Treceți la conținutul principal

Cei mai buni solişti wagnerieni ai lumii în "Parsifal" la Ateneul Român

În 7 şi 8 octombrie va fi prezentat la Ateneul Român actul I al operei Parsifal de Richard Wagner în interpretarea celor mai buni solişti din întreaga lume, a Orchestrei si Corului Filarmonicii „George Enescu” şi a celui mai important dirijor român de operă, Christian Badea.


În 12 septembrie a avut loc conferinţa de presă care a anunţat pe lângă datele şi detaliile evenimentului, şi noutăţi: înfiinţarea Societăţii Wagner România, care îl are ca Preşedinte de onoare pe Excelenţa Sa Domnul Werner Hans Lauk, Ambasador al Germaniei la Bucureşti, organizarea unui masterclass gratuit oferit de soliştii invitaţi pentru cântăreţii români interesaţi de stilul wagnerian,  precum şi accesul tinerilor la repetiţia generală. 




Dirijorul Christian Badea a descris în cadrul conferinţei de presă elementele spectacolului de deschidere a stagiunii Filarmonicii:

Templul Graalului: Ateneul Român

 După Bayreuth, Ateneul, asa cum este el, are ceea ce trebuie pentru a prezenta Wagner. In primul rând are acustica, ce se pretează operelor lui Wagner. Apoi, Ateneul are o magie, în momentul în care stingi luminile şi intri in spectacol. Dacă foloseşti cum trebuie clădirea Ateneului, daca nu mergi împotriva ei, daca ti-o faci aliat, în acel moment ea devine decor, devine personaj. Pentru aceasta etapă din Parsifal eu folosesc întregul Ateneu. În primul rând sala: artiştii se mişcă în sală, soliştii cântă pe scene separate, corul este de jur împrejur, publicul este in mijlocul acţiunii, în mijlocul muzicii. Se aud sunete de peste tot, din foyer, din alte locuri… Deci la un moment dat este o imersiune totala a publicului în muzică şi în acţiune, pe care nu poţi sa o ai într-o sala normală de operă. În plus, o sala normală de operă, cu ceva excepţii, cum sunt Bayreuth şi München, are o acustica destul de seacă. Acustica seacă nu se pretează foarte bine la Wagner şi la Parsifal. Ateneul are o acustica mai caldă, cu un pic de reverberaţie care se potriveşte perfect pentru Parsifal.

Orchestra Filarmonicii şi muzica lui Wagner
Am descoperit şi altceva acum trei ani, fiind foarte plăcut surprins. Dintre toţi compozitorii lumii, nu se ştie de ce, Orchestra  Filarmonicii „George Enescu” are cea mai mare afinitate pentru muzica lui Wagner, pentru sunetul wagnerian. La cor este de lucrat, însa materialul se pretează foarte bine pentru corurile din operele lui Wagner.  Cu această descoperire şi cu Ateneul, bineînţeles, mi-a venit ideea sa fac o oper[ de Wagner şi m-am gândit la Parsifal, pentru simplul motiv că este cea mai elevată, cea mai dificilă, cea mai grea. Şi, dacă asta va merge, va merge tot! Şi a mers extraordinar. Am făcut actul 3 anul trecut, a fost un mare succes,  a mers foarte bine pentru orchestră, cor şi publicului i-a plăcut foarte mult.

ORCHESTRA ŞI CORUL FILARMONICII “GEORGE ENESCU”

Dirijor – CHRISTIAN BADEA

Solişti
STEFAN VINKE – Parsifal
ERIC HALFVARSON – Gurnemanz
PETRA LANG – Kundry
BELA PERENCZ – Amfortas
MARIUS BOLOS – Titurel
IONUT POPESCU – Primul Cavaler
IUSTINIAN ZETEA – Al doilea Cavaler
IULIA ARTAMANOV – Primul Scutier
SIDONIA NICA – Al doilea Scutier
LIVIU INDRICAU – Al treilea Scutier
ADRIAN DUMITRU  - Al patrulea Scutier
SIDONIA NICA – O voce din cer
Dirijorul Corului – ION IOSIF PRUNNER
Corul de copii Radio – dirijorul corului – VOICU POPESCU
Elevi și eleve de la Liceul de coregrafie „Floria Capsali” şi de la Şcoala „ArtMusic”
Concept regizoral şi realizare scenică: CHRISTIAN BADEA


