După seria de concerte de muzică orientală şi muzică veche românească organizate anul trecut de Asociaţia pentru Cultură şi Tradiţie „Anton Pann” împreună cu Institutul Cultural Român în cadrul programului Când Bizanţul eram noi, un nou proiect, de data aceasta educaţional, a adus în prim plan muzica de curte din Ţările Române. După ce au explorat un sector al istoriei muzicii româneşti practic absent din tratatele conservatoarelor şi au adus dovada sonoră a ancorării culturii noastre în spaţiul oriental, echipa lui Cosntantin Răileanu propune acum formarea tinerilor muzicieni în acest tip de muzică şi implicit în folosirea instrumentelor specifice.
În perioada 30.09.2012 – 06.10.2012 a avut loc la Bucureşti primul masterclass dedicat muzicii orientale organizat de Asociaţia pentru Cultură şi Tradiţie „Anton Pann”, proiect finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Au fost invitaţi muzicieni renumiţi din Grecia şi Turcia: Alkis Zopoglou – kanun (Grecia), Ahmed Şahin – ney (Turcia), Kyriakos Petras – vioara (Grecia), Mehmet Bitmez – oud (Turcia), Mehmed Fatih Zulfikar – percuţie (Turcia). Cursurile au fost urmate de un concert al absolvenţilor în data de 10 octombrie în studioul „Mihail Jora” al Radiodifuziunii Române
Intitulat „Tradiţie şi Măiestrie”, concertul i-a adus pe scenă pe membrii Formaţiei Vocal-Instrumentale de Muzică Veche „Anton Pann”: Alina Constanţa Horez – vioară, Alexandru Stoica - oud (laută araba), Andrei Zamfir Andrei - baglama (laută cu gât lung), Constantin Raileanu – voce şi daire, şi pe invitaţii lor Cristian Nica – voce şi darbuka egipteană şi Călin Burloiu – bendir, cu toţii fiind absolvenţi ai cursurilor de instrumente tradiţionale orientale. Concertul a fost structurat în două părţi: prima dedicată muzicii otomane sau româneşti care a devenit populară în spaţiul otoman, iar partea a doua a conţinut lucrări greceşti, turceşti şi româneşti din secolul al XIX-lea.
Am ascultat astfel în prima parte peşrevuri (formă instrumentală a muzicii otomane) din colecţia lui Dimitrie Cantemir şi lucrări de Nâyî Osman Dede (sec XVII-XVIII), Hulusi Gökmenliö (sec. XX) şi Anton Pann. Alăturarea Sarabandei din Colecţia Ali Ufki (sec. XVII) unui peşrev din colecţia Cantemir, ambele în acelaşi maqam (scara modală specifică muzicii perso-arabe) a fost, aşa cum declara şi conducătorul ansamblului, Constantin Răileanu, o idee preluată de la Kiya Tabassian – muzician de origine iraniană, conducătorul ansamblului Constantinople prezent anul trecut în concertele proiectului Când Bizanţul eram noi. Alăturarea celor două piese are rădăcinile în practica muzicii orientale, în care melodiile transmise oral erau îmbogăţite. Subtilităţile intonaţionale ale maqamurilor şi ornamentica microtonală specifică au fost strălucit redate de soliştii instrumentali: oud-istul Alexandru Stoica şi violonista Alina Constanţa Horez. Cei doi au avut pe rând momente de virtuozitate, de lirism, apoi împreună au construit dialoguri mergând până la duel şi în final au restabilit unitatea discursului. Nu au lăsat rece publicul nici momentele solistice ale lui Constantin Răileanu, a cărui voce caldă se plia cu uşurinţă pe melismele cântului oriental.
Cea de a doua parte a concertului a conţinut melodii aparţinând sultanului Abdul Aziz, lucrări din colecţia lui Anton Pann sau piese anonime româneşti şi greceşti din secolul al XIX-lea. Foarte interesante şi surprinzător-unitare au fost colajele realizare de Constantin Răileanu cu melodii din cele trei culturi. Şi poate cel mai interesant din acest punct de vedere a fost bisul care a adus pe scenă un vechi cântec cunoscut cu numele de „Hora morii”, citat de George Enescu în Rapsodia I şi găsit de Constantin Răileanu într-o culegere…grecească. Cei doi solişti instrumentali au avut din nou ocazia sa afirme supleţea tehnică şi fineţea intonaţională, în special violonista Alina Horezu, care a dovedit în Colajul de dansuri româneşti din Colecţia Izvoare ale muzicii româneşti - Gheorghe Ciobanu (1976 - 5') o agilitate remarcabilă.
Am urmărit cu interes concertul din 10 octombrie şi, deşi mi-aş fi dorit să-i văd pe scenă şi pe maeştrii acestor tineri interpreţi şi cercetători, structura programului şi nivelul artistic nu au dezamăgit. Iniţiativa Asociaţiei pentru Cultură şi Tradiţie „Anton Pann” de a redescoperi şi completa paginile lipsă ale istoriei muzicii româneşti este una ambiţioasă. Proiectele lor nu au doar valoare istorică, ci de redescoperire şi restabilire a propriei identităţi, obstacole fiind atât tendinţa actuală de globalizare, cât mai ales preferinţele culturale ale societăţii contemporane ce pendulează între nostalgie şi snobism.
