Treceți la conținutul principal

Christian Badea: La Wagner, cel mai bun este Wagner

În 7 şi 8 octombrie va fi prezentat la Ateneul Român actul I al operei Parsifal de Richard Wagner în interpretarea celor mai buni solişti din întreaga lume, a Orchestrei si Corului Filarmonicii „George Enescu” şi a celui mai important dirijor român de operă, Christian Badea.

În 12 septembrie a avut loc conferinţa de presă care a anunţat pe lângă datele şi detaliile evenimentului, şi noutăţi: înfiinţarea Societăţii Wagner România, organizarea unui masterclass gratuit oferit de soliştii invitaţi pentru cântăreţii români interesaţi de stilul wagnerian,  precum şi accesul tinerilor la repetiţia generală. 








Christian Badea:

Ceea ce este foarte important este următorul lucru. Eu nu fac o operă în concert, nu fac operă cu luminile aprinse, nu fac operă cu cântăreţii având notele şi pupitrele în faţă, pentru că în momentul acela nu e o operă, ci ascultăm muzică. Opera are tot! Elemente de teatru, lumini, costume, mişcare, tot! Cum se face asta la Ateneu? Veniţi şi o sa vedeţi. Funcţionează foarte bine.
Am învăţat un lucru în cariera mea de operă care are aproape 40 de ani.  Am fost peste tot în lume şi am învăţat 2 lucruri: Sa nu te războieşti cu compozitorul. Încearcă să serveşti compozitorul, nu te folosi de el, pentru că compozitorul întotdeauna va fi mai puternic decât tine. La Wagner cel mai bun este Wagner, nimeni altcineva. Deci eu, cu multă umilinţă, mă duc la partitură si zic: hai sa încerc să o înţeleg si sa văd cum pot să prezint publicului vizual anumite lucruri care sunt importante în partitură, dar nu încerc să arat cat de inteligent sau inventiv sunt, pentru că nu are rost. Wagner ne-a dat destul. Al doilea lucru este: nu te război cu acustica, nu te război cu locul. Încerc să folosesc Ateneul in centrul acţiunii şi ca aceasta să devina un personaj, sa devina chiar acel templu al cavalerilor Graalului. Şi cred ca Parsifal se pretează absolut superb. Nu este un loc în lumea asta – şi le cam cunosc pe toate – care să fie mai potrivit decât Ateneul pentru această operă. Vom vedea dacă este potrivit si pentru Tahhnäuser sau Der fliegende Holländer. Dar, deocamdată, pentru Parsifal este cât de poate de potrivit.

Din acest  punct de vedere, cred – nu vreau sa fac un compliment – că suntem într-un loc privilegiat. După Bayreuth, Ateneul este cat se poate de potrivit pentru această operă. Avem orchestra,, avem corul, dar, foarte important, ca dirijor de operă, nu fac nimic dacă nu am interpreţi. Pentru mine, lucrul cel mai important este să am cântăreţii care trebuie. Îi am pe cei mai buni!  Fără ei nu exista operă. Şi pot sa vă garantez că pentru acest spectacol îi avem pe cei mai buni! Sefan Vinke este cel mai bun Parsifal, o avem pe Petra Lang, care este fantastica, Eric Halfvarson care este un adevărat bas. De multe ori Gurnemanz este cântat de voci care sunt destul de lejere, dar Eric este un adevărat basso. Îl avem pe Marius Boloş, care debutează în Titurel şi câţiva alţi cântăreţi români şi pe Bela Perencz, care a fost o surpriză cât se poate de plăcută în Amfortas. Pentru mine este o satisfacţie, o garanţie că muzica pe care o veţi asculta va fi prezentată exact aşa cum trebuie. Vocile, culoarea corului, modul de a cânta este cel care trebuie. Şi asta este evident, o data ce se întâmplă. Dar trebuie sa ii cunoşti, iar eu ii cunosc pe toţi. Au lucrat cu mine.


