Treceți la conținutul principal

Pandit Ravi Shankar ( 7 Aprilie 1920 – 11 Decembrie 2012)



Fascinantul muzician a părăsit lumea materială la vârsta de 92 de ani, în ziua în care i-a fost lansat DVD-ul Ravi Shankar - Tenth Decade In Concert: Live in Escondido. Maestrul sitarului a avut o contribuţie imensă la promovarea artei milenare indiene în Vest şi, deasemenea, a îmbogăţit viaţa culturală mondială nu doar prin arta interpretativă, dar şi prin creaţiile sale. Shankar a fost tatăl a două celebrităţi din lumea muzicală internaţională: cântăreaţa şi pianista de jazz Norah Jones şi interpreta de sitar Anoushka Shankar, alături de care a concertat în ultimii ani. 
America şi Europa au avut primul contact cu străvechea muzică indiană în 1910, prin expoziţiile internaţionale la care a participat muzicianul sufi Hazrat Inayat Khan, cel care a influenţat creaţia lui Debussy dar mai ales pe cea a lui Scriabin. Primele concerte ale lui Ravi Shankar în afara Indiei au fost în Uniunea Sovietică în 1954, apoi, la invitaţia lui Yehudi Menuhin, artistul a avut recitaluri şi conferinţe în Marea Britanie, Germania şi Statele Unite ale Americii. A avut numeroase colaborări cu Yehudi Menuhin, atât discografice cât şi pe scena de concert, violonistul învăţând pentru aceasta muzică clasică indiană.
Ravi Shankar a afirmat că nu a abordat niciodată genul fusion. Chiar dacă a colaborat cu The Beatles, sau a concertat pe scena de la Woodstock în plină eră New Age, el a cântat doar muzică clasică indiană. A compus concerte pentru sitar şi orchestră, duo-uri pentru vioară şi sitar, lucrări pentru diferite instrumente soliste şi muzică de film. Deţinător a trei premii Grammy, Shankar a fost un liant între Est şi Vest, primind distincţii atât din partea statului Indian, cât şi premiul UNESCO. A fost cel mai important promotor al muzicii clasice indiene prin turneele mondiale realizate în anii ’70 şi ’80, Director muzical la All India Radio în anii ’50, Ravi Shankar a avut şi o carieră politică, fiind senator în Parlamentul Indiei la finele anilor ’80. 
Chiar dacă nu a avut întotdeauna critica de specialitate de partea sa, o parte din muzicologii indieni considerându-l cabotin, artistul a făcut un imens serviciu culturii indiene, prin activitatea concertantă şi cea didactică. A fondat o şcoală de muzică la Mumbai şi a fost implicat în acţiuni umanitare, susţinând financiar refugiaţii din Bangladesh în timpul mişcărilor pentru dobândirea independenţei.
Personalitate de o vitalitate ieşită din comun, Ravi Shankar a susţinut ultimul concert pe 4 noiembrie la San Diego şi încă mai avea programate alte apariţii publice.
Pentru cel care a fost Regele Sitarului,
Namaste!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tataie, de ce sunt războaie în lume?

Aveam vreo patru sau cinci ani când am înțeles ce este un război. La televizor era plin de filme de propagandă, iar la radio de piese de teatru, multe cu acțiunea în timpul celui de al Doilea Război Mondial.   În anii comunismului, am crescut, ca mai toată lumea din generația mea, cu bunicii. Ca orice copil, mă mai strâmbam când mâncarea avea alt gust, când în loc de smântânică era iaurt, sau când mai aveam de trecut printr-un fel de mâncare până să ajung la prăjituri. Bunica zicea atunci, cu accentul ei de peste Prut: „Îți cei osândă!“, iar bunicul a izbucnit la un moment dat:  “Eu am văzut om mort de foame!“. Uneori, bunicul mai pomenea cuvântul „război“, el fiind veteran, iar la radio auzisem despre conflictul dintre Iran și Irak. Înțelegeam că este ceva cumplit, distructiv, că oamenii omoară oameni, dar nu vedeam rațiunea din spatele unor astfel de acțiuni. L-am întrebat: „Tataie, de ce sunt războaie în lume?” Și a răspuns: „Pentru că oamenii se ceartă. Mă cert eu cu t...

Cinci locuri de meditație la Paris

Am trecut cu toții prin câteva săptămâni tensionate, în care am funcționat mai mult pe pilot automat, fără să știm cum va arăta viitorul apropiat. Astăzi, mi-am amintit că viața mea arăta cândva altfel și avea o puternică influență franceză. V-am promis că vă voi purta alături de mine prin muzeele și galeriile de artă ale Parisului, iar acum vreau să îmi respect această promisiune. Când simțeam nevoia unei „cure de frumusețe,” locul meu preferat era Musée d’Orsay. Deși Luvrul este impresionant, copleșitor prin diversitatea colecțiilor sale – de la începuturile civilizației până la impresionism – am simțit că la final de zi rămân în minte doar câteva imagini clare - Mona Lisa, lucrările lui Giotto sau Botticelli, și desigur, celebra Venus din Milo – și dureri de picioare. Muzeul este imens. În momentul în care treci pe lângă el ai impresia că nu se mai termină. Sunt 16 km de galerii de artă. În ultima mea zi la Paris, am ținut neapărat să revizitez  Muzeul Cluny , dedicat artei medi...

Un artist român la Paris

M-am întors după cele trei luni petrecute în capitala Franței, probabil cel mai relevant oraș pentru cultura și evoluția societății europene din ultimele trei secole. Pe cât de multă lumină are, pe atât de multe umbre ascunde Parisul. Am pătruns într-o comunitate de artiști independenți, unde mi-am găsit cu greu locul, întrucât majoritatea erau din alte zone stilistice și se ocupau în special de artele vizuale, iar eu sunt un muzician clasic în plină carieră și care lucrează la cel mai înalt nivel în România. Însă s-au conturat câteva colaborări și în acele circumstanțe   Organizarea recitalurilor în Franța a fost o provocare din mai multe motive. Când ajungi într-un loc nou, pe care abia începi să-l cunoști și unde știi că va trebui să te ridici la un anumit nivel, presiunea e imensă. Multe nopți au fost nedormite din această cauză. Am mai avut și ghinionul să ajung în perioada de concedii, iar graficul meu conținea activități exact în acel timp! Am descoperit destul de târziu că ...