Ansamblul de muzica veche orientală
Anton Pann, care de mulți ani creează interesante proiecte în jurul unor povești
frumoase pentru a satisface nu doar
curiozitatea față deacest gen și chiar cererea, întrucât această muzică nu
mai este demult străină în peisajul cultural românesc, dar mai ales nevoia de incitare a imaginației, a realizat în această
toamnă proiectul Kira Kiralina pe baza versurilor baladei populare românești cu
același nume. Formula de bază a ansamblului a fost completată cu artiști
invitați din Maroc: Mahmoud Chouki (chitară și louthar), Tawfik Belkhdar (percuție), și Roaa (voce).
Managerii ansamblului își continuă cu acest proiect
explorarea rădăcinilor și legăturilor orientale ale muzicii românești, mergând
de această dată în zona jazzului și a fusion-ului, abătându-se astfel de la
crezul declarat acum câțiva ani în Povestea inorogului, un alt proiect al lor
despre care am scris aici.
Echipa s-a folosit de proiecții video, înregistrări ale
zgomotelor din viața de zi cu zi pentru a construi scenografia spectacolului.
Programul a început cu un fragment dintr-o variantă a baladei cu intonațiile microtonale amestecate
amintind când de folclorul dobrogean, când de muzica bizantină, când de cea
otomană. După un solo de percuție care
avea eco-uri si din talas-urile indiene, a început un moment de fusion
meridional, un prilej pentru soliștii invitați să-si
desfășoare solo-urile. În același timp,
pe ecran erau proiectate imagini care aminteau de aurora boreală.
Pe rând, episoadele din balada Kirei erau întrerupte de
momente de fusion și jazz
Un alt moment de improvizație, o conversație, un dialog
între lumea românească nord balcanică și cea magrebiană au precedat cântecul
orășenesc Până când nu te iubeam, devenit în șirul poveștii serenada arapului
către Kira. Și aici au fost alăturate două intonații pe chiar aceleași sunete: cea românească
cromatică și cea nord-africană în interpretările lui Constantin Răileanu și
Roaa.
Spectacolul a continuat cu răspunsul Kirei din întoarcerea
la muzica și textul baladei, urmat de o geampara care continua din nou cu fusion-jazz,
în care ritmul și ostinato-ul geamparalei erau baza pentru improvizațiile la
oud și apoi pentru cântecul
lăutăresc De la moară pân’ la gară,
apoi o improvizație pe mai multe capete tematice din cântece folclorice din mai
multe zone. Sabin Penea, violonistul ansamblului, a arătat o foarte mare
adaptabilitate la diferitele stiluri muzicale și tipuri de intonație.
Au urmat cântecele
cunoscute din repertoriul ansamblului, din colecția Anton Pann, alternate cu episoade ale baladei și
interpretate într-o variantă light, realizată prin prezența chitarei,
percuției și a flautului modern (Scoală
puiculiță scoală, De-ai ști suflețelul meu, Inima mi-e plină de a ta ființă, Nu
mai poci de ostenit) recitative și
improvizații ale solistei Roaa, ale instrumentiștilor și alte dansuri
românești, momente de jazz unde din nou Sabin Penea a strălucit, dialogând cu
el chitaristul Mahmoud Chouk și
flautistul Issa Garfi și piese marocane în care am recunoscut asprele și
seducătoarele maqam-uri, unde și Constantin Răileanu s-a avântat în câteva
improvizații.
Un spectacol exotic, oriental și contemporan cu o privire
nostalgică spre vremurile de demult, unde, deși personajul
călător este Kira din baladă, cea care se întoarce la casa ei, atmosfera se
aseamănă cu Kira lui Panait Istrati, cea pierdută și văzută imagine a unui
trecut ideal și imposibil de recuperat.
Constantin Raileanu –voce și kanun (liderul formației)
Sabin Penea – vioară
Alexandru Stoica –
Oud
Andrei Nițescu –
cello
Issa Garfi – flaut/Bansouri/ney
Invitați:
Roaa – Voce
Mahmoud Chouki – chitară și louthar
Tawfik Belkhdar – percuție
Balada Kira Kiralina
În vadul Brăilii, 'n scursul Dunării,
printre caicele, mai in jos de schele,
'cârca-mi-se ,încărcadoua-trei sandale, noua galioane.