În perioada 30.09.2012 – 06.10.2012 a avut loc la Bucureşti primul masterclass dedicat muzicii orientale organizat de Asociaţia pentru Cultură şi Tradiţie „Anton Pann”, proiect finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Au fost invitaţi muzicieni renumiţi din Grecia şi Turcia: Alkis Zopoglou – kanun (Grecia), Ahmed Şahin – ney (Turcia), Kyriakos Petras – vioara (Grecia), Mehmet Bitmez – oud (Turcia), Mehmed Fatih Zulfikar – percuţie (Turcia). Cursurile au fost urmate de un concert al absolvenţilor în data de 10 octombrie în studioul „Mihail Jora” al Radiodifuziunii Române
Intitulat „Tradiţie şi Măiestrie”, concertul i-a adus pe scenă pe membrii Formaţiei Vocal-Instrumentale de Muzică Veche „Anton Pann”: Alina Constanţa Horez – vioară, Alexandru Stoica - oud (laută araba), Andrei Zamfir Andrei - baglama (laută cu gât lung), Constantin Raileanu – voce şi daire, şi pe invitaţii lor Cristian Nica – voce şi darbuka egipteană şi Călin Burloiu – bendir, cu toţii fiind absolvenţi ai cursurilor de instrumente tradiţionale orientale. Concertul a fost structurat în două părţi: prima dedicată muzicii otomane sau româneşti care a devenit populară în spaţiul otoman, iar partea a doua a conţinut lucrări greceşti, turceşti şi româneşti din secolul al XIX-lea.
Am ascultat astfel în prima parte peşrevuri (formă instrumentală a muzicii otomane) din colecţia lui Dimitrie Cantemir şi lucrări de Nâyî Osman Dede (sec XVII-XVIII), Hulusi Gökmenliö (sec. XX) şi Anton Pann. Alăturarea Sarabandei din Colecţia Ali Ufki (sec. XVII) unui peşrev din colecţia Cantemir, ambele în acelaşi maqam (scara modală specifică muzicii perso-arabe) a fost, aşa cum declara şi conducătorul ansamblului, Constantin Răileanu, o idee preluată de la Kiya Tabassian – muzician de origine iraniană, conducătorul ansamblului Constantinople prezent anul trecut în concertele proiectului Când Bizanţul eram noi. Alăturarea celor două piese are rădăcinile în practica muzicii orientale, în care melodiile transmise oral erau îmbogăţite. Subtilităţile intonaţionale ale maqamurilor şi ornamentica microtonală specifică au fost strălucit redate de soliştii instrumentali: oud-istul Alexandru Stoica şi violonista Alina Constanţa Horez. Cei doi au avut pe rând momente de virtuozitate, de lirism, apoi împreună au construit dialoguri mergând până la duel şi în final au restabilit unitatea discursului. Nu au lăsat rece publicul nici momentele solistice ale lui Constantin Răileanu, a cărui voce caldă se plia cu uşurinţă pe melismele cântului oriental.
Cea de a doua parte a concertului a conţinut melodii aparţinând sultanului Abdul Aziz, lucrări din colecţia lui Anton Pann sau piese anonime româneşti şi greceşti din secolul al XIX-lea. Foarte interesante şi surprinzător-unitare au fost colajele realizare de Constantin Răileanu cu melodii din cele trei culturi. Şi poate cel mai interesant din acest punct de vedere a fost bisul care a adus pe scenă un vechi cântec cunoscut cu numele de „Hora morii”, citat de George Enescu în Rapsodia I şi găsit de Constantin Răileanu într-o culegere…grecească. Cei doi solişti instrumentali au avut din nou ocazia sa afirme supleţea tehnică şi fineţea intonaţională, în special violonista Alina Horezu, care a dovedit în Colajul de dansuri româneşti din Colecţia Izvoare ale muzicii româneşti - Gheorghe Ciobanu (1976 - 5') o agilitate remarcabilă.
Am urmărit cu interes concertul din 10 octombrie şi, deşi mi-aş fi dorit să-i văd pe scenă şi pe maeştrii acestor tineri interpreţi şi cercetători, structura programului şi nivelul artistic nu au dezamăgit. Iniţiativa Asociaţiei pentru Cultură şi Tradiţie „Anton Pann” de a redescoperi şi completa paginile lipsă ale istoriei muzicii româneşti este una ambiţioasă. Proiectele lor nu au doar valoare istorică, ci de redescoperire şi restabilire a propriei identităţi, obstacole fiind atât tendinţa actuală de globalizare, cât mai ales preferinţele culturale ale societăţii contemporane ce pendulează între nostalgie şi snobism.
Comentarii