Vineri 15 februarie a avut loc la Muzeul Municipiului Bucureşti (Palatul Şuţu) vernisajul expoziţiei „Câmpiile verticale” a artiştilor plastici Valeriu Stoica, Gabriela Radu şi Mihaela Broscaru, ce va fi deschisă până în 29 februarie 2008. Vernisajul organizat de muzeu având ca prezentator pe dna. Emilia Corbu, Doctor în istorie şi arheolog la Muzeul de Istorie Slobozia. Au mai fost invitaţi Lucia Ovezea – Preşedinte al Asociaţiei Difuzorilor şi Editorilor – Patronat al Cărţii – şi istoricul Ionel Zănescu.
Dorind să aflu ce reprezintă sintagma prezentă în titlu în viziunea celor trei artişti, văzând că expoziţia lor cuprinde de la icoane şi imagini parcă fantastice până la peisaje, artă decorativă şi pictură abstractă, aceştia mi-au oferit răspunsul aşteptat, însă aprofundarea noţiunii a venit abia după ce picturile mi-au fost prezentate în detaliu: „Câmpia este reprezentată prin linia orizontală – explică Valeriu Stoica - ; aceasta prin intersecţia cu elementul vertical creează Crucea, care defineşte obligatoriu ascensiunea spre Cer। Câmpiile noastre, prin subiectele reprezentate aici – legate oarecum de spaţiul eclesiastic – se învecinează în tematica religioasă”. Pictorul merge mai departe, arătându-mi o lucrare a Mihaelei Broscaru, în care predomină formele rectangulare şi nuanţele de verde, spunându-mi că aceasta este un „simbol al ideii de câmpie verticală”
Mihaela Broscaru, absolventă a Universităţii de Arte Bucureşti, promoţia 2003, expune aici pictură şi tapiserii, acestea din urmă inspirate mai mult din arta populară. Curentul în care se încadrează pictura tinerei artiste este expresionismul abstract/figurativ, interiorizat, dramatic। Este totodată şi un talentat grafician, al cărei stil pune în valoare alte laturi ale personalităţii sale artistice decât ceea ce putem vedea în pictură. Mihaela Broscaru are un simţ deosebit al culorii, făcându-ne pe noi, privitorii şi admiratorii creaţiilor sale, să simţim acea voluptate estetică ce merge prin simţurile noastre dincolo de raţiune। Artista foloseşte atât contraste izbitoare, cât şi exploatarea nuanţelor până la epuizare, punându-le în valoare prin contururi, forme.
Gabriela Radu este mai apropiată de arta figurativă, lucrările sale fiind mai intime, mai apropiate de tema centrală, iar subiectele suprapunându-se cu simbolistica explicit creştină. Artista expune 10 lucrări: două grădini care atestă talentul autoarei de a folosi culoarea, de a se apropia de culorile, formele şi dimensiunile naturii, spaţiului। Troiţele Gabrielei Radu arată că simbolurile creştine nu sunt făcute să jaloneze anumite dimensiuni în spaţiu, ci să arate că locul pe care se înalţă este sfânt. Năframele sunt deasemenea troiţe, inspirate de „Năhrama Sfintei Veronica”, reprezentată în arta bizantină având chipul Mântuitorului impregnat. Subiectele tablourilor Gabrielei Radu sunt de o simplitate incredibilă. Liniile roşii care se suprapun peste năframe reprezintă continuitatea dintre sacru şi profan, spicul, mărul, macul, coroniţa sunt simboluri ale perfecţiunii. Pătratul – simbol al pământului – şi cercul – simbol al cerului – sunt reunite de aceste panglici roşii, folosite deopotrivă în pictura bizantină pentru separarea registrelor; pictura Gabrielei Radu are astfel o dublă inspiraţie: populară şi bizantină.
Valeriu Stoica, artist polivalent, are ca primă preocupare pictura, însă creaţia literară vine sa completeze modalităţile sale de exprimare. S-a născut la 20 iunie 1952, în satul Movila, judeţul Ialomiţa. De-a lungul anilor a avut numeroase expoziţii personale şi de grup în ţară şi străinătate şi a obţinut Premiul Naţional pentru Pictură în anii 1984, 1986, 1987. A pictat (singur sau in colaborare) bisericile „Sfântul Nicolae”, Bucureşti; „Pogorârea Sfântului Duh” (Târgul Secuiesc), „Pogorârea Sfântului Duh” (Bucureşti), „Sfinţii Arhangheli Mihail si Gavril” (Movila-Ialomiţa) şi „Adormirea Maicii Domnului”.
Subiectele sale sunt icoane lucrate conform canoanelor severe ale stilului bizantin. Iconostasul portativ este principala preocupare a artistului, acesta dorind sa construiască prin el propria poartă spre Împărăţia Cerurilor. Ipostaze ale bisericii sunt prezente în creaţia pictorului: biserici călătoare, rupestre, scufundate, toate relevând o spiritualitate aparte a autorului, o nevoie de regăsire a sacrului în orice moment şi în orice lucru, întorcându-se pentru aceasta la arhaic, la origini. De exemplu, „Biserica ridicată peste ape” îşi are rădăcinile în balada populară „Soarele şi Luna”, studiată de Valeriu Stoica prin intermediul antologiilor de folclor realizate de cercetătorii români. Pustiul Bărăganului face deasemenea o parte din structura afectivă a artistului, fiind prezent în câteva pânze.
