Treceți la conținutul principal

Eveniment muzical şi editorial: lansarea partiturii „Pomenire. Un Recviem Românesc” de Ştefan Niculescu


A XVII-a ediţie a Săptămânii Muzicii Contemporane a constituit prilejul lansării partiturii „Pomenire. Un recviem românesc” aparţinând compozitorului şi academicianului Ştefan Niculescu în foyerul sălii de concerte a Societăţii Române de Radiodifuziune, eveniment urmat de audiţia lucrării în interpretarea Orchestrei Naţionale Radio, a Corului Academic Radio (condus de Dan Mihai Goia) şi a basului Pompei Hărăşteanu sub bagheta tânărului dirijor Tiberiu Soare.
Realizată în condiţii grafice deosebite într-o veritabilă ediţie de lux, lucrarea a fost întâmpinată cu entuziasm de colegii de breaslă ai autorului, aceştia salutând iniţiativa Editurii Academiei Române pentru care tipărirea partiturii reprezintă o premieră. La lansare au luat cuvântul autorul, compozitorii Liviu Dănceanu, Dan Dediu, muzicologii Despina Petecel Theodoru şi Laura Manolache precum şi dirijorii Horia Andreescu, Tiberiu Soare şi Dan Mihai Goia, aceştia fiind implicaţi direct în realizarea actului artistic. Compozitorul Liviu Dănceanu a făcut referire la simbolistica limbajului muzical şi folosit de compozitor, ca fiind mijlocul de exprimare al relaţiei creatorului de artă cu Divinitatea.
Prima audiţie absolută a requiemului a avut loc anul trecut pe scena Ateneului Român în interpretatrea orchestrei şi corului Filarmonicii „George Enescu” avându-l la pupitru pe Horia Andreescu, solist fiind tot basul Pompei Hărăşteanu. Horia Andreescu a fost, deasemenea, cel care a dirijat formaţiile muzicale ale Societăţii Române de Radiodifuziune în timpul înregistrarării requiemului în luna septembrie a anului trecut.
Lucrarea „Pomenire – un recviem românesc”, denumită de Ştefan Niculescu „o meditaţie muzicală pe texte rituale româneşti, alese din milenara tradiţie cultă ortodoxă şi din tradiţia orală arhaică a ţăranului”, este, aşa cum sugerează şi titlul, o reluare a ideii de bază a celebrului Ein deutsches Requiem „după cuvinte din Sfânta Scriptură“ al lui Johannes Brahms, în care compozitorul german creat o lucrare originală, ce nu mai prezintă succesiunea tradiţională a secvenţelor missei funebre.
Compusă la invitaţia lui Karsten Witt – director al Festivalului Wien Modern – lucrarea este alcătuită din 7 părţi distincte – număr cu rezonanţă sacră – suportul textual fiind bazat pe fragmente din ritualul ortodox al înmormântării şi parastasului, cântece funebre prezente încă în tradiţia orală ţărănească, precum şi cântecul medieval citat de Monteverdi în Sonata sopra Sancta Maria ora pro nobis.
Cele 7 părţi sunt: Odihneşte Mântuitorule (cor mixt şi orchestră, corespunzând secvenţei Requiem aeternam din ritualul catolic), Doamne miluieşte (Kyrie eleison, cor mixt şi orchestră), Cântecul zorilor (cor mixt şi orchestră, cântec ritual funebru al cărui text a fost publicat de Constantin Brăiloiu în anul 1936 în „Ale mortului“ din Gorj), Stihirile glasurilor (cor mixt şi orchestră, din ritualul ortodox al înmormântării), Strigătul Atotţiitorului (o adaptare a secvenţei Dies irae, pentru cor mixt şi orchestră), Evanghelia (pentru bas solo, cor şi orchestră) şi Pomenirea (pentru cor şi orchestră). Limbajul modal în care coexistă scări cu structură octaviantă şi suboctaviantă trădează sursele de inspiraţie bizantine şi arhaice şi este pus în valoare de sintaxa eterofonică, deasemenea cu rădăcii în tradiţia orală. Poate cel mai edificator exemplu în acest sens este cel oferit de Cântecul Zorilor care debutează în unison, pentru ca din ms. 29 eterofonia să-şi facă simţită prezenţa în aproape acelaşi fel în care apare în melosul popular (bineînţeles, în cazul de faţă fiind controlată în modul cel mai sever). Lucrarea este însă polisintactică, fiind folosite deopotrivă monodia, polifonia şi omofonia. Evoluând de la unison la textură, construcţia sonoră este monumentală, în realizarea ei fiind folosite maniere de cânt din practica liturgică: responsorială şi antifonică. În varianta interpretativă a lui Horia Andreescu realizată în martie 2006 la Filarmonica „George Enescu” s-a recurs chiar la dispunerea corului de o parte şi de alta a scenei, creându-se efecte strereofonice. Aşa cum sublinia compozitorul Liviu Dănceanu în scurtul său discurs, elementele limbajului muzical au, fiecare dintre ele sensuri sacre: folosirea scărilor scări neoctaviante reprezentând năzuinţa oamenilor spre absolut, eterofonia – existenţa umană multifuncţională în raport cu Divinitatea, iar structura simetrică a operei simbolizează perfecţiunea.
Tiberiu Soare aflat la pupitrul formaţiilor muzicale Radio nu este la prima experienţă de acest gen, în stagiunea precedentă dirijând în primă audiţie absolută oratoriul „Iisus cu 1000 de braţe” al compozitoarei Mihaela Stănculescu – Vozganian. Responsabilitatea a fost oarecum diminuată ]n carul recviemului, datorită faptului că rolul de „creator secund” i-a revenit lui Horia Andreescu. Lucrarea prezintă un grad ridicat de dificultate, însă gestul precis al dirijorului a asigurat reuşita execuţiei. Recviemul pune probleme tehnice corului, care, în afara dificultăţilor intonaţionale, ritmice şi de sincronizare, mai are de rezolvat şi pe cea a unei ţăsături adesea incomode, solicitând – la începutul lucrării – registrul grav al tenorilor şi insistând pe pasaj şi în registrul acut în nuanţe mici la partida sopranelor. Rolul Evangelistului – interpretat de basul Pompei Hărăşteanu – este scris în manieră recitativică, inspirată de tradiţia muzicală bizantină.
Aşa cum subliniază şi muzicologul Despina Petecel Theodoru în articolul său din revista „Muzica” (nr. 3/2006), Recviemul lui Ştefan Niculescu completează o serie de lucrări cu tematică sacră (din care fac parte „Axion”, „Psalmus”, Simfoniile a III-a „Cantos”, a IV-a Deisis şi a V-a „Litanii la plinirea vremii”). Dar, mai mult decât atât, piesa se integrează într-un adevărat curent prezent în muzica actuală, în ultimul an fiind interpretate numai la Sala Radio mai multe lucrări ample dedicate corului şi orchestrei, cum sunt oratoriul Mihaelei Vozganian – menţionat anterior – sau „Simfonia da Requiem” de Cornel Ţăranu, curent în care sacrul este invocat poate mult prea mult cu referire la lumea de dincolo, a celor ce nu mai sunt, lăsând astfel loc nostalgiei şi creând teama lipsei Divinităţii din lumea contemporană.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Dictatura morţii

