Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări cu eticheta soprana

Vine, vine primăvara

Viața unui artist care își construiește proiectele de la zero este ocupată, în mare parte, cu scrisul cererilor de finanțare și cu… acceptarea respingerilor. Partea de redactare a formularelor complicate pentru finanțatori, mai ales pentru cei din România, îți poate lua zile și nopți și te epuizează neuron cu neuron. Iar eu sunt genul de om care, atunci când se lovește de o problemă, vrea să o rezolve pentru întreaga comunitate. Una peste alta, în urma unui apel lansat de Ministerul Culturii, am devenit membru al Consiliului AFCN. Detalii  aici Am început deja lucrul și îmi doresc să contribui la eficientizarea activității instituției și la creșterea valorii proiectelor culturale. Dacă aveți propuneri sau sugestii pentru îmbunătățirea vreunui aspect, aștept ideile voastre pe email. Dar să revenim la muzică . Recitalul va avea loc pe 25 martie, la ora 17.30, în foyerul Bibliotecii Metropolitane București (Sediul central Mihail Sadoveanu, etajul 1), în cadrul programul...

Între patrimoniu, educație și muzică

La mulți ani! Am încheiat anul trecut cu un proiect educativ început în Grecia, urmat de un concert la București. Am început 2026 cu episodul al doilea din  Pairing for Sharing , proiect inițiat de Situl Arheologic din Nemea în parteneriat cu Filarmonica „George Enescu”, care a intrat acum în linie dreaptă. Cofinanțată de Comisia Europeană, prin Biroul Mărcii Patrimoniului European, inițiativa se află în etapa de transformare a ideilor în activități educative dedicate adolescenților, menite să îi apropie de patrimoniul cultural. În această săptămână, la Ateneul Român, echipele Asociației Diadrasis, ale Departamentului de Istorie Antică din Corint și ale Filarmonicii „George Enescu” au organizat un atelier de lucru pentru elaborarea programelor educaționale, alături de reprezentanți ai Muzeului Municipiului București, Academiei Române, Bibliotecii Metropolitane București și ai mediului educațional (Inspectoratul Școlar General și Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”).     ...

Armonia culturilor: muzică, dans și meditație la Frankfurt

Este timpul să îmi amintesc de verbele modale și de ordinea ciscumstanțialelor din limba germană, pentru că pe 27 septembrie voi avea bucuria să cânt la Frankfurt într-un eveniment care reunește muzica, dansul și meditația.  Pentru mine, ca soprană, fiecare recital este o întâlnire de suflet cu publicul, dar de această dată miza este și mai profundă: arta ca limbaj universal, expresie a devoțiunii față de Divin, punte între culturi și instrument de diplomație culturală .  Alături de pianista Maria Merson , o artistă cu o carieră internațională impresionantă, vom aduce pe scenă lucrări semnate de marii romantici germani și austrieci – Schubert, Mahler și Brahms . Muzica lor este un spațiu comun al umanității, o dovadă că frumusețea, atunci când este împărtășită, trece dincolo de granițe. Programul serii va fi centrat în jurul Realizării Sinelui, un moment interactiv de meditație  Sahaja Yoga, metoda revoluționară creată de Shri Mataji Nirmala Devi și va fi ...

Valentine's sau Dragobete?

Sărbătoarea iubirii, sărbătoarea îndrăgostirii, cu rădăcini în Creștinismul timpuriu, ziua Sfântului Valentin, despre care se spune că era preot și căsătorea soldații romani în secret, a devenit un festival al cumpărăturilor în veritabilă competiție cu perioada Crăciunului. Dragobete are origini precreștine, iar legenda spune că era fiul Babei Dochia, iar obiceiurile au legătură cu logodna și cu sosirea primăverii. Astfel că două celebrări legate de întemeierea familiei, una creștină și una păgână, au devenit curse de shopping, imagini ale romantismului cu orice preț sau ale unei tradiții fabricate. Pe care să o alegem? Nici una! Pentru că iubirea nu este limitată la două zile pe an și nu este rezervată doar pentru cupluri. Profesorul meu de română din liceu comenta la un moment dat:   Iubirea despre care Dante a spus că "mișca Soarele și celelalte stele" nu este cea dintre Ion și Măria.  Pentru cei care încă nu și-au găsit „jumătatea”, nicio problemă! Nu este nevoi...

