Treceți la conținutul principal

Postări

„Cultura înseamnă calitate de viaţă în orice societate avansată“. Interviu cu dirijorul Mihnea Ignat

Dirijorul Mihnea Ignat este unul dintre muzicienii români a cărui carieră internaţională se desfăşoară cu precădere în Spania. În România, colaborările sale sunt în primul rând cu Opera Naţională din Bucureşti, dar şi cu orchestrele simfonice din Bucureşti şi din ţară.  A colaborat cu solişti renumiţi, precum John O'Connor, Jerome Lowenthal, Juan Diego Florez,  Erzhan Kulibaev etc. Cleopatra David: Sunteţi  Dirijor Principal şi Director Artistic al Orchestrei Simfonice din Elche.  criza COVID a lovit în mijlocul stagiunii. Cum resimte orchestra  dumneavoastră oprirea activităţii?  Mihnea Ignat:   Răspunsul nostru a fost identic cu cel al formaţiilor muzicale din întreaga lume: am suspendat imediat atât repetiţiile, cât şi concertele programate. Aş vrea sa menţionez că, în ceea ce priveşte primul nostru concert anulat, cel din 14 martie 2020, orchestra a luat decizia suspendării din proprie iniţiativă atunci când autorităţile spaniole din zona noas...

„Cred în muncă şi studiu, dar mai ales în inspiraţie.“ Interviu cu basul Sorin Coliban

  O voce generoasă, cu o carieră remarcabilă, basul Sorin Coliban este solist al operei de Stat din Viena şi colaborează cu prestigioase teatre din întreaga lume, printre care Royal Opera House Covent Garden din Londra, Opera Bastille şi Opera Garnier din Paris, Théâtre du Châtelet, Monte Carlo Opera, Staatsoper München, Deutsche Oper am Rhein Düsseldorf, sau Volksoper Viena. Cleopatra David: Sunteţi de peste 10 ani solist al Operei de Stat din Viena, însă aţi cântat pe multe scene mari. Cât de diferită este activitatea de la  Staatsoper  faţă de cea a altor teatre? Sorin Coliban:   Am debutat la  Staatsoper  din Viena în septembrie 2004, în acel moment eram încă membru al ansamblului de la  Volksoper  din Viena . Abia din anul 2009 am primit un contract de membru al ansamblului de solişti de la  Staatsoper . Trebuie să povestesc ceva despre care poate mulţi nu ştiu încă. La Opera de Stat din Viena ( Staatsoper ), nu ai concret pauză dec...

„Divinitatea ne oferă timp de reflecţie“. Interviu cu mezzosoprana Aura Twarowska

Aura Twarowska este un star al scenei lirice şi de concert. După zece ani ca solist al Operei de Stat din Viena, având în repertoriu titluri ca Aida, Rigoletto, La Sonnambula, Madama Butterfly, La Fille du Régiment,  Die Walküre, Götterdämmerung etc, am putut să o urmărim într-o transmisiune cu un spectacol recent al operei Evgheni Oneghin de Ceaikovski.   Cleopatra David: Suntem în plin an Beethoven. În luna iunie trebuia sa cântaţi în  Missa Solemnis  cu Filarmonica „George Enescu”. Cum vă afectează această întrerupere a apariţiilor scenice şi cum se adaptează artistul Aura Twarowska la situaţia actuală? Aura Twarowska:  La sfarşitul lunii februarie mă aflam în Bucureşti, la Ateneu, cu  Simfonia a 3-a  de G. Mahler. Lombardia era deja închisă şi îmi amintesc că în 23 februarie a fost anulat recitalul sopranei Aleksandra Kurzak, la La Scala. În 26 februarie s-a anunţat primul caz de Covid19 în România, iar noi stăteam cu teama că vor fi anulate şi con...

Înainte de a se aşterne uitarea

„Mata habar n-ai!“ Cam atât îşi mai amintesc mulţi absolvenţi de studii muzicale despre Rodica Nicolaescu. Era replica substitut de nota 2 pe care o primeau la seminarii unii dintre studenţi. La plecarea cuiva drag, se amestecă tot felul de emoţii: de la revoltă la tristeţe şi chiar acceptare. În luna noiembrie, Conservatorul bucureştean a pierdut un profesor. Studenţii au pierdut un îndrumător. Unii dintre noi un reper şi un prieten. Eminent dascăl şi muzician, Conferenţiar Doctor la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, a apucat să mai stea printre noi foarte puţin timp după data pensionării. Plecarea sa prematură a îndurerat foarte mulţi dintre foştii studenţi şi colegi. Avea o metodă unicat de examinare, care făcea aproape imposibil copiatul. Cel puţin copiatul din fiţuici. Insista pe detalii.  Ca studentă, am făcut paşi uriaşi înainte, iar felul în care sistematiza cursurile, dar şi modul în care ne obliga să învăţăm mi-au fost de un mare ajutor în cele câteva exa...

Două viori, un pian și o meditație în matineu la Biblioteca Metropolitană Închiderea Festivalului Primăvara Spiritului

Sâmbătă, 30 martie 2019, ora 11, la Biblioteca Mihail Sadoveanu din București, Festivalul Primăvara Spiritului se va încheia cu un recital cameral însoțit de meditație. Festivalul este dedicat împlinirii a 96 de ani de la naşterea Maestrului Spiritual Shri Mataji Nirmala Devi, fondatoarea Sahaja Yoga. Evenimentul va mai conține vizionare de film, networking, meditație. Interpretează Sangit   Chamber Ensemble Anne Marie   Ene – vioară Avadhut Kasinadhuni – vioară Cristina Popescu Stănești – pian Intrarea este liberă. Sintagma „Primavara Spiritului“ este o trimitere directă la renașterea spirituală, sau cea de a doua naștere, asa cum a fost descrisă în paginile Noului Testament prin citarea Mântuitorului însusi și care nu este altceva decât Realizarea Sinelui. Organizat pentru prima dată în anul 2016 in jurul datei de 21 martie, festivalul este dedicat zilei de naștere a maestrului spiritual Shri Mataji Nirmala Devi, fondatoarea Sahaja Yoga.   Data se su...

Operă, folclor și meditație în matineu la Biblioteca Metropolitană. Festivalul Primăvara Spiritului

  În 23 martie 2019, ora 11, la Biblioteca Mihail Sadoveanu din București, va avea loc un concert inedit în cadrul Festivalului Primăvara Spiritului, festival dedicat împlinirii a 96 de ani de la naşterea Maestrului Spiritual Shri Mataji Nirmala Devi, fondatoarea Sahaja Yoga. Evenimentul va conține recitalurile sopranei Rodica Anghelescu, acompaniată de pianistul Ieronim Buga, recitalul de folclor al solistei Ioana Marin, vizionare de film, netowrking, meditație. Intrarea la toate evenimentele este liberă. Sintagma „Primavara Spiritului“ este o trimitere directă la renașterea spirituală, sau cea de a doua naștere, asa cum a fost descrisă în paginile Noului Testament prin citarea Mântuitorului însusi și care nu este altceva decât Realizarea Sinelui. Organizat pentru prima dată în anul 2016 in jurul datei de 21 martie, festivalul este dedicat zilei de naștere a maestrului spiritual Shri Mataji Nirmala Devi, fondatoarea Sahaja Yoga.   Data se suprap...