Dar ce mi se-ncărca?Fir şi ibrişin cu postav d-al bun.
Si cine le-ncărca? Un arap buzat, negru şi ciudat, cu solzi
după cap
parcă sînt de crap,cu solzi mai pe burtă parcă sînt de
ştiucă, şi când îmi strănuta,câinii că-ntărâta. Până le-ncărca, până le umplea,
vin de unde bea?
Tot din Brăila, şi de la Kira,
Kira Kiralina, floare din grădina, rumenă călina, fata
Chitului
din Kara-ghiuşele, nume frumuşele.
După ce-mi tot bea, până se-ncălzea, Arapu' ce-mi făcea?
Pe Kira-mi privea şi mi-o-ndrăgostea, din gura-i zicea:
Kira, Kiralina, floare din gradină, rumena călina,
ia-mă tu pe mine ca să trăieşti bine,
că mi te-oi purta oricum ţi-o plăcea: bine ţi-o şedea!
Dar Kira-mi râdea şi nici n-asculta, de vin îşi vedea.
Arapul buzat, negru şi ciudat, iar vin mai cerea, vin ca să
mai bea,
vin şi pe Kira, şi iar o ruga, şi iar îi zicea:
Kira, Kiralina, floare din grădină, rumenă călina,
ia-mă tu pe mine, de vrei să fii bine; ca io mi ti-oi face
brâie şi marame,roche
şi năframe,paftale de aur cu solzi de balaur,şi haine de aur
cu pene de graur,
şi te-oi dezmierda ziua şi noaptea!
Dar Kira-mi râdea şi nu-l asculta, de casa-şi vedea.
Arapul buzat, negru şi spurcat, iar vin mai cerea,
vin ca să mai bea, vin şi pe Kira; şi iar o privea, şi iar o
ruga, şi iar îi zicea:
Kira, Kiralina, floare din grădina, rumena călina,
haide-mi tu cu mine de vrei sa fii bine; ca io mi te-oi duce
'n ţara arăpeasca să se pomenească,
şi io ţi-oi aşterne trei rânduri de perne:
aşternutul tău, parale mărunte pe sârma ţesute,
coperişul tău, galbeni venetici care sînt mai mici,d-o suta
şi cinci,
d-o suta cinci spre'ce, stă inimii rece!
Kira tot râdea, nici că-l asculta, de treaba-şi vedea.
Aşa de-mi vedea, Arapul buzat, negru şi ciudat, cu solzi
după cap parca sînt de crap,
el se repezea, mare, la Kira, şi mi-o-mbrăţişa 'n braţe cu
sila; 'n caic o ducea şi mi-o arunca,
sus, peste sandale şi pe bolozale, pe vraf de nafele şi de
malotele.
Apoi mi-o lega cu plete din cap de vârf de catarg, şi cu
ea-mi pleca, iute se ducea tăind Dunărea.
Iar, daca-mi pornea, iar, daca-mi mergea pân' se depărta,ciubuc
aprindea,
lânga ea venea şi iar o privea, şi iar îi vorbea, şi iar o
ruga, şi mi-o săruta
până-și adormea în poală la ea.
Foaie ş-o lalea, mult că nu trecea, soare scăpăta,
când iată sosea şi fraţii Kirii,hoţii Brăilii,şerpii Dunării
Ei, dacă sosea, la poarta bătea şi unul din trei puişori de
zmei
pe Kira striga, din gura zicea: Kira, Kirioara,Kira
surioară, Kira Kiralina,
floare din grădina, rumenă calina, a neichii copila,descuie poarta,
c-aduca verea,deschide uşa,să baghaznaua.
Kira nu răspunde, ca n-are de unde, far' de răspundea numai
maică-sa:Dine,Costandine,
Kira nu răspunde, ca n-are de unde. Arapul buzat, negru şi
spurcat cu solzi după cap,
pe Kir-a luat, pe Kir-a furat, şi-n sandal a pus-o, şi cu el
a dus-o.
Unde-mi auzea, Din şi Costandin mă-sii ce-i zicea şi cum o
ruga?Maica, maica mea,
ieşi tu pan-afara de spune cu gura s-arata cu mana 'cotro a
luat Kira?
