Human Nature in the Process of Solving Conflict
martie 3, 2010 la 6:47 pm · Înregistrat sub politica, social, spiritual · Editare
I am glad to see so many young people searching for answers regarding the future of the humanity. I am coming from Romania, country member of European Union and NATO, organizations that pretend to have the solutions for all the problems. Here I am in front of you, a Romanian national studying Indian music and wearing this Afghani scarf.
The roots of the conflict in our days are economical and in some cases are to be found in the religious fanatics.
Our colleague from Iran spoke very beautifully about respecting the cultural specific of every nation in nowadays process of globalization. I would like to add a few things. And also I would like to share with you my wonderful social and spiritual experience I had here in India.
The motto of this conference is “World is a family”. So, all of us have something in common. We are all different and all the same. A few weeks ago I traveled in an ICCR tour and met very interesting people, mostly from Central Asia. I don’t know what happened, but we became much close to each other and it was like 43 people from different corners of the world and, of course, different cultures had one heart. It was not only the fun, but the way we communicated and shared everything for a few days.
I can say that here in India I touched the sky with my hands. By searching my inner nature, I discovered that we, the human beings, identify ourselves with little things. There is something in this land that makes everything possible. I don’t hide that I practice Sahaja Yoga meditation and in this meditations I found answers for many questions. I realized that the human beings are much more than they think. Conserving and increasing national tradition is necessary, technological progress on the other hand is necessary also.
But our inner nature is a spiritual one, and till we won’t discover and enjoy it, the illusion of power will bring only pain and sorrow on the Earth.
We have all kind of social or ecological programs, but they function partially because, let’s be realistic, people will always try to control and dominate the others, and because some of these programs are covers for the hypocrisy of politicians and business men.
I can say that, by discovering our true nature, which is not material and no even intellectual we could achieve the peace of mind and from here is only a step to the peace of world.
The perfection exists, it can be reached and the evolution has no end. We are so beautiful and we don’t know. God bless us all!
The motto of this conference is “World is a family”. So, all of us have something in common. We are all different and all the same. A few weeks ago I traveled in an ICCR tour and met very interesting people, mostly from Central Asia. I don’t know what happened, but we became much close to each other and it was like 43 people from different corners of the world and, of course, different cultures had one heart. It was not only the fun, but the way we communicated and shared everything for a few days.
I can say that here in India I touched the sky with my hands. By searching my inner nature, I discovered that we, the human beings, identify ourselves with little things. There is something in this land that makes everything possible. I don’t hide that I practice Sahaja Yoga meditation and in this meditations I found answers for many questions. I realized that the human beings are much more than they think. Conserving and increasing national tradition is necessary, technological progress on the other hand is necessary also.But our inner nature is a spiritual one, and till we won’t discover and enjoy it, the illusion of power will bring only pain and sorrow on the Earth.
We have all kind of social or ecological programs, but they function partially because, let’s be realistic, people will always try to control and dominate the others, and because some of these programs are covers for the hypocrisy of politicians and business men.
I can say that, by discovering our true nature, which is not material and no even intellectual we could achieve the peace of mind and from here is only a step to the peace of world.
The perfection exists, it can be reached and the evolution has no end. We are so beautiful and we don’t know. God bless us all!
Despre bine şi rău
decembrie 26, 2009 la 3:15 pm · Înregistrat sub spiritual and etichetat: bine, Cleopatra David, eseu, fanatism, filosofie, religie, rău, Spiritualitate · EditareNu tot ce se întâmplă pe pământ este opera lui Dumnezeu. Nu, noi nu suntem pedepsiţi pentru că am uitat să ţinem post, pentru că încercăm să strângem bani de un calculator – pentru că de maşină sau casă nici nu poate fi vorba – sau pentru că ne judecăm părinţii iresponsabili. Uneori avem eşecuri inexplicabile. Totul mergea bine, eram pregătiţi şi cu toate astea….
Nu există lege a compensaţiei. Dacă îţi merge prost nu înseamnă că îţi va fi în curând bine, ci doar că îţi merge prost.
