Treceți la conținutul principal

Cum am ajuns să cânt operă

Fiecare om are un vis, care este creionat încă din copilărie. Mulți își doresc să urmeze profesii care îi fascinează, dar pe care nu au curaj să le practice sau să se pregătească pentru ele în viața adultă. Alții merg în zona familiarului, alegând profesiile părinților sau bunicilor. Generația părinților noștri, născuți imediat după Al Doilea Război Mondial, nu a avut prea multe șanse, unii nici măcar nu au avut acces al învățământul superior, însă, o dată cu Revoluția, pentru noi s-au deschis multe uși.

Ca majoritatea copiilor crescuți în perioada comunistă, de mine au avut grijă bunicii, așa că a crescut la țară. La televizor erau, pe vremea aceea, programe de varietăți, așa că ne uitam cu toții la emisiuni în care erau prezente fragmente din opere, operete, sau balet. Țin minte cât îi plăceau bunicii ținutele Elvirei Cârje! Erau și multe filme biografice, așa că am urmărit cu plăcere serialul despre Johann Sebastian Bach. Dar prima operă pe care am văzut-o integral a fost Carmen. Nu țin minte distribuția. Aveam cinci ani și nu puteam urmări subtitrarea, dar muzica, ah, muzica aceea seducătoare mi-a rămas în memorie imediat! Și cât am mai plâns la final când Don Jose a ucis-o pe Carmen și cât l-am urât pe Don Jose pentru asta! Da, doar cinci ani! Dar eu deja avea microbul muzicii în sânge și cântam cât era ziua de lungă. Visul de a cânta operă începuse încă de când avea trei (!!!) ani, pentru că adoram vocile impostate și melodicitatea elevată a muzicii clasice. Sunt fericită astăzi că nu am abandonat acest vis, deși drumul a fost greu și întortocheat. O să vă povestesc altă dată despre el. Acum...varianta scurtă.

Am început școala de muzică la șase ani, am învățat vioară, dar antrenamentul vocal a început mult mai târziu, când a ajus în Târgoviste, orașul meu natal, o profesoară cu studii de canto. Absolvirea Conservatorului nu este o garanție că vei face carieră, talentul nici atât și nici profesionalismul nu îți oferă mari speranțe. Este...complicat.

Dar, cât timp nu te plângi și mergi înainte, în cele din urmă ajungi la destinație. 


Debutul ca solist de operă la-m făcut la Opera Comică pentru Copii în anul 2015, iar din 2022 am constituit o echipă de profesioniști și împreună realizăm producții operatice independente. La Serva Padrona a fost primul nostru spectacol, urmat, în 2024, de Bach, colegul de birou. Am participat cu ambele proiecte la Festivalul Elena Teodorini și la Summitul Muzical European. Puteți vedea aici informații despre ce fac cei care iubesc opera atât de mult încât ajung producători.

 Unii ați reușit să participați la spectacolele noastre, dar cei mai mulți dintre voi, nu.

Aș dori să știu ce reprezintă pentru voi opera. Așa că vă voi ruga, pe cei care nu ați făcut-o deja, să completați formularul făcut de mine, pe care îl găsiți la acest link

Etichete:

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Când liniștea are subtitrare

Nu am putut funcționa niciodată în zgomot. Nu cel sonor — ci acel zgomot mental, difuz, apăsător, care vine dintr-o informare haotică, dintr-un flux de opinii mai tare decât realitatea însăși. Pentru mine, „normalitatea” nu a însemnat niciodată jurnalul de la ora 19. Obiceiul de a urmări știri sau talk-show-uri apare doar în prag de alegeri, în vreme de criză sau revoltă — Colectiv, Ordonanța 13, războiul din Ucraina. Diminețile mele încep, de ani buni, cu jurnale în franceză sau reportaje în germană. Nu e un simplu capriciu cultural, ci o necesitate profesională, iar conectarea la spațiul european — și mai ales francofon, în ultimii ani — e parte din munca mea și din identitatea mea de artist. Uneori încerc să gândesc în franceză, alteori în germană — în funcție de perioada de studiu sau de contextul în care lucrez. Dar mereu este vorba despre un alt nivel de înțelegere: mai adânc,  lucid, ancorat în sens. Serile se încheiau cu teatru radiofonic — un obicei de a adormi în compania...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Despre tăcere, adevăr și moralitate: ce fel de comunitate vrem?

 România este, poate mai mult decât alte locuri, o țară în care tăcerea a fost ridicată la rang de virtute, iar exprimarea adevărului a ajuns să fie tratată ca un act de agresiune. Moralitatea, stima de sine, echilibrul între inimă și rațiune — toate par astăzi sub asediu, în special în comunitățile care ar trebui să funcționeze pe baza unor valori clare și sănătoase. În decursul a peste trei decenii de activism, atât în România cât și în afara granițelor, am observat cum oameni bine intenționați au fost marginalizați pentru că au ales să spună adevărul. Cei care au avut curajul să semnaleze derapaje morale sau abuzuri au fost adesea etichetați drept “conflictuali” sau “negativi”. În realitate, au fost agresați de către cei care se simțeau vizați. Imoralitatea a fost tolerată. Au fost relații în interiorul comunităților — unele asumate, altele nu — dar judecata a fost aplicată selectiv: cei lipsiți de influență au fost excluși, în timp ce cei „bine conectați” au fost iertați și c...
Un comentariu
Citiți mai multe

Handbook for Adult Life

Chapter Three: I Am So Worried Or, How to Successfully Spiral Without Actually Helping Anyone Let’s talk about a classic adult maneuver: the Grand Performance of Worry. You know the one. Something bad happens—someone’s in trouble, someone needs help—and instead of jumping into action, you offer... worry . Big, loud, beautifully hand-wringing worry. Oscar-worthy concern. Bravo. But here’s the kicker: what exactly are you doing with all that worry? Does it stop the bleeding? Pay the bills? Solve the crisis? Nope. It just kind of floats there, useless and dramatic, like a scented candle in a house fire. Of course, we all feel worried sometimes. That’s human. But let’s be honest: some of us are out here treating worry like it’s a job title. “Yeah, I was really busy today—had a full schedule of catastrophizing from 10 to 4.” And deep down, what’s the goal here? Is it support—or is it the social media soft launch of your empathy brand? You post: “Ugh, I’m just SO heartbroken right now ...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe