Treceți la conținutul principal

„Nici o redare online a unui concert nu va putea egala acea electricitate din aer care se instalează într-o sală cu public.“ Interviu cu violonistul Remus Azoiţei

 
Artist dezinvolt, cuceritor şi sensibil, Remus Azoiţei este unul dintre cei mai apreciaţi violonişti români. A studiat la Juilliard School din New York şi Royal Academy of Music din Londra, a cântat pe scene renumite, cum sunt Carnegie Hall din New York, Konzerthaus Berlin şi a înregistrat integrala lucrărilor pentru pian şi vioară de Enescu. Cântă pe o vioară Niccolo Gagliano construită în 1755


 

Cleopatra David: Oricât am încerca să ocolim subiectul, criza COVID a lovit din plin în viaţa artistică şi în sistemul de educaţie.  Eram în mijlocul stagiunii când activitatea orchestrelor şi teatrelor, unde munca este colectivă, s-a oprit.  Cum vă afectează această întrerupere a apariţiilor scenice şi cum se adaptează violonistul şi profesorul Remus Azoiţei la situaţia actuală? 

Remus Azoiţei: Mă număr şi eu printre marile mase de artişti ale căror vieţi au fost afectate de dispariţia de pe scenă. Am avut multe concerte anulate, cu pierderi financiare mari, însă am reuşit să îmi umplu timpul cu alte proiecte pe care nu le-aş fi putut relua fără această pauza… M-am mutat cu casa de exemplu, am citit mult şi am petrecut mult mai mult timp cu copiii mei. Pentru mine, această pauză a fost una benefică, deşi îmi lipsesc concertele atât de mult!

 

C.D. Aveţi două profesii: solist concertist şi cea de profesor la Royal Academy of Music. Cum au evoluat sistemul de educaţie şi industria culturală în Marea Britanie în această perioadă ? 

R.A.: Întreg sistemul de educaţie in UK este dat peste cap şi a intrat într-o derivă nefericită.  Academia Regală de Muzica din Londra, unde sunt profesor de vioară, a oprit cursurile în martie şi încă nu le-a reluat. A fost un şoc pentru tot colectivul instituţiei, mai ales ca cei mai mulţi studenţi sunt plătitori de taxe de şcolarizare, si acestea sunt foarte mari. Atât cursurile cât şi lecţiile de instrument se efectuează deocamdată online, însă din nefericire ele nu se pot desfăşura la acelaşi nivel ca înainte deoarece tehnologia online este limitată deocamdată. Nu există un program care sa acomodeze o transmisie live perfectă. La nivelul la care aceste lecţii au loc, cea mai mica desincronizare sau imperfecţiune afectează produsul muzical. Deocamdată vom continua aşa, dar speram ca din toamnă cursurile sa se reia live.

Pe 3 iulie am încheiat cursurile, deşi online şi cumva toţi am respirat uşuraţi ca ele s-au încheiat. Aşteptam un septembrie nou şi luminos unde să ne putem relua activitatea live, aşa cum ştim si cum trebuie sa fie.

 

C.D. Aţi interpretat în stagiunea Filarmonicii George Enescu Concertul de Sibelius. Cum rezonaţi cu această lucrare şi cum o regăsiţi în preferinţele dumneavoastră? R.A.: Este un concert de suflet… Mi-a luat vreo 20 de ani până să îl duc la nivelul la care să fiu cât de cât mulţumit… Nu este un concert virtuoz, cât o mare operă dramatică pentru vioară şi orchestra şi eu cu asta rezonez. Partea a doua este inima concertului şi e una din cele mai minunate creaţii muzicale scrise vreodată. Concertul de Sibelius… Ies de pe scena după ce l-am cântat şi abia aştept reluarea lui…

 

Talentul va rămâne în continuare elementul primordial pentru a face muzică.

C.D.  Multe dintre instituţiile culturale încearcă o nouă variantă de a oferi hrana spirituală publicului, cea online. O găsiţi eficientă? Credeţi că viitorul vieţii muzicale va consta mai mult în difuzarea digitală decât în socializarea din sala de concert?

R.A.: Sincer sper din toata inima să nu se întâmple asta. Nici o redare online a unui concert nu va putea egala acea electricitate din aer care se instalează într-o sală, într-un cadru live, cu public. Acest mediu online este periculos pentru arte şi mă tem că ce s-a întâmplat în ultimele luni va schimba peisajul artistic general, cu mult mai multa lume stând acasă, pentru că e mai confortabil sa asculţi un concert online decât sa te duci la sala de concerte, şi va crea un obicei nociv. Trebuie sa facem tot ce putem sa prevenim o astfel de tendinţă.