Nu, nu este vorba de Coreea de Nord, nici de Statul Islamic, nici măcar de Mama Rusie. Nu este vorba nici despre masoni, Biserica Catolica,  sionişti, reptilieni şi alte trăsnăi din teoriile conspiraţiei. Vedem pe posturile TV un soi de justiţie. Cazuri de corupţie, trafic de influenţă, tot felul de ilegalităţi ai căror autori (prezumtivi) sunt cercetaţi, poate condamnaţi. Există şi un organism care se ocupă de acest lucru. Dar ce se întâmplă în cazul incompetenţei? Incompetenţa nu este ilegală. Lucrurile merg şnur în acest caz. Lipsa  de strategie decurge din lipsa de viziune, care, la rândul ei, decurge din lipsa de idealuri. Oamenii fără idealuri (idealurile nu se referă la realizări personale) sunt oameni morţi. Suntem conduşi de oameni morţi, carcase biologice funcţionând pe bază de impulsuri electromagnetice, umplute cu mici interese ridicate la rang de obiective strategice.  Morţii nu vor face nimic pentru că nu-şi pot imagina nimic mai mult decât propria lor experienţă

Dragă securistule,

Te cunosc de mult timp. M-ai vegheat încă de la concepţie. Mi-ai fost aproape şi ţi-am simţit ochiul vigilent în fiecare moment al vieţii mele, însă uneori situaţia ţi-a mai scăpat de sub control. Ţi-am simţit grija şi contribuţia la devenirea mea. Tu ai reuşit multe. Ai reuşit sa te strecori între soţ şi soţie, între frate si soră. Combini şi dezbini după bunul plac. Otrăveşti minţi şi suflete şi reuşeşti să-l faci şi pe un sfânt să se îndoiască de sine. Mi-ai fost coleg, învăţător, şef, amic, admirator, băgător în seamă, vecin, pisălog, hărţuitor. Ştiu ca nu ai vrut să-mi faci rău. Când eram mică, te interesau doar banii părinţilor mei. De asta de la 6 la 10 ani m-ai oprimat, m-ai descurajat, m-ai umilit şi ai pus graniţe creativităţii mele. De asta nu pedepseai pe copilul altui securist care aproape mă desfigurase. Tu ai fost permanent demonul care îmi descuraja părinţii. Tu le spuneai ca este o prostie să investească în proprii copii, lăsându-mă fără sprijin când aveam mai mare

Misconception, misunderstanding and mistrust in education

During the last 10 years I have observed a huge cultural difference in relation to education and its place in two parts of the world: India and the Western Europe. Whilst in India education is seen as a vehicle for the evolution of the individual and of society, in the western world, the younger generation feels oppressed by it. Romania is a special case, since we are in the Eastern Europe, and hasn’t yet recovered from 45 years of communism, so here we have a blend of everything. First of all, most of us don’t understand the meaning of the term holistically, and are usually only thinking about formal education: traditional school However, education starts in the first years of our lives, se soon as we begin to imitate our parent’s behaviour, language, or reactions. We learn how to talk, how to walk, how to eat and how to clean our bodies. We learn how to relate to other children or to the adults we meet. In life, actually nothing is taken for granted. As individuals, we are a product