Muzicologul Cleopatra David și solista Ioana Marin la World Music Conference din Wolverhampton, Marea Britanie :: nirmal-art.com
Universitatea din Wolverhampton (Marea Britanie) a găzduit
în perioada 9-11 noiembrie conferința internațională World Music Conference,
organizată de British Carnatic Choir în parteneriat cu orchestra Simfonica,
Conservatorul și Consulatul Indiei din Birmingham. Au participat muzicologi și
ansambluri artistice din Mare Britanie, Germania, India, România, Franța, Turcia,
Israel, Bangladesh, China și Thailanda. Din parte României au participat
muzicologul Cleopatra David și solista de muzică tradițională Ioana Marin.
În cadrul conferinței s-au prezentat lucrări dedicate
muzicilor tradiționale, conceptului de world music și muzicii contemporane și
au avut loc recitaluri și concerte de muzică clasică indiană, muzică
tradițională din diferite țări, concerte corale și de jazz. Lucrarea prezentată
de Cleopatra David a abordat influențele muzicii indiene în creația compozitorilor
secolului XX, iar solista Ioana Marin a încântat audiența cu balade și doine
din zona Ialomiței.
Cleopatra David a obţinut titlul de Doctor în anul 2010 sub
îndrumarea compozitorului Octavian Nemescu. A făcut un stagiu de cercetare în
India, unde a studiat muzică clasică indiană, stilul Karnatik. Acticvitatea sa
profesională se desfăşoară în domeniul interpretării muzicii de cameră împreună
cu Sangit Chamber Ensemble și de operă ca membru al trupei Operei Comice pentru
Copii din București. A publicat articole, cronici muzicale şi studii în
revistele Actualitatea muzicală şi Muzica, pe site-ul http://Liternet.ro sau pe
blogul de pe Adevărul.ro. A organizat numeroase proiecte culturale, printre
cele mai importante fiind Festivalul Primăvara Spiritului 2016 și 2017, Junge
Talent Masterclass 2016 împreună cu Los Angeles – Moscow Music School şi Austrian Imperial Arts , International
Singing Masterclass, Vaasa, Finland 2017 și Turneul Național Comorile Persiei
și Gala Muzicilor Tradiționale 2017.
Ioana Marin este laureată a numeroaselor concursuri
naționale și internaționale de gen şi a realizat înregistrări aflate în
fonoteca de aur a Radioului (Radio Romania), CD-uri editate de Electrecord și
numeroase apariţii televizate. Abordează folclorul din zona Ialomița- Ilfov.
World Music Conference din acest an a avut ca temă generală
explorarea intersecției dintre științe, tehnologie, inginerie și matematică
(STEM skills) și world music și a avut ca scop reuniunea de muzicologi,
profesori și artiști din Europa și nu numai pentru a facilita comunicarea,
învățarea continuă și dezvoltarea academică.
http://worldmusicconference.co.uk/
Citește mai mult:
http://www.nirmal-art.com/news/muzicologul-cleopatra-david-si-solista-ioana-marin-la-world-music-conference-din-wolverhampton-marea-britanie/
Comentarii