Treceți la conținutul principal

Sibiu 2007 la Ateneul Român


Orchestra simfonică şi corul Filarmonicii „George Enescu” Bucureşti au fost joi, 25 octombrie a.c. protagoniştii unui eveniment inedit ce a avut loc în sala de concerte a Ateneului Român sub bagheta maestrului Horia Andreescu (dirijorul corului Iosif Ion Prunner): pentru 20 de minute, capitala culturală europeană a fost descrisă în limbajul universal al muzicii în Uvertura festivă pe teme săseşti „Sibiu 2007” a compozitorului Dan Dediu.
Lucrarea este accesibilă fără a cădea în capcanele „comercialului”, autorul având marele merit de a apropia publicul meloman de muzica secolului XXI, arătând astfel că arta contemporană poate fi „gustată” şi de nespecialişti.
Orchestra este imensă, postromantică, având sectorul alămurilor şi cel al percuţiei puternic reprezentate. Temele, cântate mai întâi la orchestră, sunt reluate variat împreună cu corul.
Intrarea corului este realizată prin „strigarea” denumirilor oraşelor săseşti din Transilvania: Hermannstadt, Klausenburg, Kronstadt, Mediasch, Mülnbach, Schässburg, apoi este lansată o vocaliză amplă în armonii debussyene; urmează un coral cântat în dialect săsesc, acesta având propria sa muzicalitate, o culoare deosebită de cea a limbii germane literare aşa cum o simţim în liedul romantic sau în creaţia vocal-simfonică. Coralul debutează în unison la vocile grave, dar odată cu intrarea întregului pachet sonor, armoniile devin din ce în ce mai complexe, ajungându-se la suprapunerea unor planuri sonore distincte (aglomerări politonale). Finalul este strălucitor, luminos, subliniat de timbrul alămurilor, prelucrând capul tematic al „Odei bucuriei” din „Simfonia a IX-a” de Beethoven, peste care corul aruncă exclamaţia finală „Sibiu”.
Calitatea interpretării a fost deosebită, dirijorul Horia Andreescu fiind energic, controlând şi echilibrând sonorităţile şi dozajul dinamic. Partitura, deşi a suferit retuşuri până în ultimul moment, nu a pus nici o dificultate corului care, deşi cu numai o săptămână în urmă a cântat pe aceeaşi scenă Requiemul de Verdi sub conducerea expansivului dirijor Misha Katz, a găsit resursele necesare pentru interpretarea acestei lucrări. Registrul este comod pentru o formaţie profesionistă, fără a pune mari probleme de intonaţie. Momentele amuzante nu au lipsit deoarece chiar în momentul atacului se auzeau soneriile telefoanelor mobile din sală.
Seara a continuat cu două lucrări din perioada târzie a romantismului: Concertul pentru două piane şi orchestră de Max Bruch în interpretarea soliştilor Sivan Silver şi Gill Garburg şi Simfonia a II-a de Jan Sibelius, în care din nou partidele de suflători au fost intens solicitate şi unde dirijorul a reuşit să dinamizeze mişcările lente, astfel încât acestea să nu fie percepute ca plictisitoare, greoaie.
Alăturarea unei lucrări contemporane unui program romantic satisface în cazul de faţă nu doar problemele de organizare a orchestrei, ci şi pe cele de ordin muzical, Dan Dediu nefiind un adept al sonorităţilor „stranii”, prioritatea melodiei fiind o constantă a creaţiei sale. Acest concert ar putea constitui impulsul necesar apropierii publicului tânăr de muzica actuală care tinde să devină „elitistă” şi să se adreseze unui cerc de „iniţiaţi”.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Dictatura morţii

Nu, nu este vorba de Coreea de Nord, nici de Statul Islamic, nici măcar de Mama Rusie. Nu este vorba nici despre masoni, Biserica Catolica,  sionişti, reptilieni şi alte trăsnăi din teoriile conspiraţiei. Vedem pe posturile TV un soi de justiţie. Cazuri de corupţie, trafic de influenţă, tot felul de ilegalităţi ai căror autori (prezumtivi) sunt cercetaţi, poate condamnaţi. Există şi un organism care se ocupă de acest lucru. Dar ce se întâmplă în cazul incompetenţei? Incompetenţa nu este ilegală. Lucrurile merg şnur în acest caz. Lipsa  de strategie decurge din lipsa de viziune, care, la rândul ei, decurge din lipsa de idealuri. Oamenii fără idealuri (idealurile nu se referă la realizări personale) sunt oameni morţi. Suntem conduşi de oameni morţi, carcase biologice funcţionând pe bază de impulsuri electromagnetice, umplute cu mici interese ridicate la rang de obiective strategice.  Morţii nu vor face nimic pentru că nu-şi pot imagina nimic mai mult decât propria lor experienţă

Dragă securistule,

Te cunosc de mult timp. M-ai vegheat încă de la concepţie. Mi-ai fost aproape şi ţi-am simţit ochiul vigilent în fiecare moment al vieţii mele, însă uneori situaţia ţi-a mai scăpat de sub control. Ţi-am simţit grija şi contribuţia la devenirea mea. Tu ai reuşit multe. Ai reuşit sa te strecori între soţ şi soţie, între frate si soră. Combini şi dezbini după bunul plac. Otrăveşti minţi şi suflete şi reuşeşti să-l faci şi pe un sfânt să se îndoiască de sine. Mi-ai fost coleg, învăţător, şef, amic, admirator, băgător în seamă, vecin, pisălog, hărţuitor. Ştiu ca nu ai vrut să-mi faci rău. Când eram mică, te interesau doar banii părinţilor mei. De asta de la 6 la 10 ani m-ai oprimat, m-ai descurajat, m-ai umilit şi ai pus graniţe creativităţii mele. De asta nu pedepseai pe copilul altui securist care aproape mă desfigurase. Tu ai fost permanent demonul care îmi descuraja părinţii. Tu le spuneai ca este o prostie să investească în proprii copii, lăsându-mă fără sprijin când aveam mai mare

Misconception, misunderstanding and mistrust in education

During the last 10 years I have observed a huge cultural difference in relation to education and its place in two parts of the world: India and the Western Europe. Whilst in India education is seen as a vehicle for the evolution of the individual and of society, in the western world, the younger generation feels oppressed by it. Romania is a special case, since we are in the Eastern Europe, and hasn’t yet recovered from 45 years of communism, so here we have a blend of everything. First of all, most of us don’t understand the meaning of the term holistically, and are usually only thinking about formal education: traditional school However, education starts in the first years of our lives, se soon as we begin to imitate our parent’s behaviour, language, or reactions. We learn how to talk, how to walk, how to eat and how to clean our bodies. We learn how to relate to other children or to the adults we meet. In life, actually nothing is taken for granted. As individuals, we are a product