Sper foarte mult ca acest proiect să se termine cât se poate de curând într-o prezentare a întregii opere, deci să avem acele şase ore de spectacol, cu cântăreţi mari, cu toate elementele teatrale şi bineînţeles cu un bufet… La pauză va fi tradiţia noastră copiată de la Bayreuth, aşa cum funcţionează acolo de mult timp şi cred că o sa avem un succes în momentul când realizăm acest proiect prin Societatea Wagner. O să avem succes şi la wagnerienii pătimaşi din alte ţări. Cineva mi-a atras atenţia că „wangerieni pătimaşi” este pleonasm. Daca e wagnerian, este pătimaş. Prin societăţile Wagner din lume vom da sfoară în lume şi asta se va întâmpla cat de curând posibil. Acest proiect este foarte important. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Dicționar: muzician

Mă pregăteam să intru într-o emisiune la un post de radio, iar gazda era de formație actriță. Vorbeam despre accesibilizarea spectacolelor și ajunsesem la muzică și la persoanele cu probleme de auz. Îmi dădea exemplul Coldplay și al unor veste speciale și nu înțelegea de ce muzica clasică nu poate fi accesibilizată. Nu mi-a trecut prin minte să-i vorbesc despre conectarea prin Kundalini și vibrații, însă, înainte de a se face acest lucru, este nevoie de o condiție: ca muzica să fie cântată măcar corect. Și nu oricine poate face asta. Să explic. Muzica este domeniul care necesită cea mai îndelungată specializare. Ca să devii medic, până la 18 ani înveți la o școală de cultură generală și la un liceu teoretic, cu toată lumea. Nu faci materii în plus. Faci pregătire un an sau doi, dar acolo s-a format o industrie clandestină. Pentru muzică, dacă nu ai început cu un instrument, de regulă vioară sau pian, de la vârsta de șase ani, nu are rost să te mai obosești. Nu vei avea nicio șans...

Piotr Ilici Ceaikovski: Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur Op. 41

Scrisă în 1878, Liturghia este, alături de cele Nouă piese sacre pentru cor , una dintre puţin cunoscutele creaţii religioase ale compozitorului rus. Stârnind  controverse pentru publicarea comercială fără acceptul directorului Capelei Imperiale, lucrarea este o piatră de încercare pentru corurile profesioniste. Având resurse melodice diferite de cele ale creaţiei scenice a lui Ceaikovski, Liturghia pentru cor mixt  se bazează mai mult pe înlănţuiri armonice, cu puţine momente polifonice Structurată în 15 părţi, versiunea lui Ceaikovski a Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur (Sfântul Ioan Hrisostomul) conţine o parte dintre răspunsurile şi cântările din ritualul bisericesc, fiind omise Antifonul I şi Fericirile . Cleopatra David 1.      Ectenia Mare: Amin. Doamne miluieşte 2.      Ectenia Mică. Antifonul al doilea Doamne miluieşte . Ţie, Doamne, Amin Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi puru...

Mediocritatea nu este condamnată la moarte

„Mediocritatea nu este condamnată la moarte”, spune avocatul apărării în piesa lui Motti Lerner, Procesul lui Eichmann . Adolf Eichmann a fost un criminal de război, o rotiță esențială într-un mecanism care pornea de la Hitler și se încheia în lagărele de exterminare. Astăzi, mediocritatea este aproape venerată. Este împinsă în față cu tupeu, uneori prin alianțe subtile între cei care o practică și care se susțin reciproc. Fiecare proiectează propriile idei asupra societății și asupra comunităților în care intră: unii cred că totul este permis, alții sunt obsedați de ierarhii și vor să urce cu orice preț, iar alții chiar înțeleg sensul real al unei comunități. Nu-mi dau seama dacă sunt mulți sau puțini, pentru că nu toți se exprimă în spațiul public. Realitatea nu stă în confortul material, nici în emoțiile trecătoare și nici în jocurile de imagine. Realitatea stă în principii. În integritate, în responsabilitate, în respect și în muncă. Numai printr-un sistem interior curat putem di...