Treceți la conținutul principal

Discipolii Maestrului Jin Wang

În data de 10 aprilie 2014, la Institutul „Cervantes” din Bucureşti a avut loc cel de al doilea concert din seria Jin Wang and friends, susţinut de Orchestra de Cameră Cervantes. Au dirijat patru studenţi ai cursului susţinut de dirijorul austriac de origine chineză Jin Wang la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti:
Tudor Ciupeiu, Alexandru Ilie, Alberto Marcos Castilla, Andrei Ştefan Racu. Solişti au fost Alexandru Avramovici (clarinet) şi  Gaby Stănescu (vioară).
Cursul de dirijat este o binevenită iniţiativă a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. Având o deschidere internaţională atât în privinţa profesorilor cât şi a studenţilor, cursul se adresează absolvenţilor de conservator care doresc să-şi dezvolte abilităţile şi tehnica de lucru cu orchestra. Prin cooptarea unui dirijor aflat în plină carieră pentru a îndruma tinerii aspiranţi la podiumul de orchestră, UNMB reuşeşte să umple un gol lăsat de sistem în învăţământul muzical european, în care  au posibilitatea de a preda mai degrabă cei care renunţă de timpuriu la viața scenică. Profesorii ne-mai-evoluând, se ajunge la o discrepanţă între ce se învaţă în facultate şi ce este necesar pentru o activitate  muzicală decentă.
            Proiectul pe care apreciatul dirijor Jin Wang l-a iniţiat împreună cu Institutul Cervantes din Bucureşti reuşeşte, pe lângă oferirea şansei de realizare a practicii dirijorale pentru studenţii săi, să promoveze solişti şi, la fel de important, creează posibilitatea pentru tinerii instrumentişti de a-şi consolida tehnica instrumentală în cadrul unei orchestre de cameră. Iată deci o nouă acţiune dedicată noii generaţii, după succesele înregistrate de Orchestra Română de Tineret şi de Fundaţia pentru Excelenţă în Muzică.  
Primul concert al seriei Jin Wang and friends a avut loc în data de 20 martie în sala Auditorium a Institutului Cervantes, având în program lucrări de Vivaldi, Mozart, Albeniz şi zarzuele. Pentru concertul din 10 aprilie, au fost alese lucrări de J. S Bach (Aria din Suita pentru orchestră Nr. 3), W. A. Mozart (Concertul pentru clarinet şi orchestră de coarde, Partea I şi Divertismentul în Re major k136), H. Villa-Lobos (Bachianas Brasileiras Nr. 5), A. Alvarez Alonso (Suspiros de España) şi A. Piazzola (Libertango şi Oblivion). Programul a avut astfel o secţiune clasico-barocă şi una hispano-braziliană, gândită astfel pentru a atinge trei țeluri: cel didactic, cel cultural şi cel comercial. Pentru punerea la punct a tehnicii gestuale şi pentru claritatea gândirii structurale, este foarte importantă abordarea repertoriului baroc şi clasic. Nu mai puţin importantă este pentru „curăţarea” intonaţiei ansamblului, care a avut şi unele momente mai puţin fericite.
„Vedetele“ serii au fost, desigur, cei patru dirijori. Cum concertele dirijate de Jin Wang constituie întotdeauna un eveniment, am avut cu toții așteptări de la discipolii săi. Au fost cu toții apreciați de public, dând dovadă de talent și dragoste pentru ceea ce fac. Experienţa şi-a spus cuvântul. Andrei Racu este profesor la Colegiul Naţional de Arte „Dinu Lipatti” și  având colaborări cu orchestrele din țară, iar Alexandru Ilie colaborează cu Opera din Craiova și are chiar propria orchestră de cameră. Ambii s-au detașat prin rigoare în abordarea partiturilor şi control în colaborarea cu orchestra.  
Programul a conținut și piese „de acompaniament“ și soliștii au fost străluciți. Clarinetistul Alexandru Avramovici a oferit în pagina mozartiană momente pline de rafinament, realizate printr-un sunet foarte bun şi o frazare şi construcţie impecabile. Violoncelistul Mihai Grigore a impresionat, de asemenea, în solo-ul din Bachianas Brasileiras.
Maestrul și-a educat nu doar elevii ci și audiența, care a fost alcătuită în special din tineri. Programul a fost deopotrivă variat și accesibil. După meditația din debutul serii urmată de ghirlandele de bucurie mozartiene, pulsul parcă începuse să bată în ritmuri sud-americane.

