Sâmbătă, 5 decembrie a.c., Nehru Park situat într-o zonă selectă din New Delhi, Chanakyapuri, a găzduit concertul lui Ravi Shankar şi al fiicei acestuia, Anushka Shankar.
Originar din Bengal (Nord-Estul Indiei), descendent al unei familii cu tradiţie în cultură, Ravi Shankar este binecunoscut pentru spectacolele de fusion din anii ’60 realizate în colaborare cu violonistul Yehudi Menuhin sau cu The Beatles. Autor de concerte pentru sitar şi orchestră, duo-uri pentru vioară şi sitar, lucrări pentru diferite instrumente soliste şi muzică de film, Shankar a fost un liant între Est şi Vest, primind distincţii atât din partea statului Indian, cât şi premiul UNESCO şi trei premii Grammy. Este poate cel mai important promotor al muzicii clasice indiene prin turneele mondiale realizate în anii ’70 şi ’80. Director muzical la All India Radio în anii ’50, Ravi Shankar a avut chiar şi un mandat de senator în Parlamentul Indiei la finele anilor ’80.
Nu a avut, însă, întotdeauna critica de partea sa. Muzicologii indieni îl consideră, în ciuda celebrităţii sale, cabotin. În muzica clasică indiană, nu virtuozitatea este urmărită în primul rând, ci efectul estetic strâns legat de precizia intonaţională. Este necesar de precizat că intonaţia este netemperată, însă extrem de bine definită şi corectitudinea executării ornamentelor microtonale reprezintă cheia unei bune interpretări.
Concertul din seara zilei de 5 decembrie a fost organizat de Societatea de Promovare a Muzicii Clasice Indiene în rândul Tinerilor (Society for the Promotion of Indian Classical Music and Culture amongst Youth - Spic-Macay) în cadrul proiectului Music in the Park - Delhi. Ravi şi Anushka Shankar au fost acompaniaţi de Rikhi Ram şi Sanjay Sharma la tanpura (instrument cordofon folosit pentru susţinerea isonurilor), Bickram Ghosh, la tabla (instrument tradiţional de percuţie acordabil, alcătuit din 2 piese, specific pentru Nordul Indiei).
După un scurt documentar în care au fost prezentate viaţa şi începutul carierei muzicianului şi după ceremonia de aprindere a lămpii, au fost audiate în interpretarea celor doi sitariştri raga Purvi Kalyan şi un Raag Maala, însemnând „ghirlandă de ragas”. Raga reprezintă esenţa muzicii indiene, termenul traducându-se „colecţie de sunete având conţinut estetic”, iar în practică situându-se la graniţa dintre scară muzicală şi temă. Impropriu, termenul de raga denumeşte şi un gen muzical de factură cultă, în care interpretul are un rol foarte important, compoziţia propriu-zisă reprezentând doar scheletul pe care acesta improvizează. Ghirlanda de raga a fost însoţită de cea de tala, sau construcţiile ritmice din muzica clasică indiană.
Ambele ragas în stilul Hindustani – stilul muzicii clasice din Nordul Indiei – au fost alcătuite din secţiunile Alap, Jhor, Gat, Jhala şi Vilambit. Alap constă din enunţarea sunetelor ragasului şi improvizaţie fără suport ritmic. Percuţia intră de la a doua secţiune, conturând ritmuri din ce în ce mai complexe şi mai rapide.
Aflat într-o formă fizică excepţională, muzicianul care anul viitor va împlini vârsta de 90 de ani a încântat audienţa cu improvizaţiile realizate în tempo-uri moderate. Ne-am fi dorit ca fiica sa să facă demonstraţii de virtuozitate, însă strategia construcţiei spectacolului şi prezenţa Maestrului probabil că nu au permis acest lucru. Cu totul altfel au stat lucrurile în privinţa percuţionistului Bickram Ghosh, care în partea a doua a concertului şi-a arătat pe deplin agilitatea. Degetele sale magice au creat improvizaţii de o viteză aproape ireală, oferind publicului momentul de extaz. Au existat şi scurte momente de nesincronizare, în care polifonia incidentală creată evoca mai mult lumea jazzului, decât pe cea a culturii multimilenare indiene.
Plasarea concertului în parc nu a fost o soluţie fericită din punct de vedere al sonorizării, însă de decenii muzica indiană nu se mai cântă natural, neamplificată, ocupând săli din ce în ce mai încăpătoare.
Poate că acest concert nu a oferit, din cauza vârstei înaintate a protagonistului, prea mult din ce a fost cândva Ravi Shankar, iar cunoştinţele limitate de muzică indiană nu-mi permit să apreciez cât de „în stil” au fost câtate cele două ragasuri, însă satisfacţia de a fi respirat în prezenţa unei legende a muzicii şi a celui mai bun ambasador al ţării sale va rămâne mult timp în memoria celor care au fost binecuvântaţi de Mama Indie în acest început de decembrie.
