Încep cu concluzia: mintea oamenilor este alcătuită dintr-un
segment bazat pe logică+bun simț și altul în care se aglomerează necunoaștere,
nepricepere și multă imaginație. Imi place să-l numesc "ceața din
cap".
Mi s-a întâmplat de
foarte multe ori să comunic un mesaj simplu și reacția să fie o explozie de
furie, născută din ce și-a imaginat persoana că aș gândi eu pe ascuns. Sau să
mă trezesc cu o întreagă dramă născută din imaginația interlocutorului
suprapusă peste completa ignoranță privind o anumită problemă. De fapt, cele
mai multe dezamăgiri și drame se nasc din necunoașterea și neacceptarea
realității.
Încercând să fiu întotdeauna cât mai precisă și să nu
stârnesc valuri în mintea celorlalți, valuri care să denatureze ceea ce
transmit de fapt (nu vă imaginați că am prea mare succes, dar continui să mă
străduiesc), mi-am dat seama că există mesaje care se pot adresa exact acestui
tip de funcționare, care se adresează exact ceții din creier, creând astfel
reacții emoționale puternice. Acesta este mecanismul manipulării. Mulți îl
folosesc în viața de zi cu zi, ca să obțină întotdeauna ce vor de la ceilalți
membri ai familiei sau de la prieteni. Desigur, este extrem de utilizat în media
și în marketing.
Dar constat că este folosit și în justiție. Dacă mai sus am
scris concluzia referitoare la funcționarea minții oamenilor, aici pot da o
definiție a avocatului: acel personaj care se joacă cu limba în care scrie sau
vorbește cu scopul de a-l face pe judecător confuz, astfel încât să nu mai
înțeleagă dovezile. Cu alte cuvinte, lucrează cu ceața din mintea judecătorului
și nu cu partea lui logică și de bun simț.
Dacă nu am fi grăbiți să reacționăm, să dăm replici, să ne
simțim deranjați de tonul vocii cuiva, am putea să ne dăm șansa de a observa
realitatea, de a o înțelege și de a o accepta. Este adevărat că de multe ori nu
se potrivește cu felul în care am vrea noi să fie, dar nu avem puterea de a
crea lumi paralele și tot ce facem este să proiectăm imaginația asupra
realității. Proiecții mentale.
Ne imaginăm că avem drepturi asupra celorlalți, că alții ne
sunt datori, că putem face comerț cu servicii și sentimente, că viața ar trebui
să arate într-un anumit fel, iubirea la fel, fericirea la fel. Și rămânem la ceața din cap.
În ceață, nu auzim, nu ascultăm mesajul care ni se comunică,
ci rămânem în zona de bruiaj. Ne sabotăm singuri șansa de a rezolva ceva, de a
afla ceva. Mesajul ne deranjează fiindcă vrea să acceseze zona logică, iar noi
nu pe aceea o folosim. Daca emitătorul are și el propriul bruiaj (este agitat
sau implicat emoțional în ceea ce comunică), cel cu ceața va opune și mai multă
rezistență, pentru că îl enervează implicarea celorlalți și va da vina pe tonul
comunicării. De fapt, cel mai tare doare posibilitatea ca universul imaginației
lor să se năruie.
Am putea face un exercițiu. Să ne observăm cum atitudinea și
mai ales starea noastră emoțională se schimbă în raport cu o știre, o persoană,
un eveniment. Dacă se schimbă, ne putem
pune problema: cine sunt eu cel adevărat?
Un alt exercițiu ar fi să vedem care este rădăcina unui
anumit tip de reacție vi-a-vis de mesaj. Asta dacă nu cumva este mai
important, sau mai cool să creăm drame decât să rezolvăm normal, logic și
simplu o situație.
În orice caz, funcționând mai mult pe "ceață", vom
utiliza logica și bunul simț din ce în ce mai puțin și însăși identitatea
noastră va avea de suferit când cei care știu foarte bine cărei zone din
creierul nostru se adresează ne vor face să credem tot ce vor dori. Publicitatea
este cel mai inocent exemplu.
Comentarii