Studenții-dirijori, după ce au trecut de filtrul propriei exigențe, al profesorului și al orchestrei, au înfruntat și ultima provocare: cel mai important examen îl dai în faţa publicului.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tataie, de ce sunt războaie în lume?

Aveam vreo patru sau cinci ani când am înțeles ce este un război. La televizor era plin de filme de propagandă, iar la radio de piese de teatru, multe cu acțiunea în timpul celui de al Doilea Război Mondial.   În anii comunismului, am crescut, ca mai toată lumea din generația mea, cu bunicii. Ca orice copil, mă mai strâmbam când mâncarea avea alt gust, când în loc de smântânică era iaurt, sau când mai aveam de trecut printr-un fel de mâncare până să ajung la prăjituri. Bunica zicea atunci, cu accentul ei de peste Prut: „Îți cei osândă!“, iar bunicul a izbucnit la un moment dat:  “Eu am văzut om mort de foame!“. Uneori, bunicul mai pomenea cuvântul „război“, el fiind veteran, iar la radio auzisem despre conflictul dintre Iran și Irak. Înțelegeam că este ceva cumplit, distructiv, că oamenii omoară oameni, dar nu vedeam rațiunea din spatele unor astfel de acțiuni. L-am întrebat: „Tataie, de ce sunt războaie în lume?” Și a răspuns: „Pentru că oamenii se ceartă. Mă cert eu cu t...

Cinci locuri de meditație la Paris

Am trecut cu toții prin câteva săptămâni tensionate, în care am funcționat mai mult pe pilot automat, fără să știm cum va arăta viitorul apropiat. Astăzi, mi-am amintit că viața mea arăta cândva altfel și avea o puternică influență franceză. V-am promis că vă voi purta alături de mine prin muzeele și galeriile de artă ale Parisului, iar acum vreau să îmi respect această promisiune. Când simțeam nevoia unei „cure de frumusețe,” locul meu preferat era Musée d’Orsay. Deși Luvrul este impresionant, copleșitor prin diversitatea colecțiilor sale – de la începuturile civilizației până la impresionism – am simțit că la final de zi rămân în minte doar câteva imagini clare - Mona Lisa, lucrările lui Giotto sau Botticelli, și desigur, celebra Venus din Milo – și dureri de picioare. Muzeul este imens. În momentul în care treci pe lângă el ai impresia că nu se mai termină. Sunt 16 km de galerii de artă. În ultima mea zi la Paris, am ținut neapărat să revizitez  Muzeul Cluny , dedicat artei medi...

Un artist român la Paris

M-am întors după cele trei luni petrecute în capitala Franței, probabil cel mai relevant oraș pentru cultura și evoluția societății europene din ultimele trei secole. Pe cât de multă lumină are, pe atât de multe umbre ascunde Parisul. Am pătruns într-o comunitate de artiști independenți, unde mi-am găsit cu greu locul, întrucât majoritatea erau din alte zone stilistice și se ocupau în special de artele vizuale, iar eu sunt un muzician clasic în plină carieră și care lucrează la cel mai înalt nivel în România. Însă s-au conturat câteva colaborări și în acele circumstanțe   Organizarea recitalurilor în Franța a fost o provocare din mai multe motive. Când ajungi într-un loc nou, pe care abia începi să-l cunoști și unde știi că va trebui să te ridici la un anumit nivel, presiunea e imensă. Multe nopți au fost nedormite din această cauză. Am mai avut și ghinionul să ajung în perioada de concedii, iar graficul meu conținea activități exact în acel timp! Am descoperit destul de târziu că ...