Treceți la conținutul principal

Christian Badea: La Wagner, cel mai bun este Wagner

În 7 şi 8 octombrie va fi prezentat la Ateneul Român actul I al operei Parsifal de Richard Wagner în interpretarea celor mai buni solişti din întreaga lume, a Orchestrei si Corului Filarmonicii „George Enescu” şi a celui mai important dirijor român de operă, Christian Badea.

În 12 septembrie a avut loc conferinţa de presă care a anunţat pe lângă datele şi detaliile evenimentului, şi noutăţi: înfiinţarea Societăţii Wagner România, organizarea unui masterclass gratuit oferit de soliştii invitaţi pentru cântăreţii români interesaţi de stilul wagnerian,  precum şi accesul tinerilor la repetiţia generală. 








Christian Badea:

Ceea ce este foarte important este următorul lucru. Eu nu fac o operă în concert, nu fac operă cu luminile aprinse, nu fac operă cu cântăreţii având notele şi pupitrele în faţă, pentru că în momentul acela nu e o operă, ci ascultăm muzică. Opera are tot! Elemente de teatru, lumini, costume, mişcare, tot! Cum se face asta la Ateneu? Veniţi şi o sa vedeţi. Funcţionează foarte bine.
Am învăţat un lucru în cariera mea de operă care are aproape 40 de ani.  Am fost peste tot în lume şi am învăţat 2 lucruri: Sa nu te războieşti cu compozitorul. Încearcă să serveşti compozitorul, nu te folosi de el, pentru că compozitorul întotdeauna va fi mai puternic decât tine. La Wagner cel mai bun este Wagner, nimeni altcineva. Deci eu, cu multă umilinţă, mă duc la partitură si zic: hai sa încerc să o înţeleg si sa văd cum pot să prezint publicului vizual anumite lucruri care sunt importante în partitură, dar nu încerc să arat cat de inteligent sau inventiv sunt, pentru că nu are rost. Wagner ne-a dat destul. Al doilea lucru este: nu te război cu acustica, nu te război cu locul. Încerc să folosesc Ateneul in centrul acţiunii şi ca aceasta să devina un personaj, sa devina chiar acel templu al cavalerilor Graalului. Şi cred ca Parsifal se pretează absolut superb. Nu este un loc în lumea asta – şi le cam cunosc pe toate – care să fie mai potrivit decât Ateneul pentru această operă. Vom vedea dacă este potrivit si pentru Tahhnäuser sau Der fliegende Holländer. Dar, deocamdată, pentru Parsifal este cât de poate de potrivit.

Din acest  punct de vedere, cred – nu vreau sa fac un compliment – că suntem într-un loc privilegiat. După Bayreuth, Ateneul este cat se poate de potrivit pentru această operă. Avem orchestra,, avem corul, dar, foarte important, ca dirijor de operă, nu fac nimic dacă nu am interpreţi. Pentru mine, lucrul cel mai important este să am cântăreţii care trebuie. Îi am pe cei mai buni!  Fără ei nu exista operă. Şi pot sa vă garantez că pentru acest spectacol îi avem pe cei mai buni! Sefan Vinke este cel mai bun Parsifal, o avem pe Petra Lang, care este fantastica, Eric Halfvarson care este un adevărat bas. De multe ori Gurnemanz este cântat de voci care sunt destul de lejere, dar Eric este un adevărat basso. Îl avem pe Marius Boloş, care debutează în Titurel şi câţiva alţi cântăreţi români şi pe Bela Perencz, care a fost o surpriză cât se poate de plăcută în Amfortas. Pentru mine este o satisfacţie, o garanţie că muzica pe care o veţi asculta va fi prezentată exact aşa cum trebuie. Vocile, culoarea corului, modul de a cânta este cel care trebuie. Şi asta este evident, o data ce se întâmplă. Dar trebuie sa ii cunoşti, iar eu ii cunosc pe toţi. Au lucrat cu mine.


