Treceți la conținutul principal

Christian Badea: La Wagner, cel mai bun este Wagner

În 7 şi 8 octombrie va fi prezentat la Ateneul Român actul I al operei Parsifal de Richard Wagner în interpretarea celor mai buni solişti din întreaga lume, a Orchestrei si Corului Filarmonicii „George Enescu” şi a celui mai important dirijor român de operă, Christian Badea.

În 12 septembrie a avut loc conferinţa de presă care a anunţat pe lângă datele şi detaliile evenimentului, şi noutăţi: înfiinţarea Societăţii Wagner România, organizarea unui masterclass gratuit oferit de soliştii invitaţi pentru cântăreţii români interesaţi de stilul wagnerian,  precum şi accesul tinerilor la repetiţia generală. 








Christian Badea:

Ceea ce este foarte important este următorul lucru. Eu nu fac o operă în concert, nu fac operă cu luminile aprinse, nu fac operă cu cântăreţii având notele şi pupitrele în faţă, pentru că în momentul acela nu e o operă, ci ascultăm muzică. Opera are tot! Elemente de teatru, lumini, costume, mişcare, tot! Cum se face asta la Ateneu? Veniţi şi o sa vedeţi. Funcţionează foarte bine.
Am învăţat un lucru în cariera mea de operă care are aproape 40 de ani.  Am fost peste tot în lume şi am învăţat 2 lucruri: Sa nu te războieşti cu compozitorul. Încearcă să serveşti compozitorul, nu te folosi de el, pentru că compozitorul întotdeauna va fi mai puternic decât tine. La Wagner cel mai bun este Wagner, nimeni altcineva. Deci eu, cu multă umilinţă, mă duc la partitură si zic: hai sa încerc să o înţeleg si sa văd cum pot să prezint publicului vizual anumite lucruri care sunt importante în partitură, dar nu încerc să arat cat de inteligent sau inventiv sunt, pentru că nu are rost. Wagner ne-a dat destul. Al doilea lucru este: nu te război cu acustica, nu te război cu locul. Încerc să folosesc Ateneul in centrul acţiunii şi ca aceasta să devina un personaj, sa devina chiar acel templu al cavalerilor Graalului. Şi cred ca Parsifal se pretează absolut superb. Nu este un loc în lumea asta – şi le cam cunosc pe toate – care să fie mai potrivit decât Ateneul pentru această operă. Vom vedea dacă este potrivit si pentru Tahhnäuser sau Der fliegende Holländer. Dar, deocamdată, pentru Parsifal este cât de poate de potrivit.

Din acest  punct de vedere, cred – nu vreau sa fac un compliment – că suntem într-un loc privilegiat. După Bayreuth, Ateneul este cat se poate de potrivit pentru această operă. Avem orchestra,, avem corul, dar, foarte important, ca dirijor de operă, nu fac nimic dacă nu am interpreţi. Pentru mine, lucrul cel mai important este să am cântăreţii care trebuie. Îi am pe cei mai buni!  Fără ei nu exista operă. Şi pot sa vă garantez că pentru acest spectacol îi avem pe cei mai buni! Sefan Vinke este cel mai bun Parsifal, o avem pe Petra Lang, care este fantastica, Eric Halfvarson care este un adevărat bas. De multe ori Gurnemanz este cântat de voci care sunt destul de lejere, dar Eric este un adevărat basso. Îl avem pe Marius Boloş, care debutează în Titurel şi câţiva alţi cântăreţi români şi pe Bela Perencz, care a fost o surpriză cât se poate de plăcută în Amfortas. Pentru mine este o satisfacţie, o garanţie că muzica pe care o veţi asculta va fi prezentată exact aşa cum trebuie. Vocile, culoarea corului, modul de a cânta este cel care trebuie. Şi asta este evident, o data ce se întâmplă. Dar trebuie sa ii cunoşti, iar eu ii cunosc pe toţi. Au lucrat cu mine.


Sper foarte mult ca acest proiect să se termine cât se poate de curând într-o prezentare a întregii opere, deci să avem acele şase ore de spectacol, cu cântăreţi mari, cu toate elementele teatrale şi bineînţeles cu un bufet… La pauză va fi tradiţia noastră copiată de la Bayreuth, aşa cum funcţionează acolo de mult timp şi cred că o sa avem un succes în momentul când realizăm acest proiect prin Societatea Wagner. O să avem succes şi la wagnerienii pătimaşi din alte ţări. Cineva mi-a atras atenţia că „wangerieni pătimaşi” este pleonasm. Daca e wagnerian, este pătimaş. Prin societăţile Wagner din lume vom da sfoară în lume şi asta se va întâmpla cat de curând posibil. Acest proiect este foarte important. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tataie, de ce sunt războaie în lume?

Aveam vreo patru sau cinci ani când am înțeles ce este un război. La televizor era plin de filme de propagandă, iar la radio de piese de teatru, multe cu acțiunea în timpul celui de al Doilea Război Mondial.   În anii comunismului, am crescut, ca mai toată lumea din generația mea, cu bunicii. Ca orice copil, mă mai strâmbam când mâncarea avea alt gust, când în loc de smântânică era iaurt, sau când mai aveam de trecut printr-un fel de mâncare până să ajung la prăjituri. Bunica zicea atunci, cu accentul ei de peste Prut: „Îți cei osândă!“, iar bunicul a izbucnit la un moment dat:  “Eu am văzut om mort de foame!“. Uneori, bunicul mai pomenea cuvântul „război“, el fiind veteran, iar la radio auzisem despre conflictul dintre Iran și Irak. Înțelegeam că este ceva cumplit, distructiv, că oamenii omoară oameni, dar nu vedeam rațiunea din spatele unor astfel de acțiuni. L-am întrebat: „Tataie, de ce sunt războaie în lume?” Și a răspuns: „Pentru că oamenii se ceartă. Mă cert eu cu t...

Cinci locuri de meditație la Paris

Am trecut cu toții prin câteva săptămâni tensionate, în care am funcționat mai mult pe pilot automat, fără să știm cum va arăta viitorul apropiat. Astăzi, mi-am amintit că viața mea arăta cândva altfel și avea o puternică influență franceză. V-am promis că vă voi purta alături de mine prin muzeele și galeriile de artă ale Parisului, iar acum vreau să îmi respect această promisiune. Când simțeam nevoia unei „cure de frumusețe,” locul meu preferat era Musée d’Orsay. Deși Luvrul este impresionant, copleșitor prin diversitatea colecțiilor sale – de la începuturile civilizației până la impresionism – am simțit că la final de zi rămân în minte doar câteva imagini clare - Mona Lisa, lucrările lui Giotto sau Botticelli, și desigur, celebra Venus din Milo – și dureri de picioare. Muzeul este imens. În momentul în care treci pe lângă el ai impresia că nu se mai termină. Sunt 16 km de galerii de artă. În ultima mea zi la Paris, am ținut neapărat să revizitez  Muzeul Cluny , dedicat artei medi...

Un artist român la Paris

M-am întors după cele trei luni petrecute în capitala Franței, probabil cel mai relevant oraș pentru cultura și evoluția societății europene din ultimele trei secole. Pe cât de multă lumină are, pe atât de multe umbre ascunde Parisul. Am pătruns într-o comunitate de artiști independenți, unde mi-am găsit cu greu locul, întrucât majoritatea erau din alte zone stilistice și se ocupau în special de artele vizuale, iar eu sunt un muzician clasic în plină carieră și care lucrează la cel mai înalt nivel în România. Însă s-au conturat câteva colaborări și în acele circumstanțe   Organizarea recitalurilor în Franța a fost o provocare din mai multe motive. Când ajungi într-un loc nou, pe care abia începi să-l cunoști și unde știi că va trebui să te ridici la un anumit nivel, presiunea e imensă. Multe nopți au fost nedormite din această cauză. Am mai avut și ghinionul să ajung în perioada de concedii, iar graficul meu conținea activități exact în acel timp! Am descoperit destul de târziu că ...