Comentarii

Calin a spus…
Cred că sunt toate șansele să fie ceva istoric (e un cuvânt prea mare?).
Cleopatra David a spus…
Nu este prea mare. Insa, din pacate, asa cum spunea si maestrul Badea, nu ar trebui sa fie ceva istoric, ci evenimente de acest tip ar trebui sa fie o rutină, normalitatea stagiunii Filarmonicii

Postări populare de pe acest blog

Tataie, de ce sunt războaie în lume?

Aveam vreo patru sau cinci ani când am înțeles ce este un război. La televizor era plin de filme de propagandă, iar la radio de piese de teatru, multe cu acțiunea în timpul celui de al Doilea Război Mondial.   În anii comunismului, am crescut, ca mai toată lumea din generația mea, cu bunicii. Ca orice copil, mă mai strâmbam când mâncarea avea alt gust, când în loc de smântânică era iaurt, sau când mai aveam de trecut printr-un fel de mâncare până să ajung la prăjituri. Bunica zicea atunci, cu accentul ei de peste Prut: „Îți cei osândă!“, iar bunicul a izbucnit la un moment dat:  “Eu am văzut om mort de foame!“. Uneori, bunicul mai pomenea cuvântul „război“, el fiind veteran, iar la radio auzisem despre conflictul dintre Iran și Irak. Înțelegeam că este ceva cumplit, distructiv, că oamenii omoară oameni, dar nu vedeam rațiunea din spatele unor astfel de acțiuni. L-am întrebat: „Tataie, de ce sunt războaie în lume?” Și a răspuns: „Pentru că oamenii se ceartă. Mă cert eu cu t...

Cinci locuri de meditație la Paris

Am trecut cu toții prin câteva săptămâni tensionate, în care am funcționat mai mult pe pilot automat, fără să știm cum va arăta viitorul apropiat. Astăzi, mi-am amintit că viața mea arăta cândva altfel și avea o puternică influență franceză. V-am promis că vă voi purta alături de mine prin muzeele și galeriile de artă ale Parisului, iar acum vreau să îmi respect această promisiune. Când simțeam nevoia unei „cure de frumusețe,” locul meu preferat era Musée d’Orsay. Deși Luvrul este impresionant, copleșitor prin diversitatea colecțiilor sale – de la începuturile civilizației până la impresionism – am simțit că la final de zi rămân în minte doar câteva imagini clare - Mona Lisa, lucrările lui Giotto sau Botticelli, și desigur, celebra Venus din Milo – și dureri de picioare. Muzeul este imens. În momentul în care treci pe lângă el ai impresia că nu se mai termină. Sunt 16 km de galerii de artă. În ultima mea zi la Paris, am ținut neapărat să revizitez  Muzeul Cluny , dedicat artei medi...

Un artist român la Paris

M-am întors după cele trei luni petrecute în capitala Franței, probabil cel mai relevant oraș pentru cultura și evoluția societății europene din ultimele trei secole. Pe cât de multă lumină are, pe atât de multe umbre ascunde Parisul. Am pătruns într-o comunitate de artiști independenți, unde mi-am găsit cu greu locul, întrucât majoritatea erau din alte zone stilistice și se ocupau în special de artele vizuale, iar eu sunt un muzician clasic în plină carieră și care lucrează la cel mai înalt nivel în România. Însă s-au conturat câteva colaborări și în acele circumstanțe   Organizarea recitalurilor în Franța a fost o provocare din mai multe motive. Când ajungi într-un loc nou, pe care abia începi să-l cunoști și unde știi că va trebui să te ridici la un anumit nivel, presiunea e imensă. Multe nopți au fost nedormite din această cauză. Am mai avut și ghinionul să ajung în perioada de concedii, iar graficul meu conținea activități exact în acel timp! Am descoperit destul de târziu că ...