Scrisoare de dragoste: concert extraordinar la Biserica Anglicană din București

Sâmbătă, 15 martie, de la ora 18:00, Biserica Anglicană din București va găzdui concertul  „Scrisoare de dragoste” ,  susținut de soprana  Cleopatra David  și cvartetul de coarde alcătuit din membri ai Filarmonicii George Enescu. Efervescența  Belle Époque  renaște într-un eveniment ce integrează muzica, poezia și arhitectura, într-o nouă experiență senzorială și spirituală, în care rafinamentul și sensibilitatea lui Gustav Mahler devin esența călăuzitoare.  Iubirea și frumusețea sunt celebrate și evocate în toate manifestările lor: de la sacru la lumesc, de la felul în care natura ne răsfață cu spectacolul florilor din fiecare primăvară până la delicatețea gesturilor prin care se exprimă cele mai intime sentimente.  Biletele sunt disponibile  aici  (discount 20% până pe 24 februarie) Partener:  Forumul Cultural Austriac   Sâmbătă, 15 martie 2025 Ora: 18:00 Biserica Anglicană, București (Str. Arthur Verona nr. 3) Cleopatra Davi...

Cum am ajuns să cânt operă

Fiecare om are un vis, care este creionat încă din copilărie. Mulți își doresc să urmeze profesii care îi fascinează, dar pe care nu au curaj să le practice sau să se pregătească pentru ele în viața adultă. Alții merg în zona familiarului, alegând profesiile părinților sau bunicilor. Generația părinților noștri, născuți imediat după Al Doilea Război Mondial, nu a avut prea multe șanse, unii nici măcar nu au avut acces al învățământul superior, însă, o dată cu Revoluția, pentru noi s-au deschis multe uși. Ca majoritatea copiilor crescuți în perioada comunistă, de mine au avut grijă bunicii, așa că a crescut la țară. La televizor erau, pe vremea aceea, programe de varietăți, așa că ne uitam cu toții la emisiuni în care erau prezente fragmente din opere, operete, sau balet. Țin minte cât îi plăceau bunicii ținutele Elvirei Cârje! Erau și multe filme biografice, așa că am urmărit cu plăcere serialul despre Johann Sebastian Bach. Dar prima operă pe care am văzut-o integral a fost Carmen ....

Cinci locuri de meditație la Paris

Am trecut cu toții prin câteva săptămâni tensionate, în care am funcționat mai mult pe pilot automat, fără să știm cum va arăta viitorul apropiat. Astăzi, mi-am amintit că viața mea arăta cândva altfel și avea o puternică influență franceză. V-am promis că vă voi purta alături de mine prin muzeele și galeriile de artă ale Parisului, iar acum vreau să îmi respect această promisiune. Când simțeam nevoia unei „cure de frumusețe,” locul meu preferat era Musée d’Orsay. Deși Luvrul este impresionant, copleșitor prin diversitatea colecțiilor sale – de la începuturile civilizației până la impresionism – am simțit că la final de zi rămân în minte doar câteva imagini clare - Mona Lisa, lucrările lui Giotto sau Botticelli, și desigur, celebra Venus din Milo – și dureri de picioare. Muzeul este imens. În momentul în care treci pe lângă el ai impresia că nu se mai termină. Sunt 16 km de galerii de artă. În ultima mea zi la Paris, am ținut neapărat să revizitez  Muzeul Cluny , dedicat artei medi...