Mă-sa răspundea, din gura zicea:Pe Dunăre-n jos s-a dus de
folos!
Trei fraţi ai Kirii,hoţii Brăilii,şerpii Dunării,
unde mi-auzea, ei se necăjea, vreme nu pierdea, în apă
sărea, afund că se da,
din coate-nota, Dunărea tăia, iute se ducea.
Mult că nu mergea şi se-mpiedica şi mi-ţi întâlnea
un câini de alama, de nu-i bagi de seama,
cu vâsle d-argint cum n-am mai văzut, boier, de când sînt;
c-un arap buzat, negru şi ciudat, cu solzi după cap parcă
sînt de crap,
cu solzi mai pe burtă parcă sînt de ştiucă,
şi, când îmi strănuta, câinii ca-ntărâta.
Iar fraţii Kirii,hoţii Brăilii, şerpii Dunării,
unde-l ajungea şi sora-şi vedea,Dinşi Costandin
mi-o tot întreba, din gură-i zicea:
Kira, Kiralina,floare din grădină, rumenă călină,
a neichii copilă, cum de mi-ai plecat cu-arapul buzat?
Kira, sora mea, e cu voia ta ori e cu sila?
Şi ea, vai de ea, din gură-i zicea: Nene Costandine,
crede-mă pe mine: de-mi era voia,nu mă mai lega
cu plete din cap, de vârf de catarg, cu sfori de mătase împletite-n
şase,
cu sfori de bumbac strânse de catarg.
Din şi Costandin, unde-o auzea,
iar îi răspundea şi iar îi zicea:
Dacă e aşa, dă-ne dovada:ia tu hangerul,
să taiarapul,să-i ieiierchezul,să-i retezicapul!
Ea, când auzea, ce le răspundea,
sărmana de ea?Dine,Costandine,
nu pot, vai de mine,s-apuc hangerul,să-i iau ierchezul,să-i
retez capul,c-arapul e beat,
în poala-mi culcat, şi el mi-a legat pletele din cap de vârf
de catarg.
Voi v-apropiaţi de mă dezlegaţi, c-acum arapul,
c-acum buzatul, îmi doarme prea bine aici, lânga mine!
Trei frațiai Kirii,hoţii Brăilii, şerpii Dunării, unde-o
auzea, iar se arunca,
din coate-nota din gura-mi striga, p-arap deştepta.
Arapul buzat, negru şi ciudat, cu solzi după cap,
mi se deştepta, paloş c-apuca, pistoale trăgea;
dar 'geaba trăgea; ca nu nemerea.
Iar, dacă vedea că-l apropia, caicul lăsa, în apa sărea, din
coate-nota, ca vântul fugea.
Trei fraţii Kirii, hoţii Brăilii, şerpii Dunării,
apa cunoştea şi, când s-arunca, iute-l ajungea:
de par l-apuca, la mal că-l trăgea. La mal d-ajungea ei mi-l
judeca,
ei mi-l osândea; paloşe scotea, bucăţi îl făcea, la câini îl
dedea;
dar câinii nu-l mânca, de negru ce-era, şi-n foc l-arunca, focul
de-l topea.
Trei fraţii Kirii, hoţii
Brăilii, şerpii Dunării, lua pe Kira, lua pe sor'sa,
şi-acas'-o ducea tot la maica-sa. Mă-sa de-o vedea, bine
că-i părea.
Nu mai zăbăvea, vreme nu pierdea: nunta-i tocmea, lume
c-aduna,
flăcăi că chema hori de-mi întindea, hori de-mi învârtea.
Atunci maica-sa pe Kira scotea, din gura-i zicea:
Kira, fata mea, seama la toţi ia la câți or juca, şi cin'
ţi-o plăcea bărbat ţi l-oi da.
Kira d-auzea, Kira ce-mi făcea? Ochii-şi arunca, seama că
lua
la toţi câți juca şi, din câți vedea, unul că-i plăcea, unul
c-alegea,
un voinicel 'nalt, 'nalt şi sprâncenat, având semnișor, numit
Nenişor.
Aşa de-mi vedea, fraţii şi mă-sa de mâna-i lua şi mi-i
cununa
'n grădina crăiască sa se pomenească
la cruci de voinici, la boieri p-aici.
Comentarii