solişti din întreaga lume, a Orchestrei si Corului Filarmonicii „George Enescu” şi a celui mai important dirijor român de operă, Christian Badea.

În 12 septembrie a avut loc conferinţa de presă care a anunţat pe lângă datele şi detaliile evenimentului, şi noutăţi: înfiinţarea Societăţii Wagner România, organizarea unui masterclass gratuit oferit de soliştii invitaţi pentru cântăreţii români interesaţi de stilul wagnerian,  precum şi accesul tinerilor la repetiţia generală. 


Formarea muzicienilor

Christian Badea:

Observ  multe probleme şi probabil subiectul va fi dezbătut în alte conferinţe de presă,  într-o formă mai argumentativă, mai mult o dezbatere, şi anume, că în cei 10 ani de când am venit în România, 5 ani m-am implicat foarte serios si activ prin fundaţia mea  observ o decădere constantă spre mare mediocritate a  concertelor, a nivelului, observ că tinerii cu talent pleacă. 

Filarmonica "George Enescu" în perioada interbelică şi acum

Christian Badea:
O anumite complacenţă: da, e bine, e ok, merge şi aşa. Dar merge la un nivel la care nu mai este acceptabil! Şi atunci nu mai pot să fac decât un singur lucru: să vă atrag atenţia că exista online analele Filarmonicii în perioada  1922 - 1942 şi să vă uitaţi la 20 de ani de programe, săptămână de săptămână, aici, la Ateneu, în stagiune veneau toţi, toţi cele mai mari, numele de legenda. Veneau in stagiune săptămână de săptămână. Nu era un festival, nu erau patru concerte pe zi, nu era brand de tara, nu era „de anvergură”, nu era „de gală” sau „extraordinar”. Era normal! În alte cuvinte, săptămâna asta venea Richard Strauss, săptămâna viitoare Pablo Casals, apoi dirija George Enescu, apoi venea Jaque Thibaud şi mai venea şi Erich Kleiber să dirijeze. Şi asta era stagiunea Filarmonicii! Deci am plecat de acolo şi am ajuns la o situaţie în care  multe lucruri nu funcţionează: finanţarea nu funcţionează, educaţia nu funcţionează şi încercăm să găsim scuze şi e păcat, fiindcă merităm mult mai mult. Avem o tradiţie extraordinară, avem nişte artişti extraordinari, avem tineri foarte, foarte buni, dar din păcate nu facem ceea ce trebuie. 

Un proiect demn de tradiţia Filarmonicii şi de cele mai importante scene europene

Christian Badea:
Cu posibilităţile mele personale mici, cât pot eu şi, vorba ceea, am lucrat destul de serios prin fundaţie, încerc să-mi aduc contribuţia. Deci acest proiect Parsifal este o contribuţie. Nu încerc sa schimb lumea, dar încerc să aduc în mod concret ceea ce se poate face cu ai noştri. Cu Filarmonica, cu Corul Filarmonicii, cu solişti de aici, bineînţeles, invitând pe cei mai mari solişti din lume. Fiindcă prin această colaborare dintre cei  mai mari din lume şi ai noştri, ai noştri vor învăţa la ce nivel trebuie sa fim. Şi numai prin aceasta zi de zi challenge pe care o propunem nouă înşine, numai asta ne va scoate de unde suntem acum. De unde suntem acum nu e prea bine. Şi spun asta pentru un singur motiv:   m-am implicat, mi-am pus eforturile mele personale şi aş vrea  ca lucrurile să fie mai bune. Şi sper ca acest proiect sa dea de gândit, să entuziasmeze pe alţii, să aducă autorităţilor guvernamentale foarte clar faptul că cultura este importantă din toate punctele de vedere, nu numai din punct de vedere social şi educativ, dar de asemenea din punct de vedere economic, şi chiar politic. Deci sper ca acest proiect sa creeze discuţie spre a  schimba lucrurile într-un mod mai potrivit.

Din nou, formarea muzicienilor
Christian Badea
Vreau sa aduc unele menţiuni în faţa dumneavoastră: şi anume că vom avea masterclass. Vom prezenta pentru cântăreţii români care sunt interesaţi de stilul wagnerian masterclass susţinut de cântareţii străini. Şi acestea vor fi gratuite în 6 octombrie, singura zi liberă.