Originar din Bengal (Nord-Estul Indiei), descendent al unei familii cu tradiţie în cultură, Ravi Shankar este binecunoscut pentru spectacolele de fusion din anii ’60 realizate în colaborare cu violonistul Yehudi Menuhin sau cu The Beatles. Autor de concerte pentru sitar şi orchestră, duo-uri pentru vioară şi sitar, lucrări pentru diferite instrumente soliste şi muzică de film, Shankar a fost un liant între Est şi Vest, primind distincţii atât din partea statului Indian, cât şi premiul UNESCO şi trei premii Grammy. Este poate cel mai important promotor al muzicii clasice indiene prin turneele mondiale realizate în anii ’70 şi ’80. Director muzical la All India Radio în anii ’50, Ravi Shankar a avut chiar şi un mandat de senator în Parlamentul Indiei la finele anilor ’80.
Nu a avut, însă, întotdeauna critica de partea sa. Muzicologii indieni îl consideră, în ciuda celebrităţii sale, cabotin. În muzica clasică indiană, nu virtuozitatea este urmărită în primul rând, ci efectul estetic strâns legat de precizia intonaţională. Este necesar de precizat că intonaţia este netemperată, însă extrem de bine definită şi corectitudinea executării ornamentelor microtonale reprezintă cheia unei bune interpretări.
Concertul din seara zilei de 5 decembrie a fost organizat de Societatea de Promovare a Muzicii Clasice Indiene în rândul Tinerilor (Society for the Promotion of Indian Classical Music and Culture amongst Youth - Spic-Macay) în cadrul proiectului Music in the Park - Delhi. Ravi şi Anushka Shankar au fost acompaniaţi de Rikhi Ram şi Sanjay Sharma la tanpura (instrument cordofon folosit pentru susţinerea isonurilor), Bickram Ghosh, la tabla (instrument tradiţional de percuţie acordabil, alcătuit din 2 piese, specific pentru Nordul Indiei).
După un scurt documentar în care au fost prezentate viaţa şi începutul carierei muzicianului şi după ceremonia de aprindere a lămpii, au fost audiate în interpretarea celor doi sitariştri raga Purvi Kalyan şi un Raag Maala, însemnând „ghirlandă de ragas”. Raga reprezintă esenţa muzicii indiene, termenul traducându-se „colecţie de sunete având conţinut estetic”, iar în practică situându-se la graniţa dintre scară muzicală şi temă. Impropriu, termenul de raga denumeşte şi un gen muzical de factură cultă, în care interpretul are un rol foarte important, compoziţia propriu-zisă reprezentând doar scheletul pe care acesta improvizează. Ghirlanda de raga a fost însoţită de cea de tala, sau construcţiile ritmice din muzica clasică indiană.
Ambele ragas în stilul Hindustani – stilul muzicii clasice din Nordul Indiei – au fost alcătuite din secţiunile Alap, Jhor, Gat, Jhala şi Vilambit. Alap constă din enunţarea sunetelor ragasului şi improvizaţie fără suport ritmic. Percuţia intră de la a doua secţiune, conturând ritmuri din ce în ce mai complexe şi mai rapide.
Aflat într-o formă fizică excepţională, muzicianul care anul viitor va împlini vârsta de 90 de ani a încântat audienţa cu improvizaţiile realizate în tempo-uri moderate. Ne-am fi dorit ca fiica sa să facă demonstraţii de virtuozitate, însă strategia construcţiei spectacolului şi prezenţa Maestrului probabil că nu au permis acest lucru. Cu totul altfel au stat lucrurile în privinţa percuţionistului Bickram Ghosh, care în partea a doua a concertului şi-a arătat pe deplin agilitatea. Degetele sale magice au creat improvizaţii de o viteză aproape ireală, oferind publicului momentul de extaz. Au existat şi scurte momente de nesincronizare, în care polifonia incidentală creată evoca mai mult lumea jazzului, decât pe cea a culturii multimilenare indiene.
Plasarea concertului în parc nu a fost o soluţie fericită din punct de vedere al sonorizării, însă de decenii muzica indiană nu se mai cântă natural, neamplificată, ocupând săli din ce în ce mai încăpătoare.
Poate că acest concert nu a oferit, din cauza vârstei înaintate a protagonistului, prea mult din ce a fost cândva Ravi Shankar, iar cunoştinţele limitate de muzică indiană nu-mi permit să apreciez cât de „în stil” au fost câtate cele două ragasuri, însă satisfacţia de a fi respirat în prezenţa unei legende a muzicii şi a celui mai bun ambasador al ţării sale va rămâne mult timp în memoria celor care au fost binecuvântaţi de Mama Indie în acest început de decembrie.
Comentarii
As fi vrut sa ascult/vad acel concert.