Treceți la conținutul principal

Cei mai buni solişti wagnerieni ai lumii în "Parsifal" la Ateneul Român

În 7 şi 8 octombrie va fi prezentat la Ateneul Român actul I al operei Parsifal de Richard Wagner în interpretarea celor mai buni solişti din întreaga lume, a Orchestrei si Corului Filarmonicii „George Enescu” şi a celui mai important dirijor român de operă, Christian Badea.


În 12 septembrie a avut loc conferinţa de presă care a anunţat pe lângă datele şi detaliile evenimentului, şi noutăţi: înfiinţarea Societăţii Wagner România, care îl are ca Preşedinte de onoare pe Excelenţa Sa Domnul Werner Hans Lauk, Ambasador al Germaniei la Bucureşti, organizarea unui masterclass gratuit oferit de soliştii invitaţi pentru cântăreţii români interesaţi de stilul wagnerian,  precum şi accesul tinerilor la repetiţia generală. 




Dirijorul Christian Badea a descris în cadrul conferinţei de presă elementele spectacolului de deschidere a stagiunii Filarmonicii:

Templul Graalului: Ateneul Român

 După Bayreuth, Ateneul, asa cum este el, are ceea ce trebuie pentru a prezenta Wagner. In primul rând are acustica, ce se pretează operelor lui Wagner. Apoi, Ateneul are o magie, în momentul în care stingi luminile şi intri in spectacol. Dacă foloseşti cum trebuie clădirea Ateneului, daca nu mergi împotriva ei, daca ti-o faci aliat, în acel moment ea devine decor, devine personaj. Pentru aceasta etapă din Parsifal eu folosesc întregul Ateneu. În primul rând sala: artiştii se mişcă în sală, soliştii cântă pe scene separate, corul este de jur împrejur, publicul este in mijlocul acţiunii, în mijlocul muzicii. Se aud sunete de peste tot, din foyer, din alte locuri… Deci la un moment dat este o imersiune totala a publicului în muzică şi în acţiune, pe care nu poţi sa o ai într-o sala normală de operă. În plus, o sala normală de operă, cu ceva excepţii, cum sunt Bayreuth şi München, are o acustica destul de seacă. Acustica seacă nu se pretează foarte bine la Wagner şi la Parsifal. Ateneul are o acustica mai caldă, cu un pic de reverberaţie care se potriveşte perfect pentru Parsifal.

Orchestra Filarmonicii şi muzica lui Wagner
Am descoperit şi altceva acum trei ani, fiind foarte plăcut surprins. Dintre toţi compozitorii lumii, nu se ştie de ce, Orchestra  Filarmonicii „George Enescu” are cea mai mare afinitate pentru muzica lui Wagner, pentru sunetul wagnerian. La cor este de lucrat, însa materialul se pretează foarte bine pentru corurile din operele lui Wagner.  Cu această descoperire şi cu Ateneul, bineînţeles, mi-a venit ideea sa fac o oper[ de Wagner şi m-am gândit la Parsifal, pentru simplul motiv că este cea mai elevată, cea mai dificilă, cea mai grea. Şi, dacă asta va merge, va merge tot! Şi a mers extraordinar. Am făcut actul 3 anul trecut, a fost un mare succes,  a mers foarte bine pentru orchestră, cor şi publicului i-a plăcut foarte mult.

ORCHESTRA ŞI CORUL FILARMONICII “GEORGE ENESCU”

Dirijor – CHRISTIAN BADEA

Solişti
STEFAN VINKE – Parsifal
ERIC HALFVARSON – Gurnemanz
PETRA LANG – Kundry
BELA PERENCZ – Amfortas
MARIUS BOLOS – Titurel
IONUT POPESCU – Primul Cavaler
IUSTINIAN ZETEA – Al doilea Cavaler
IULIA ARTAMANOV – Primul Scutier
SIDONIA NICA – Al doilea Scutier
LIVIU INDRICAU – Al treilea Scutier
ADRIAN DUMITRU  - Al patrulea Scutier
SIDONIA NICA – O voce din cer
Dirijorul Corului – ION IOSIF PRUNNER
Corul de copii Radio – dirijorul corului – VOICU POPESCU
Elevi și eleve de la Liceul de coregrafie „Floria Capsali” şi de la Şcoala „ArtMusic”
Concept regizoral şi realizare scenică: CHRISTIAN BADEA


Comentarii

Calin a spus…
Cred că sunt toate șansele să fie ceva istoric (e un cuvânt prea mare?).
Cleopatra David a spus…
Nu este prea mare. Insa, din pacate, asa cum spunea si maestrul Badea, nu ar trebui sa fie ceva istoric, ci evenimente de acest tip ar trebui sa fie o rutină, normalitatea stagiunii Filarmonicii

Postări populare de pe acest blog

Scrisoare de dragoste : mai mult decât un concert, o experiență imersivă Belle Époque

  Într-o metropolă în care orchestrele tradiționale definesc agenda culturală prin stagiuni permanente și repertorii standardizate, concertul Scrisoare de dragoste de la Biserica Anglicană propune o experiență artistică diferită, translatând măiestria interpretativă intr-un concept inovator, ce depășește tiparele și convențiile lumii muzicii clasice. Pe 15 martie, vom călători în universul lui Mahler, cu toată   frumusețea efervescentă a romantismului și rafinamentul Belle Époque, într-un decor arhitectural al începutului de secol XX. Concertul „Scrisoare de dragoste” devine astfel o aventură multisenzorială în care muzica spune o poveste despre iubire, căutare spirituală și idealurile umane. Dacă marile săli de concerte impresionează prin amploare sonoră, concertul nostru surprinde esența subtilă a muzicii romantice și o aduce în intimitatea ascultătorului. Programul include selecțiuni din Simfonia nr. 4 și celebrul Adagietto din Simfonia nr. 5 de Gustav Mahler, lucrări ...

Valentine's sau Dragobete?

Sărbătoarea iubirii, sărbătoarea îndrăgostirii, cu rădăcini în Creștinismul timpuriu, ziua Sfântului Valentin, despre care se spune că era preot și căsătorea soldații romani în secret, a devenit un festival al cumpărăturilor în veritabilă competiție cu perioada Crăciunului. Dragobete are origini precreștine, iar legenda spune că era fiul Babei Dochia, iar obiceiurile au legătură cu logodna și cu sosirea primăverii. Astfel că două celebrări legate de întemeierea familiei, una creștină și una păgână, au devenit curse de shopping, imagini ale romantismului cu orice preț sau ale unei tradiții fabricate. Pe care să o alegem? Nici una! Pentru că iubirea nu este limitată la două zile pe an și nu este rezervată doar pentru cupluri. Profesorul meu de română din liceu comenta la un moment dat:   Iubirea despre care Dante a spus că "mișca Soarele și celelalte stele" nu este cea dintre Ion și Măria.  Pentru cei care încă nu și-au găsit „jumătatea”, nicio problemă! Nu este nevoi...

Când liniștea are subtitrare

Nu am putut funcționa niciodată în zgomot. Nu cel sonor — ci acel zgomot mental, difuz, apăsător, care vine dintr-o informare haotică, dintr-un flux de opinii mai tare decât realitatea însăși. Pentru mine, „normalitatea” nu a însemnat niciodată jurnalul de la ora 19. Obiceiul de a urmări știri sau talk-show-uri apare doar în prag de alegeri, în vreme de criză sau revoltă — Colectiv, Ordonanța 13, războiul din Ucraina. Diminețile mele încep, de ani buni, cu jurnale în franceză sau reportaje în germană. Nu e un simplu capriciu cultural, ci o necesitate profesională, iar conectarea la spațiul european — și mai ales francofon, în ultimii ani — e parte din munca mea și din identitatea mea de artist. Uneori încerc să gândesc în franceză, alteori în germană — în funcție de perioada de studiu sau de contextul în care lucrez. Dar mereu este vorba despre un alt nivel de înțelegere: mai adânc,  lucid, ancorat în sens. Serile se încheiau cu teatru radiofonic — un obicei de a adormi în compania...