ORCHESTRA ŞI CORUL FILARMONICII “GEORGE ENESCU”

Dirijor – CHRISTIAN BADEA

Solişti
STEFAN VINKE – Parsifal
ERIC HALFVARSON – Gurnemanz
PETRA LANG – Kundry
BELA PERENCZ – Amfortas
MARIUS BOLOS – Titurel
IONUT POPESCU – Primul Cavaler
IUSTINIAN ZETEA – Al doilea Cavaler
IULIA ARTAMANOV – Primul Scutier
SIDONIA NICA – Al doilea Scutier
LIVIU INDRICAU – Al treilea Scutier
ADRIAN DUMITRU  - Al patrulea Scutier
SIDONIA NICA – O voce din cer
Dirijorul Corului – ION IOSIF PRUNNER
Corul de copii Radio – dirijorul corului – VOICU POPESCU
Elevi și eleve de la Liceul de coregrafie „Floria Capsali” şi de la Şcoala „ArtMusic”

Concept regizoral şi realizare scenică: CHRISTIAN BADEA

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tataie, de ce sunt războaie în lume?

Aveam vreo patru sau cinci ani când am înțeles ce este un război. La televizor era plin de filme de propagandă, iar la radio de piese de teatru, multe cu acțiunea în timpul celui de al Doilea Război Mondial.   În anii comunismului, am crescut, ca mai toată lumea din generația mea, cu bunicii. Ca orice copil, mă mai strâmbam când mâncarea avea alt gust, când în loc de smântânică era iaurt, sau când mai aveam de trecut printr-un fel de mâncare până să ajung la prăjituri. Bunica zicea atunci, cu accentul ei de peste Prut: „Îți cei osândă!“, iar bunicul a izbucnit la un moment dat:  “Eu am văzut om mort de foame!“. Uneori, bunicul mai pomenea cuvântul „război“, el fiind veteran, iar la radio auzisem despre conflictul dintre Iran și Irak. Înțelegeam că este ceva cumplit, distructiv, că oamenii omoară oameni, dar nu vedeam rațiunea din spatele unor astfel de acțiuni. L-am întrebat: „Tataie, de ce sunt războaie în lume?” Și a răspuns: „Pentru că oamenii se ceartă. Mă cert eu cu t...

Cinci locuri de meditație la Paris

Am trecut cu toții prin câteva săptămâni tensionate, în care am funcționat mai mult pe pilot automat, fără să știm cum va arăta viitorul apropiat. Astăzi, mi-am amintit că viața mea arăta cândva altfel și avea o puternică influență franceză. V-am promis că vă voi purta alături de mine prin muzeele și galeriile de artă ale Parisului, iar acum vreau să îmi respect această promisiune. Când simțeam nevoia unei „cure de frumusețe,” locul meu preferat era Musée d’Orsay. Deși Luvrul este impresionant, copleșitor prin diversitatea colecțiilor sale – de la începuturile civilizației până la impresionism – am simțit că la final de zi rămân în minte doar câteva imagini clare - Mona Lisa, lucrările lui Giotto sau Botticelli, și desigur, celebra Venus din Milo – și dureri de picioare. Muzeul este imens. În momentul în care treci pe lângă el ai impresia că nu se mai termină. Sunt 16 km de galerii de artă. În ultima mea zi la Paris, am ținut neapărat să revizitez  Muzeul Cluny , dedicat artei medi...

Un artist român la Paris

M-am întors după cele trei luni petrecute în capitala Franței, probabil cel mai relevant oraș pentru cultura și evoluția societății europene din ultimele trei secole. Pe cât de multă lumină are, pe atât de multe umbre ascunde Parisul. Am pătruns într-o comunitate de artiști independenți, unde mi-am găsit cu greu locul, întrucât majoritatea erau din alte zone stilistice și se ocupau în special de artele vizuale, iar eu sunt un muzician clasic în plină carieră și care lucrează la cel mai înalt nivel în România. Însă s-au conturat câteva colaborări și în acele circumstanțe   Organizarea recitalurilor în Franța a fost o provocare din mai multe motive. Când ajungi într-un loc nou, pe care abia începi să-l cunoști și unde știi că va trebui să te ridici la un anumit nivel, presiunea e imensă. Multe nopți au fost nedormite din această cauză. Am mai avut și ghinionul să ajung în perioada de concedii, iar graficul meu conținea activități exact în acel timp! Am descoperit destul de târziu că ...