Nu există echilibru între bine şi rău. Răul nu este „întunericul care pune lumina în valoare” şi Iadul nu luminează Raiul cu flăcările lui – parcă Blaga spunea asta? Lumina nu are nevoie să fie pusă în valoare, iar binele nu are nevoie de rău ca să fie observat şi apreciat.
Răul nu a fost creat de oameni. El exista dinainte. Nu ştiu de ce unele religii atribuie fiinţelor umane apariţia acestuia. A te simţi vinovat pur şi simplu pentru că te-ai născut nu te va duce în Rai. Suferinţa nu este o cale de ascensiune spirituală. Învingerea ei, însă, da.
Ritualismul, superstiţia şi fanatismul nu au nici o legătură cu Dumnezeu. În definitiv, sunt atât de multe religii pe pământ, iar fiinţele umane sunt toate frumoase şi binecuvântate, fie că se roagă în faţa unei icoane bizantine sau că fac aarti statuii lui Mahavira. Cum poate fi o religie superioară alteia?
O veste tristă: oamenii sunt doar instrumente, fie ale binelui, fie nu. Din păcate, trăim cu toţii în iluzie având impresia că suntem autorii acţiunilor noastre şi că putem ignora cele două „extreme”
Mi s-a reproşat cândva că pentru mine există numai alb şi negru şi că refuz să văd tonurile de gri, iar asta înseamnă că nu gândesc ca un adult. Însă combinaţii de bine şi rău nu există. Există doar compromis, şi nu între aceste două noţiuni, pentru că este imposibil să amesteci apa cu focul, ci unul pe care îl facem noi, oamenii, la nivelul nostru de înţelegere. Ne împărţim. Gri-ul este mai periculos decât cel mai adânc negru. Ne fură, ne păcăleşte şi nici nu ştim când am ajuns de partea “celuilalt”. Avem impresia că acel compromis este între noi şi colegul de banca, sau între noi şi şef, sau între noi şi … noi. În realitate facem loc lui „the other guy” să se joace cu mintea noastră şi să ne transforme în instrumentul lui, măcar pentru câteva acţiuni.
Nu trebuie să fii criminal în serie ca să devii sclavul “ştim noi cui”. Este suficient să nu poţi suferi pe cineva, să fii arogant, să te răzbuni pentru ca în timp să devii fiinţa umană insuportabilă, negativă în esenţă.
Nu e uşor să fii de partea binelui. Tabăra adversă te atacă uneori şi poate fi atât de rău încât abia te poţi ridica. Începi să te iei de piept cu Dumnezeu – un prim pas in victoria reală a celuilalt. Dar dragostea divină te înţelege şi te salvează, iar în momentul disperării îţi arată ce fiinţă minunată eşti şi că nimeni nu poate distruge asta. Dragostea te transformă şi totuşi rămâi aceeaşi persoană, cu aceleaşi gusturi la mâncare, muzică, teatru, filme, oameni.
Învăţamântul şi mişcările sociale
| TAG: social, educaţie, grevă —
Cine nu îşi aduce aminte de greva cadrelor didactice din anul 2000, când elevii, pentru mai mult de o lună, nu au mai avut contact cu procesul de învăţământ? Dar cine cunoaşte mecanismul acestor mişcări în rândul dascălilor şi care sunt rezultatele lor?
Ştim cu toţii că aceia care educă generaţia tânără sunt plătiţi atât de prost, încât sunt obligaţi fie să îşi ia a doua slujbă, fie să plece la cules de căpşuni. Sunt şi alte neajunsuri ale sistemului se învăţământ, cum ar fi: modificarea programelor şcolare extrem de des şi când nu e necesar, apariţia de manuale altenative proaste, dar ai căror autori se umplu de bani (de la stat, bineînţeles), modalităţi de admitere în liceu care se schimbă de la un an la altul, încercări repetate de a reduce titularizarea la un interviu cu directorul de şcoală (o fi greu să ne dăm seama care sunt criteriile de admitere?), etc.