Un artist român la Paris

M-am întors după cele trei luni petrecute în capitala Franței, probabil cel mai relevant oraș pentru cultura și evoluția societății europene din ultimele trei secole. Pe cât de multă lumină are, pe atât de multe umbre ascunde Parisul. Am pătruns într-o comunitate de artiști independenți, unde mi-am găsit cu greu locul, întrucât majoritatea erau din alte zone stilistice și se ocupau în special de artele vizuale, iar eu sunt un muzician clasic în plină carieră și care lucrează la cel mai înalt nivel în România. Însă s-au conturat câteva colaborări și în acele circumstanțe   Organizarea recitalurilor în Franța a fost o provocare din mai multe motive. Când ajungi într-un loc nou, pe care abia începi să-l cunoști și unde știi că va trebui să te ridici la un anumit nivel, presiunea e imensă. Multe nopți au fost nedormite din această cauză. Am mai avut și ghinionul să ajung în perioada de concedii, iar graficul meu conținea activități exact în acel timp! Am descoperit destul de târziu că ...

100 de ani de revoluție muzicală la Paris. Neoclasicism și experiment cu Cleopatra David și Sarah Hoyt

Conservatorul de muzică Marietta Alboni din Paris împreună cu Fundația Falret organizează duminică, 29 septembrie, ora 17.00 la OEuvre Falret din Paris, recitalul Néoclassicisme et Expérimentation susținut de soprana română Cleopatra David împreună cu pianista Sarah Hoyt (Canada). Programul serii cuprinde lucrări de G. Enescu, D. Milhaud, I. Stravinski, H. Nafylian și B. Britten. Concertul este organizat în cadrul proiectului Paralele și Interferențe în Muzica Franceză și Românească a Secolului XX realizat de Cleopatra David ca titular al Bursei George Enescu oferită de Institutul Cultural Român. Parteneri: Institutul Cultural Român și Cité internationale des arts Dacă la Centrul Georges Pompidou se sărbătoresc în această perioadă 100 de ani de artă suprarealistă, noi vom celebra, prin concertul de la OEuvre Falret, 100 de ani de revoluție muzicală! Neoclasicism și experiment este titlul recitalului pe care îl voi susține împreună cu Sarah Hoyt , care propune o explorare a...

Impresionism with a twist la Paris

  Cité internationale des arts din Paris, cea mai mare organizație din lume dedicată rezidențelor artistice, găzduiește marți, 10 septembrie 2024, ora 18.30, recitalul susținut de soprana română Cleopatra David împreună cu pianistul Aleksandr Dmitriev. Programul serii cuprinde lucrări de Cl. Debussy, P. I. Ceaikovski, S. Rahmaninov, M. Ravel, G. Fauré și G. Enescu. Recitalul este organizat în cadrul proiectului Paralele și Interferențe în Muzica Franceză și Românească a Secolului XX realizat de Cleopatra David ca titular al Bursei George Enescu oferită de Institutul Cultural Român. Marți, 10 septembrie, la ora 18:30 Cité internationale des arts, Studio 3 Rezervări: https://www.eventbrite.fr/ 18 rue de l'Hôtel de Ville, 75004 Paris Recitalul nostru este intitulat „ Claire de Lune” după celebra poezie a lui Verlaine, care a inspirat numeroși compozitori. În seara zilei de 10 septembrie vom avea în program câteva lucr ări pentru voce și pian scrise pe aceste versuri ...

Hai cu mine la Paris!

 Într-o lume în care suntem bombardați constant de informații și sunete, arta ne oferă o pauză, o evadare într-un univers care revelează frumusețea ascunsă din interiorul nostru. Dacă arta este o formă de protest, atunci eu protestez împotriva negativismului, a căutării nodului în papură, a evitării privirii vieții în ochi. Și știți de ce? Pentru că putem răspândi bine și frumos în jurul nostru, dacă vrem cu adevărat să facem asta!   O nouă etapă la Paris   Am plăcerea de a împărtăși cu voi vestea că acum mă aflu la Paris ca titular al Bursei George Enescu oferită de Institutul Cultural Român. Sunt artist în rezidență la Cite des Arts, un spațiu efervescent, unde pictori, cercetători, muzicieni și scriitori din întreaga lume își aduc la viață proiectele. Este un loc plin de inspirație, unde ideile prind contur și arta capătă noi forme.   Aici, în acest cadru extraordinar, am intrat într-un program intens de studiu și explorare. Zilele sunt pline, iar acea...