 

C.D.  Cum credeţi că va evolua piaţa muncii în domeniul artelor spectacolului şi cum se poate adapta tânăra generaţie? Ce temeri au studenţii dumneavoastră legate de viitorul profesiei lor?

R.A.:  Artele au fost întotdeauna influenţate de tendinţele sociale ale vremii. Fără discuţie trecem printr-un proces de schimbare, în care mediul online va acapara orice zonă socială, în orice domeniu. Nu ştim cum va arata peisajul artistic, să spunem, în următorii cinci ani, după cum nu avem nici o idee despre cum se va reaşeza lumea, în general, după aşa un şoc suferit în ultimele luni. Tinerii se vor adapta, pentru că altfel nu vor putea răzbi în acest nou “landscape” artistic… Însă, un lucru este sigur, talentul va rămâne în continuare elementul primordial pentru a face muzică.


Interviu publicat pe platforma adevarul.ro

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tataie, de ce sunt războaie în lume?

Aveam vreo patru sau cinci ani când am înțeles ce este un război. La televizor era plin de filme de propagandă, iar la radio de piese de teatru, multe cu acțiunea în timpul celui de al Doilea Război Mondial.   În anii comunismului, am crescut, ca mai toată lumea din generația mea, cu bunicii. Ca orice copil, mă mai strâmbam când mâncarea avea alt gust, când în loc de smântânică era iaurt, sau când mai aveam de trecut printr-un fel de mâncare până să ajung la prăjituri. Bunica zicea atunci, cu accentul ei de peste Prut: „Îți cei osândă!“, iar bunicul a izbucnit la un moment dat:  “Eu am văzut om mort de foame!“. Uneori, bunicul mai pomenea cuvântul „război“, el fiind veteran, iar la radio auzisem despre conflictul dintre Iran și Irak. Înțelegeam că este ceva cumplit, distructiv, că oamenii omoară oameni, dar nu vedeam rațiunea din spatele unor astfel de acțiuni. L-am întrebat: „Tataie, de ce sunt războaie în lume?” Și a răspuns: „Pentru că oamenii se ceartă. Mă cert eu cu t...

Cinci locuri de meditație la Paris

Am trecut cu toții prin câteva săptămâni tensionate, în care am funcționat mai mult pe pilot automat, fără să știm cum va arăta viitorul apropiat. Astăzi, mi-am amintit că viața mea arăta cândva altfel și avea o puternică influență franceză. V-am promis că vă voi purta alături de mine prin muzeele și galeriile de artă ale Parisului, iar acum vreau să îmi respect această promisiune. Când simțeam nevoia unei „cure de frumusețe,” locul meu preferat era Musée d’Orsay. Deși Luvrul este impresionant, copleșitor prin diversitatea colecțiilor sale – de la începuturile civilizației până la impresionism – am simțit că la final de zi rămân în minte doar câteva imagini clare - Mona Lisa, lucrările lui Giotto sau Botticelli, și desigur, celebra Venus din Milo – și dureri de picioare. Muzeul este imens. În momentul în care treci pe lângă el ai impresia că nu se mai termină. Sunt 16 km de galerii de artă. În ultima mea zi la Paris, am ținut neapărat să revizitez  Muzeul Cluny , dedicat artei medi...

Un artist român la Paris

M-am întors după cele trei luni petrecute în capitala Franței, probabil cel mai relevant oraș pentru cultura și evoluția societății europene din ultimele trei secole. Pe cât de multă lumină are, pe atât de multe umbre ascunde Parisul. Am pătruns într-o comunitate de artiști independenți, unde mi-am găsit cu greu locul, întrucât majoritatea erau din alte zone stilistice și se ocupau în special de artele vizuale, iar eu sunt un muzician clasic în plină carieră și care lucrează la cel mai înalt nivel în România. Însă s-au conturat câteva colaborări și în acele circumstanțe   Organizarea recitalurilor în Franța a fost o provocare din mai multe motive. Când ajungi într-un loc nou, pe care abia începi să-l cunoști și unde știi că va trebui să te ridici la un anumit nivel, presiunea e imensă. Multe nopți au fost nedormite din această cauză. Am mai avut și ghinionul să ajung în perioada de concedii, iar graficul meu conținea activități exact în acel timp! Am descoperit destul de târziu că ...