Sper foarte mult ca acest proiect să se termine cât se poate de curând într-o prezentare a întregii opere, deci să avem acele şase ore de spectacol, cu cântăreţi mari, cu toate elementele teatrale şi bineînţeles cu un bufet… La pauză va fi tradiţia noastră copiată de la Bayreuth, aşa cum funcţionează acolo de mult timp şi cred că o sa avem un succes în momentul când realizăm acest proiect prin Societatea Wagner. O să avem succes şi la wagnerienii pătimaşi din alte ţări. Cineva mi-a atras atenţia că „wangerieni pătimaşi” este pleonasm. Daca e wagnerian, este pătimaş. Prin societăţile Wagner din lume vom da sfoară în lume şi asta se va întâmpla cat de curând posibil. Acest proiect este foarte important. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Dictatura morţii

Nu, nu este vorba de Coreea de Nord, nici de Statul Islamic, nici măcar de Mama Rusie. Nu este vorba nici despre masoni, Biserica Catolica,  sionişti, reptilieni şi alte trăsnăi din teoriile conspiraţiei. Vedem pe posturile TV un soi de justiţie. Cazuri de corupţie, trafic de influenţă, tot felul de ilegalităţi ai căror autori (prezumtivi) sunt cercetaţi, poate condamnaţi. Există şi un organism care se ocupă de acest lucru. Dar ce se întâmplă în cazul incompetenţei? Incompetenţa nu este ilegală. Lucrurile merg şnur în acest caz. Lipsa  de strategie decurge din lipsa de viziune, care, la rândul ei, decurge din lipsa de idealuri. Oamenii fără idealuri (idealurile nu se referă la realizări personale) sunt oameni morţi. Suntem conduşi de oameni morţi, carcase biologice funcţionând pe bază de impulsuri electromagnetice, umplute cu mici interese ridicate la rang de obiective strategice.  Morţii nu vor face nimic pentru că nu-şi pot imagina nimic mai mult decât propria lor experienţă

Dragă securistule,

Te cunosc de mult timp. M-ai vegheat încă de la concepţie. Mi-ai fost aproape şi ţi-am simţit ochiul vigilent în fiecare moment al vieţii mele, însă uneori situaţia ţi-a mai scăpat de sub control. Ţi-am simţit grija şi contribuţia la devenirea mea. Tu ai reuşit multe. Ai reuşit sa te strecori între soţ şi soţie, între frate si soră. Combini şi dezbini după bunul plac. Otrăveşti minţi şi suflete şi reuşeşti să-l faci şi pe un sfânt să se îndoiască de sine. Mi-ai fost coleg, învăţător, şef, amic, admirator, băgător în seamă, vecin, pisălog, hărţuitor. Ştiu ca nu ai vrut să-mi faci rău. Când eram mică, te interesau doar banii părinţilor mei. De asta de la 6 la 10 ani m-ai oprimat, m-ai descurajat, m-ai umilit şi ai pus graniţe creativităţii mele. De asta nu pedepseai pe copilul altui securist care aproape mă desfigurase. Tu ai fost permanent demonul care îmi descuraja părinţii. Tu le spuneai ca este o prostie să investească în proprii copii, lăsându-mă fără sprijin când aveam mai mare

Misconception, misunderstanding and mistrust in education

During the last 10 years I have observed a huge cultural difference in relation to education and its place in two parts of the world: India and the Western Europe. Whilst in India education is seen as a vehicle for the evolution of the individual and of society, in the western world, the younger generation feels oppressed by it. Romania is a special case, since we are in the Eastern Europe, and hasn’t yet recovered from 45 years of communism, so here we have a blend of everything. First of all, most of us don’t understand the meaning of the term holistically, and are usually only thinking about formal education: traditional school However, education starts in the first years of our lives, se soon as we begin to imitate our parent’s behaviour, language, or reactions. We learn how to talk, how to walk, how to eat and how to clean our bodies. We learn how to relate to other children or to the adults we meet. In life, actually nothing is taken for granted. As individuals, we are a product