Treceți la conținutul principal

Un artist român la Paris

M-am întors după cele trei luni petrecute în capitala Franței, probabil cel mai relevant oraș pentru cultura și evoluția societății europene din ultimele trei secole. Pe cât de multă lumină are, pe atât de multe umbre ascunde Parisul. Am pătruns într-o comunitate de artiști independenți, unde mi-am găsit cu greu locul, întrucât majoritatea erau din alte zone stilistice și se ocupau în special de artele vizuale, iar eu sunt un muzician clasic în plină carieră și care lucrează la cel mai înalt nivel în România. Însă s-au conturat câteva colaborări și în acele circumstanțe

 
Organizarea recitalurilor în Franța a fost o provocare din mai multe motive. Când ajungi într-un loc nou, pe care abia începi să-l cunoști și unde știi că va trebui să te ridici la un anumit nivel, presiunea e imensă. Multe nopți au fost nedormite din această cauză. Am mai avut și ghinionul să ajung în perioada de concedii, iar graficul meu conținea activități exact în acel timp! Am descoperit destul de târziu că personalul de la Cité des Arts nu avea cunoștințe despre activitățile de bază din lumea muzicii clasice. Cu toate acestea, am întâlnit oameni care fac lucrurile să se miște și se străduiesc să aducă valoare. Ei sunt angajați în poziții aparent modeste, dar fac totul cu pasiune și dorința de a aduce un impact pozitiv. I-am întâlnit atât la Cité des Arts, cât și la Institutul Cultural Român. Sprijinul adevărat l-am primit din partea Institutului Cultural Român, dar mai ales din partea Alinei Pavalache. Prin intermediul Alinei, am făcut cunoștință cu muzica unor compozitori francezi contemporani și cu un muzician generos care a sponsorizat unul dintre proiectele mele.
Cea mai frumoasă colaborare am avut-o cu pianista Sarah Hoyt, o tânără canadiană stabilită în Franța, fostă rezidentă la Cité des Arts, care, de fapt, l-a înlocuit în ultimul moment pe Denis Dubois, alături de care trebuia să susțin unul dintre recitaluri. O muziciană remarcabilă, mamă a doi copii, cu un traseu profesional complex, mai întortocheat decât al meu.

 
O bucurie a fost să colaborez și cu alți artiști: Alexander Dimitriev, un vechi prieten stabilit la Paris, Florent Ling, de origine taiwaneză și încă student, cu care am organizat un atelier deschis la finalul rezidenței, ca un rămas bun și o mulțumire pentru colegii de la Cité. De asemenea, am colaborat cu Pierre Yvvers Hodique, profesor la Conservatorul Superior de Muzică. Cu el am pregătit recitalul de la Ambasada României.
Este incredibil cum ți se schimbă perspectiva asupra muncii de interpret. Aveam, desigur, experiență solistică și managerială în România, dar acolo, unde trebuia să închiriez spațiul de repetiție, iar pianistul avea un program limitat, am învățat să trec peste orice condiționare. Repetam câte trei ore fără pauză, iar la acestea se adăugau vocalizele de încălzire. Stăteam în picioare, fără să mă mai deranjeze nimic, doar îmi luam măsuri să rezist (ciocolată și apă).
Am cântat muzică de Enescu, din impresionism, neoclasicism și contemporani. Vă voi povesti mai multe data viitoare despre recitalul neoclasic, care mi-a oferit cea mai mare satisfacție.
O altă provocare a fost și susținerea conferinței "Arhetipuri în creația enesciană". Problema a fost că trebuia să o prezint în limba franceză, care, deși am diplomă DELF C1 de la Institutul Francez, nu este chiar prima mea limbă străină. La sugestia Alinei Pavalache, am contactat-o pe profesoara de franceză de la Cité și am făcut o sesiune de pregătire. Am corectat textul, pronunția, exprimarea și retorica, iar discursul meu a fost foarte bine primit. Profesoara, Imen Amiri, m-a primit cu deschidere chiar în propria casă, într-o zi de sâmbătă, unde am lucrat până când am reușit să vorbesc inclusiv cu accentul potrivit.
Mi-ar fi plăcut să vă povestesc și despre muzee, concerte și oameni, dar, după cum se vede, munca a fost prioritară, așa că aceste subiecte rămân pentru următoarele articole.

À bientôt!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Dicționar: muzician

Mă pregăteam să intru într-o emisiune la un post de radio, iar gazda era de formație actriță. Vorbeam despre accesibilizarea spectacolelor și ajunsesem la muzică și la persoanele cu probleme de auz. Îmi dădea exemplul Coldplay și al unor veste speciale și nu înțelegea de ce muzica clasică nu poate fi accesibilizată. Nu mi-a trecut prin minte să-i vorbesc despre conectarea prin Kundalini și vibrații, însă, înainte de a se face acest lucru, este nevoie de o condiție: ca muzica să fie cântată măcar corect. Și nu oricine poate face asta. Să explic. Muzica este domeniul care necesită cea mai îndelungată specializare. Ca să devii medic, până la 18 ani înveți la o școală de cultură generală și la un liceu teoretic, cu toată lumea. Nu faci materii în plus. Faci pregătire un an sau doi, dar acolo s-a format o industrie clandestină. Pentru muzică, dacă nu ai început cu un instrument, de regulă vioară sau pian, de la vârsta de șase ani, nu are rost să te mai obosești. Nu vei avea nicio șans...

Piotr Ilici Ceaikovski: Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur Op. 41

Scrisă în 1878, Liturghia este, alături de cele Nouă piese sacre pentru cor , una dintre puţin cunoscutele creaţii religioase ale compozitorului rus. Stârnind  controverse pentru publicarea comercială fără acceptul directorului Capelei Imperiale, lucrarea este o piatră de încercare pentru corurile profesioniste. Având resurse melodice diferite de cele ale creaţiei scenice a lui Ceaikovski, Liturghia pentru cor mixt  se bazează mai mult pe înlănţuiri armonice, cu puţine momente polifonice Structurată în 15 părţi, versiunea lui Ceaikovski a Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur (Sfântul Ioan Hrisostomul) conţine o parte dintre răspunsurile şi cântările din ritualul bisericesc, fiind omise Antifonul I şi Fericirile . Cleopatra David 1.      Ectenia Mare: Amin. Doamne miluieşte 2.      Ectenia Mică. Antifonul al doilea Doamne miluieşte . Ţie, Doamne, Amin Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi puru...

Mediocritatea nu este condamnată la moarte

„Mediocritatea nu este condamnată la moarte”, spune avocatul apărării în piesa lui Motti Lerner, Procesul lui Eichmann . Adolf Eichmann a fost un criminal de război, o rotiță esențială într-un mecanism care pornea de la Hitler și se încheia în lagărele de exterminare. Astăzi, mediocritatea este aproape venerată. Este împinsă în față cu tupeu, uneori prin alianțe subtile între cei care o practică și care se susțin reciproc. Fiecare proiectează propriile idei asupra societății și asupra comunităților în care intră: unii cred că totul este permis, alții sunt obsedați de ierarhii și vor să urce cu orice preț, iar alții chiar înțeleg sensul real al unei comunități. Nu-mi dau seama dacă sunt mulți sau puțini, pentru că nu toți se exprimă în spațiul public. Realitatea nu stă în confortul material, nici în emoțiile trecătoare și nici în jocurile de imagine. Realitatea stă în principii. În integritate, în responsabilitate, în respect și în muncă. Numai printr-un sistem interior curat putem di...