Undeva acum vreo opt ani mi-am primit botezul de manager cultural cu Turneul Național Comorile Persiei. Asta m-a costat atunci două pneumonii și o bronșită. La noapte persanii sărbătoresc Yalda și este cel mai bun moment să ne bucurăm de muzica celor doi sufi care au vizitat România în anul 2017. La miezul nopții, pe Spotify!
Anunțăm astfel
lansarea albumului Comorile Persiei pe Spotify, un proiect exclusiv care aduce
în lumină rafinamentul muzicii clasice persane, reinterpretat pentru publicul
contemporan. Evenimentul este dedicat străvechii sărbători Yalda, celebrată în
noaptea solstițiului de iarnă, ce simbolizează renașterea luminii și speranței,
iar în creștinismul siriac este chiar numele dat Crăciunului. Albumul va putea
fi accesat începând din data de 21 decembrie 2024, ora 00.00, în noaptea de
Yalda, la acest link
Comorile Persiei este un concept artistic creat în 2017, care a demolat două mituri: pe cel al elitismului muzicii clasice şi pe cel al armoniei ca unic limbaj al acesteia. Aici ne aflăm în faţa muzicilor Orientului, pe cât de melodioase şi de accesibile, pe atât de elaborate.
Situat la granița
dintre rugăciune, meditație, transă și artă, universul cultural sufi este
reprezentat de poeți și muzicieni renumiți în întreaga lume: Rumi, Hafiz,
Bulleh Shah, Amir Khusrow sau Khwaja Ghulam Farid, Hazrat Inayat Khan. Muzica
sufi are rol devoţional şi de meditaţie şi este practicată de membrii
comunităţii ce poartă acest nume. Curentul sufi îşi are rădăcinile în India
medievală și s-a răspândit în Persia, Liban, Turcia şi Egipt. În centrul
acestei filosofii se află sentimentul iubirii reciproce dintre Dumnezeu şi
oameni, respingând ideea unei Divinități intangibile.
Muzica persană,
cu melodiile seducătoare ale dastgahs, este fost interpretată în concertele
turneului Comorile Persiei la instrumente specifice - setar, kamancheh, tabla
- iar momentele de virtuozitate
instrumentală sunt îmbinate cu improvizații pe versurile poeţilor sufiţi Hafez
şi Rumi.
Protagoniști
Saeid Dadkhah Tehrani – setar, voce
Hossein Sanaei – vioară, kamancheh
Sorin Bundă – tabla
Program
Compoziții în dastgah Nava, Homayun și Dashti semnate Saeid Dadkhah Tehrani pe versuri de Hafez și RumiDetalii Lansare
Albumul Comorile
Persiei este disponibil acum pe Spotify, oferind ascultătorilor o călătorie
auditivă în inima culturii sufite și persane.
Înregistrare live
din concert la Radio Cluj în ianuarie 2017
Organizator:
Nirmal Art
Sponsor: Emagus
Consult
Masterizare:
Zaharenko
Manager de proiect: Sabin Badea
Comentarii