Cei trei artişti plastici nu se află la prima colaborare, având în desfăşurare mai multe proiecte care dincolo de valoarea lor estetică au şi o componentă moral-religioasă şi chiar ecologică. Colaborările lor s-au concretizat până acum în câteva lucrări de restaurare, pictură monumentală, pictură bisericească, pictură murală (având atât caracter religios cât şi decorativ).
Dorind să aflu ce reprezintă sintagma prezentă în titlu în viziunea celor trei artişti, văzând că expoziţia lor cuprinde de la icoane şi imagini parcă fantastice până la peisaje, artă decorativă şi pictură abstractă, aceştia mi-au oferit răspunsul aşteptat, însă aprofundarea noţiunii a venit abia după ce picturile mi-au fost prezentate în detaliu: „Câmpia este reprezentată prin linia orizontală – explică Valeriu Stoica - ; aceasta prin intersecţia cu elementul vertical creează Crucea, care defineşte obligatoriu ascensiunea spre Cer। Câmpiile noastre, prin subiectele reprezentate aici – legate oarecum de spaţiul eclesiastic – se învecinează în tematica religioasă”. Pictorul merge mai departe, arătându-mi o lucrare a Mihaelei Broscaru, în care predomină formele rectangulare şi nuanţele de verde, spunându-mi că aceasta este un „simbol al ideii de câmpie verticală”
Mihaela Broscaru, absolventă a Universităţii de Arte Bucureşti, promoţia 2003, expune aici pictură şi tapiserii, acestea din urmă inspirate mai mult din arta populară. Curentul în care se încadrează pictura tinerei artiste este expresionismul abstract/figurativ, interiorizat, dramatic। Este totodată şi un talentat grafician, al cărei stil pune în valoare alte laturi ale personalităţii sale artistice decât ceea ce putem vedea în pictură. Mihaela Broscaru are un simţ deosebit al culorii, făcându-ne pe noi, privitorii şi admiratorii creaţiilor sale, să simţim acea voluptate estetică ce merge prin simţurile noastre dincolo de raţiune। Artista foloseşte atât contraste izbitoare, cât şi exploatarea nuanţelor până la epuizare, punându-le în valoare prin contururi, forme.
Gabriela Radu este mai apropiată de arta figurativă, lucrările sale fiind mai intime, mai apropiate de tema centrală, iar subiectele suprapunându-se cu simbolistica explicit creştină. Artista expune 10 lucrări: două grădini care atestă talentul autoarei de a folosi culoarea, de a se apropia de culorile, formele şi dimensiunile naturii, spaţiului। Troiţele Gabrielei Radu arată că simbolurile creştine nu sunt făcute să jaloneze anumite dimensiuni în spaţiu, ci să arate că locul pe care se înalţă este sfânt. Năframele sunt deasemenea troiţe, inspirate de „Năhrama Sfintei Veronica”, reprezentată în arta bizantină având chipul Mântuitorului impregnat. Subiectele tablourilor Gabrielei Radu sunt de o simplitate incredibilă. Liniile roşii care se suprapun peste năframe reprezintă continuitatea dintre sacru şi profan, spicul, mărul, macul, coroniţa sunt simboluri ale perfecţiunii. Pătratul – simbol al pământului – şi cercul – simbol al cerului – sunt reunite de aceste panglici roşii, folosite deopotrivă în pictura bizantină pentru separarea registrelor; pictura Gabrielei Radu are astfel o dublă inspiraţie: populară şi bizantină.
Valeriu Stoica, artist polivalent, are ca primă preocupare pictura, însă creaţia literară vine sa completeze modalităţile sale de exprimare. S-a născut la 20 iunie 1952, în satul Movila, judeţul Ialomiţa. De-a lungul anilor a avut numeroase expoziţii personale şi de grup în ţară şi străinătate şi a obţinut Premiul Naţional pentru Pictură în anii 1984, 1986, 1987. A pictat (singur sau in colaborare) bisericile „Sfântul Nicolae”, Bucureşti; „Pogorârea Sfântului Duh” (Târgul Secuiesc), „Pogorârea Sfântului Duh” (Bucureşti), „Sfinţii Arhangheli Mihail si Gavril” (Movila-Ialomiţa) şi „Adormirea Maicii Domnului”.
Subiectele sale sunt icoane lucrate conform canoanelor severe ale stilului bizantin. Iconostasul portativ este principala preocupare a artistului, acesta dorind sa construiască prin el propria poartă spre Împărăţia Cerurilor. Ipostaze ale bisericii sunt prezente în creaţia pictorului: biserici călătoare, rupestre, scufundate, toate relevând o spiritualitate aparte a autorului, o nevoie de regăsire a sacrului în orice moment şi în orice lucru, întorcându-se pentru aceasta la arhaic, la origini. De exemplu, „Biserica ridicată peste ape” îşi are rădăcinile în balada populară „Soarele şi Luna”, studiată de Valeriu Stoica prin intermediul antologiilor de folclor realizate de cercetătorii români. Pustiul Bărăganului face deasemenea o parte din structura afectivă a artistului, fiind prezent în câteva pânze.
Cei trei artişti plastici nu se află la prima colaborare, având în desfăşurare mai multe proiecte care dincolo de valoarea lor estetică au şi o componentă moral-religioasă şi chiar ecologică. Colaborările lor s-au concretizat până acum în câteva lucrări de restaurare, pictură monumentală, pictură bisericească, pictură murală (având atât caracter religios cât şi decorativ).
Comentarii