Flautul Muramatsu şi melosul românesc. Concertul pentru flaut şi orchestră de Carmen Petra Basacopol
În
zilele de 23 şi 24 mai 2013, în seria „Lucrări concertante româneşti”,
Filarmonica „George Enescu”a programat Concertul
pentru flaut şi orchestră de cameră Op. 71 al compozitoarei Carmen Petra
Basacopol, un preambul la Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi (SIMN) ce se
desfăşoară în perioada 25 – 31 mai în mai multe oraşe din ţară. Programul celor
două seri a inclus Uvertura la opera Scara
de mătase de Gioacchino Rossini, Fantezia
briliantă pe teme din Carmen de Françoise Borne şi Le sacre du printemps de Igor Stravinski. Orchestra Filarmonicii a
evoluat sub bagheta dirijorului Jin Wang, solist fiind Ion Bogdan Ştefănescu.
Creatoare
a unei muzici de factură neoimpresionistă, abordând modalul folcloric, Carmen
Petra Basacopol este cunoscută publicului în special pentru lucrările vocale,
liedurile sale fiind, ca şi cele ale Feliciei Donceanu, preferate în
concursurile şi festivalurile de gen. Totuşi harpa, fie acompaniată de
orchestră, fie solo sau în ansambluri camerale, este instrumentul care serveşte
cel mai bine esteticii compozitoarei prin potenţialul armonic şi timbral.
Concertul pentru flaut a fost scris în 1994, fiind dedicat celui care l-a interpretat magistral pe scena Ateneului, Ion Bogdan Ştefănescu. Artistul este un promotor al muzicii contemporane, alături de colegii săi din Trio Contraste abordând lucrări ale compozitorilor Anatol Vieru, Aurel Stroe, Myriam Marbé, Ştefan Niculescu, Octavian Nemescu, Corneliu Dan Georgescu, Lucian Meţianu, Doina Rotaru, Violeta Dinescu, Maia Ciobanu, Sorin Lerescu, Dan Dediu, George Balint, Petru Stoianov, Irinel Anghel sau tânăra Diana Rotaru. Cu celebrul flaut de aur Muramatsu, muzicianul este nu doar un virtuoz, ci şi poet. Întregul repertoriu dedicat acestui instrument, de la Bach la contemporani, din genul concertistic sau cameral îşi găseşte o expresie unică în concepţia lui Ion Bogdan Ştefănescu.
Concertul
lui Carmen Petrea Basacopol are o alcătuire quasi tradiţională în trei mişcări:
Quasi Adagio. Molto rubato. Allegro giusto – Andante malincolico – Allegro
risoluto. Procedeele de atac neconvenţionale sunt folosite cu economie,
astfel că flautul îşi păstrează vocea intactă. Recitativele, cantilenele şi
cadenţele sunt mijloace de exprimare a ideilor, speranţelor, gândurilor, sunt
suspine, zâmbete, cuvinte timbrate. Aşa cum a declarat compozitoarea în notele
de program „reveria meditativă” şi exuberanţa sunt cei doi poli ai acestui
concert.
În
cea de a doua seară pentru bis, Ion Bogdan Ştefănescu a prezentat o altă
lucrare contemporană, Circuit a
Violetei Dinescu, o lucrare cu aluzii jazzistice şi teatrale în care
posibilităţile tehnice şi expresive ale instrumentului sunt mult exploatate,
Calitatea
de virtuoz a fost demonstrată din plin în numeroasele variaţiuni ale Fantezei briliante pe teme din Bizet de
Françoise Borne în varianta pentru flaut şi orchestră.
În
partea a doua a programului, rolul de re-creator i-a revenit dirijorului.
Capodopera lui Stravinski, în care expansivitatea timbrală şi frenezia ritmico–armonică
alcătuiesc un dans al simţurilor, a prins viaţă pe scena Ateneului prin
dedicarea şi dragostea faţă de această partitură a dirijorului Jin Wang,
dragoste care se afirmă în fiecare gest, astfel că din spectator, publicul
devine participant la sacrificiul păgân şi brutal.
A
fost mai mult decât inspirată abordarea în acelaşi program acestor două
lucrări, una în care arhaicul se confundă cu primitivismul, în care ritualul mişcă
masele, fenomen redat într-o formă estetică de geniul Stravinski, în timp ce în lucrarea românească, acelaşi element arhaic devine sursă
a interiorizării şi căutării de sine, rafinând fiinţa umană în căutarea
adevăratei sale esenţe, cea spirituală.
Comentarii