Armonii în grădina viselor. Serată muzicală dedicată solstițiului de vară

Casa Eliad, bijuterie arhitectonică din secolul al XVIII-ea, va găzdui joi, 20 iunie, ora 19.30 recitalul susținut de soprana Cleopatra David și pianistul Ionuț Diaconu, în care lucrări de Liszt, Debussy, Ravel vor fi aduse în lumină  pentru a celebra sosirea Solstițiului de vară.  Intitulată "Armonii în grădina viselor", serata propune o călătorie sonoră ilustrată prin rafinament, virtuozitate și emoție. Partener: Institutul Francez sin București Bilete: https://www.blt.ro/armonii-in-gradina-viselor.html Solstițiul de vară marchează cel mai lung și luminos moment al anului, când natura atinge apogeul splendorii sale, inundând sufletele cu parfumul florilor, căldura și lumina mult așteptate. Într-o perioadă de reverie și contemplare, muzica reflectă delicatețea și culoarea acestui anotimp plin de farmec. Compozițiile lui Liszt, Debussy sau Ravel, fie viguroase și pasionale, fie delicate și cu armonii aerate, creează atmosfera ideală pentru a celebra gloria solară, transportân...

Un Recviem German pe malurile Tamisei

Sâmbătă, 10 iunie 2023, ora 19.30, Orchestra și Corul Societății Muzicale din Abingdon au susținut un concert al cărui program a cuprins poemele simfonice Vyšehrad și Vltava din Ma Vlast de Bedřich Smetana și tulburătorul Recviem German de Johannes Brahms, care i-a avut ca soliști pe soprana româncă Cleopatra David și pe baritonul britanic Jack Lawrence Jones. Concertul a fost realizat cu sprijinul Institutului Cultural Român din Londra. Capodoperă a muzicii vocal-simfonice, Un Recviem German de Johannes Brahms a avut premiera sub bagheta compozitorului în Vinerea Mare a anului în 1868, la Catedrala din Bremen. Această lucrare impresionantă, scrisă pentru bariton, soprană, un cor masiv și cu o orchestrație bogată,   îmbină pasaje solemne și dramatice cu momente de serenitate și introspective. Un exemplu al sublimării durerii personale prin muzică, întrucât Brahms l-a compus în memoria mamei sale și a lui Robert Schumann,   recviemul folosește ca text pasaje din Biblia tradus...

Operă, folclor și meditație în matineu la Biblioteca Metropolitană. Festivalul Primăvara Spiritului

  În 23 martie 2019, ora 11, la Biblioteca Mihail Sadoveanu din București, va avea loc un concert inedit în cadrul Festivalului Primăvara Spiritului, festival dedicat împlinirii a 96 de ani de la naşterea Maestrului Spiritual Shri Mataji Nirmala Devi, fondatoarea Sahaja Yoga. Evenimentul va conține recitalurile sopranei Rodica Anghelescu, acompaniată de pianistul Ieronim Buga, recitalul de folclor al solistei Ioana Marin, vizionare de film, netowrking, meditație. Intrarea la toate evenimentele este liberă. Sintagma „Primavara Spiritului“ este o trimitere directă la renașterea spirituală, sau cea de a doua naștere, asa cum a fost descrisă în paginile Noului Testament prin citarea Mântuitorului însusi și care nu este altceva decât Realizarea Sinelui. Organizat pentru prima dată în anul 2016 in jurul datei de 21 martie, festivalul este dedicat zilei de naștere a maestrului spiritual Shri Mataji Nirmala Devi, fondatoarea Sahaja Yoga.   Data se suprap...