Armonii în grădina viselor. Serată muzicală dedicată solstițiului de vară
Casa Eliad, bijuterie arhitectonică din
secolul al XVIII-ea, va găzdui joi, 20 iunie, ora 19.30 recitalul susținut de
soprana Cleopatra David și pianistul Ionuț Diaconu, în care lucrări de Liszt,
Debussy, Ravel vor fi aduse în lumină
pentru a celebra sosirea Solstițiului de vară. Intitulată "Armonii în grădina
viselor", serata propune o călătorie sonoră ilustrată prin rafinament,
virtuozitate și emoție.
Solstițiul de vară marchează cel mai lung
și luminos moment al anului, când natura atinge apogeul splendorii sale,
inundând sufletele cu parfumul florilor, căldura și lumina mult așteptate.
Într-o perioadă de reverie și contemplare, muzica reflectă delicatețea și
culoarea acestui anotimp plin de farmec. Compozițiile lui Liszt, Debussy sau
Ravel, fie viguroase și pasionale, fie delicate și cu armonii aerate, creează
atmosfera ideală pentru a celebra gloria solară, transportându-ne într-o lume a
viselor și inspirației. Soprana Cleopatra David și pianistul Ionuț Diaconu sunt
interpreții care vor îmbina momentele muzicale într-o enigmatică experiență
senzorială și spirituală.
Muzician, eseist, Cleopatra David s-a
născut într-o veche familie de intelectuali și artiști români. Soprana își
dedică activitatea interpretării muzicii de cameră și de operă, cel mai recent
proiect important fiind spectacolul independent Bach, colegul de birou în regia
lui Alexandru Pătrașcu. Vocea sa lirică și cu o timbralitate unică a fost
admirată pe numeroase scene din România, Italia, Finlanda, Armenia, Franța,
Marea Britanie și India și este invitată să susțină masterclassuri și
workshopuri de tehnică vocală. A obţinut titlul de Doctor în anul 2010 sub
îndrumarea compozitorului Octavian Nemescu și este câștigătoarea Premiului I la
rezidența artistică EUbyLakes organizată de Irradiare cu sprijinul Comisiei
Europene. Cleopatra David este câștigătoare a Bursei George Enescu oferită de
Institutul Cultural Român în anul 2024.
Pianistul Ionuț Diaconu este doctorand
al Universității Naționale de Muzică din
Bucuresti, iar de-a lungul formării sale a fost și bursier Erasmus la Escola de
Musica e Artes do Espetaculo din Porto unde a lucrat cu prof. dr. Constantin Sandu și la Academia de Muzică
,,Franz Liszt’’ din Budapesta unde a studiat cu prof. dr. Dávid Báll și prof.
dr Katalin Falvai. De asemenea, a
participat și la cursuri de măiestrie susținute de pianiștii Eduard Kunz,
Catarina Vivarelli, Josu de Solaun, Laura di Paolo, Daniela Andonova, Corina
Ibănescu, John Twaites, Javier Torres, Antonio Galera, Balazs Fulei, Antonio
Oliveira și Mamiko Suda. A fost timp de mai mulți ani
bursier al Fundației Regale ,,Margareta a României“, SoNoRo și UNIMIR. Este
laureat al mai multor concursuri internaționale, iar activitatea profesională
include atât recitaluri susținute în România, Spania, Portugalia, Ungaria și
Italia, cât și apariții pe scena de concert, alături de ansambluri ca Orchestra
de Cameră Radio sau Filarmonica Arad.
Nu am putut funcționa niciodată în zgomot. Nu cel sonor — ci acel zgomot mental, difuz, apăsător, care vine dintr-o informare haotică, dintr-un flux de opinii mai tare decât realitatea însăși. Pentru mine, „normalitatea” nu a însemnat niciodată jurnalul de la ora 19. Obiceiul de a urmări știri sau talk-show-uri apare doar în prag de alegeri, în vreme de criză sau revoltă — Colectiv, Ordonanța 13, războiul din Ucraina. Diminețile mele încep, de ani buni, cu jurnale în franceză sau reportaje în germană. Nu e un simplu capriciu cultural, ci o necesitate profesională, iar conectarea la spațiul european — și mai ales francofon, în ultimii ani — e parte din munca mea și din identitatea mea de artist. Uneori încerc să gândesc în franceză, alteori în germană — în funcție de perioada de studiu sau de contextul în care lucrez. Dar mereu este vorba despre un alt nivel de înțelegere: mai adânc, lucid, ancorat în sens. Serile se încheiau cu teatru radiofonic — un obicei de a adormi în compania...
România este, poate mai mult decât alte locuri, o țară în care tăcerea a fost ridicată la rang de virtute, iar exprimarea adevărului a ajuns să fie tratată ca un act de agresiune. Moralitatea, stima de sine, echilibrul între inimă și rațiune — toate par astăzi sub asediu, în special în comunitățile care ar trebui să funcționeze pe baza unor valori clare și sănătoase. În decursul a peste trei decenii de activism, atât în România cât și în afara granițelor, am observat cum oameni bine intenționați au fost marginalizați pentru că au ales să spună adevărul. Cei care au avut curajul să semnaleze derapaje morale sau abuzuri au fost adesea etichetați drept “conflictuali” sau “negativi”. În realitate, au fost agresați de către cei care se simțeau vizați. Imoralitatea a fost tolerată. Au fost relații în interiorul comunităților — unele asumate, altele nu — dar judecata a fost aplicată selectiv: cei lipsiți de influență au fost excluși, în timp ce cei „bine conectați” au fost iertați și c...
Chapter Three: I Am So Worried Or, How to Successfully Spiral Without Actually Helping Anyone Let’s talk about a classic adult maneuver: the Grand Performance of Worry. You know the one. Something bad happens—someone’s in trouble, someone needs help—and instead of jumping into action, you offer... worry . Big, loud, beautifully hand-wringing worry. Oscar-worthy concern. Bravo. But here’s the kicker: what exactly are you doing with all that worry? Does it stop the bleeding? Pay the bills? Solve the crisis? Nope. It just kind of floats there, useless and dramatic, like a scented candle in a house fire. Of course, we all feel worried sometimes. That’s human. But let’s be honest: some of us are out here treating worry like it’s a job title. “Yeah, I was really busy today—had a full schedule of catastrophizing from 10 to 4.” And deep down, what’s the goal here? Is it support—or is it the social media soft launch of your empathy brand? You post: “Ugh, I’m just SO heartbroken right now ...
Comentarii