Treceți la conținutul principal

Dictatura morţii

Nu, nu este vorba de Coreea de Nord, nici de Statul Islamic, nici măcar de Mama Rusie. Nu este vorba nici despre masoni, Biserica Catolica,  sionişti, reptilieni şi alte trăsnăi din teoriile conspiraţiei.

Vedem pe posturile TV un soi de justiţie. Cazuri de corupţie, trafic de influenţă, tot felul de ilegalităţi ai căror autori (prezumtivi) sunt cercetaţi, poate condamnaţi. Există şi un organism care se ocupă de acest lucru.

Dar ce se întâmplă în cazul incompetenţei? Incompetenţa nu este ilegală. Lucrurile merg şnur în acest caz. Lipsa  de strategie decurge din lipsa de viziune, care, la rândul ei, decurge din lipsa de idealuri. Oamenii fără idealuri (idealurile nu se referă la realizări personale) sunt oameni morţi. Suntem conduşi de oameni morţi, carcase biologice funcţionând pe bază de impulsuri electromagnetice, umplute cu mici interese ridicate la rang de obiective strategice.  Morţii nu vor face nimic pentru că nu-şi pot imagina nimic mai mult decât propria lor experienţă, propriul trecut, evident mort. Dorinţele lor sunt de tip comparativ şi nu pot avea decât conturul invidiei, fie că este vorba de viitorul instituţiei de care se ocupă, fie de propria familie. Trebuie să obţină ce are celălalt. Punct. De multe ori, invidiază alţi morţi, care au obţinut un centimetru mai mult decât ei. Nimic nu este mai important decât avantajul imediat, fie el şi minor, fie el şi cu costuri mari (din partea altora, aparent). Pentru că nu cred în nimic, nici în propria capacitate de a face ceva, vor cultiva mediocritatea (adică moartea) şi se vor înconjura de oameni mediocri (adică tot morţi), pentru ca aceştia să-i poată recunoaşte ca lideri supremi, tătuci şi mămuci. Desigur, vor fi toţi bucuroşi să culeagă firimituri şi vor fi recunoscători pentru o poziţie care le asigură traiul uneori minimal, alteori mai mult decât îndestulător. Morţii gândesc despre morţii mai mari că sunt buni pentru că „le dau”. Ce le dau? Salariu pentru munca depusă, un salariu mort pentru o muncă moartă.

Oamenii morţi răspândesc moarte. Moartea educaţiei, moartea culturii, moartea bunului simţ. Când cei vii le permit morţilor să îi conducă, îşi vând idealurile, viitorul, sufletul, aerul pe care îl respiră, forţa care le face inima să bată. Oamenii vii sunt îngenuncheaţi prin frică. Sunt supuşi morţii prin intimidare, prin dominare, hărţuire, umilire. Cei vii opun rezistenţă când sunt tineri. Rezistenţă făţişă. Şi pierd bătălie după bătălie, până când abandonează lupta. Cei norocoşi găsesc alte direcţii, alte locuri unde pot respira şi creşte în voie. Alţii merg din cimitir în cimitir. Uneori mai găsesc vii rătăciţi pe acolo, unii abia mai respirând, alţii murind de bună voie făcându-se „frate cu dracul până trec puntea”. Dar puntea se afundă. Ei beau otrava dulce a compromisului.


Este posibil să rămâi necontaminat de moarte, să rămâi viu printre morţi? Este posibil să vezi permanent lumina şi să mergi spre ea? Nu vor apărea mereu morţi la cotitură care să se folosească de tine pretinzând că ştiu ei drumul spre ieşire sau că mai bine decât moartea pe care ţi-o oferă nu se poate şi, oricum, nu meriţi altceva?

Comentarii

HORIA GANESCU a spus…
Corect! Excelenta analiza!

Postări populare de pe acest blog

Tataie, de ce sunt războaie în lume?

Aveam vreo patru sau cinci ani când am înțeles ce este un război. La televizor era plin de filme de propagandă, iar la radio de piese de teatru, multe cu acțiunea în timpul celui de al Doilea Război Mondial.   În anii comunismului, am crescut, ca mai toată lumea din generația mea, cu bunicii. Ca orice copil, mă mai strâmbam când mâncarea avea alt gust, când în loc de smântânică era iaurt, sau când mai aveam de trecut printr-un fel de mâncare până să ajung la prăjituri. Bunica zicea atunci, cu accentul ei de peste Prut: „Îți cei osândă!“, iar bunicul a izbucnit la un moment dat:  “Eu am văzut om mort de foame!“. Uneori, bunicul mai pomenea cuvântul „război“, el fiind veteran, iar la radio auzisem despre conflictul dintre Iran și Irak. Înțelegeam că este ceva cumplit, distructiv, că oamenii omoară oameni, dar nu vedeam rațiunea din spatele unor astfel de acțiuni. L-am întrebat: „Tataie, de ce sunt războaie în lume?” Și a răspuns: „Pentru că oamenii se ceartă. Mă cert eu cu t...

Cinci locuri de meditație la Paris

Am trecut cu toții prin câteva săptămâni tensionate, în care am funcționat mai mult pe pilot automat, fără să știm cum va arăta viitorul apropiat. Astăzi, mi-am amintit că viața mea arăta cândva altfel și avea o puternică influență franceză. V-am promis că vă voi purta alături de mine prin muzeele și galeriile de artă ale Parisului, iar acum vreau să îmi respect această promisiune. Când simțeam nevoia unei „cure de frumusețe,” locul meu preferat era Musée d’Orsay. Deși Luvrul este impresionant, copleșitor prin diversitatea colecțiilor sale – de la începuturile civilizației până la impresionism – am simțit că la final de zi rămân în minte doar câteva imagini clare - Mona Lisa, lucrările lui Giotto sau Botticelli, și desigur, celebra Venus din Milo – și dureri de picioare. Muzeul este imens. În momentul în care treci pe lângă el ai impresia că nu se mai termină. Sunt 16 km de galerii de artă. În ultima mea zi la Paris, am ținut neapărat să revizitez  Muzeul Cluny , dedicat artei medi...

Un artist român la Paris

M-am întors după cele trei luni petrecute în capitala Franței, probabil cel mai relevant oraș pentru cultura și evoluția societății europene din ultimele trei secole. Pe cât de multă lumină are, pe atât de multe umbre ascunde Parisul. Am pătruns într-o comunitate de artiști independenți, unde mi-am găsit cu greu locul, întrucât majoritatea erau din alte zone stilistice și se ocupau în special de artele vizuale, iar eu sunt un muzician clasic în plină carieră și care lucrează la cel mai înalt nivel în România. Însă s-au conturat câteva colaborări și în acele circumstanțe   Organizarea recitalurilor în Franța a fost o provocare din mai multe motive. Când ajungi într-un loc nou, pe care abia începi să-l cunoști și unde știi că va trebui să te ridici la un anumit nivel, presiunea e imensă. Multe nopți au fost nedormite din această cauză. Am mai avut și ghinionul să ajung în perioada de concedii, iar graficul meu conținea activități exact în acel timp! Am descoperit destul de târziu că ...