Atunci se aşteptă soluţia salvatoare! Intervine acel grup de tovarăşi alcătuit din liderii de sindicat care, nu se ştie de ce, în loc să rezolve problemele prin negocieri, instigă masele (există mase şi în rândul intelectualilor) la revoltă. De la nivel central, lucrurile evoluează către unităţile de învăţământ, unde „grupuri de iniţiativă” ţin discursuri în cancelarii şi fac promisiuni mai ceva ca cele ale politicienilor. Sloganul campaniei: le arătăm noi lor!
Sunt însă printre profesori şi persoane reticente, mai ales din rândul celor care au trecut prin astfel de experienţe urmate de tăierea salariului – greva fiind de fapt o soluţie pentru realizarea de economii la nivelul bugetului, din care se acordă ulterior mărirea infimă de salariu – sau mai rău, greve urmate de reduceri de personal ordonate de Minister şi făcute de directori după bunul lor plac. Cum se explică faptul că posturile desfiinţate în aprilie 2000 s-au reconstituit în luna septembrie a aceluiaşi an?
Revenind la atmosfera din cancelarie, liderul de sindicat local, dublat de unul judeţean, instigă profesorii la grevă. Cei reticenţi îşi exprimă părerea şi sunt apostrofaţi: „Atunci, voi ăştia care nu faceţi grevă, să nu beneficiaţi ce drepturile pe care o să le obţinem noi!”. Ar fi interesant să vedem portretul revoluţionarilor: doamne bine îmbrăcate, cu glas sonor, strident, soţii de patron sau având ele însele o afacere şi care vin la serviciu pentru hobby sau pentru banii de ojă. Aceşti păzitori ai conştiinţei colective dau lecţii de corectitudine celorlalţi colegi, care nu îşi pot permite să piardă (din nou) şi puţinul pe care îl au.
Destul de straniu, protestele din învăţământ se termină în acelaşi fel: profesorii câştigă drepturi pe care le aveau deja.
Atunci se aşteptă soluţia salvatoare! Intervine acel grup de tovarăşi alcătuit din liderii de sindicat care, nu se ştie de ce, în loc să rezolve problemele prin negocieri, instigă masele (există mase şi în rândul intelectualilor) la revoltă. De la nivel central, lucrurile evoluează către unităţile de învăţământ, unde „grupuri de iniţiativă” ţin discursuri în cancelarii şi fac promisiuni mai ceva ca cele ale politicienilor. Sloganul campaniei: le arătăm noi lor!
Sunt însă printre profesori şi persoane reticente, mai ales din rândul celor care au trecut prin astfel de experienţe urmate de tăierea salariului – greva fiind de fapt o soluţie pentru realizarea de economii la nivelul bugetului, din care se acordă ulterior mărirea infimă de salariu – sau mai rău, greve urmate de reduceri de personal ordonate de Minister şi făcute de directori după bunul lor plac. Cum se explică faptul că posturile desfiinţate în aprilie 2000 s-au reconstituit în luna septembrie a aceluiaşi an?
Revenind la atmosfera din cancelarie, liderul de sindicat local, dublat de unul judeţean, instigă profesorii la grevă. Cei reticenţi îşi exprimă părerea şi sunt apostrofaţi: „Atunci, voi ăştia care nu faceţi grevă, să nu beneficiaţi ce drepturile pe care o să le obţinem noi!”. Ar fi interesant să vedem portretul revoluţionarilor: doamne bine îmbrăcate, cu glas sonor, strident, soţii de patron sau având ele însele o afacere şi care vin la serviciu pentru hobby sau pentru banii de ojă. Aceşti păzitori ai conştiinţei colective dau lecţii de corectitudine celorlalţi colegi, care nu îşi pot permite să piardă (din nou) şi puţinul pe care îl au.
Destul de straniu, protestele din învăţământ se termină în acelaşi fel: profesorii câştigă drepturi pe care le aveau deja.
0