În 12 septembrie a avut loc conferinţa de presă care a anunţat pe lângă datele şi detaliile evenimentului, şi noutăţi: înfiinţarea Societăţii Wagner România, organizarea unui masterclass gratuit oferit de soliştii invitaţi pentru cântăreţii români interesaţi de stilul wagnerian, precum şi accesul tinerilor la repetiţia generală.
Christian Badea:
Ceea ce este foarte
important este următorul lucru. Eu nu fac o operă în concert, nu fac
operă cu luminile aprinse, nu fac operă cu cântăreţii având notele şi pupitrele
în faţă, pentru că în momentul acela nu e o operă, ci ascultăm muzică. Opera
are tot! Elemente de teatru, lumini, costume, mişcare, tot! Cum se face asta la Ateneu ? Veniţi şi o sa
vedeţi. Funcţionează foarte bine.
Am învăţat un lucru
în cariera mea de operă care are aproape 40 de ani. Am fost peste tot în lume şi am învăţat 2
lucruri: Sa nu te războieşti cu compozitorul. Încearcă să serveşti compozitorul,
nu te folosi de el, pentru că compozitorul întotdeauna va fi mai puternic decât
tine. La Wagner
cel mai bun este Wagner, nimeni altcineva. Deci eu, cu multă umilinţă, mă duc
la partitură si zic: hai sa încerc să o înţeleg si sa văd cum pot să prezint
publicului vizual anumite lucruri care sunt importante în partitură, dar nu
încerc să arat cat de inteligent sau inventiv sunt, pentru că nu are rost.
Wagner ne-a dat destul. Al doilea lucru este: nu te război cu acustica, nu te
război cu locul. Încerc să folosesc Ateneul in centrul acţiunii şi ca aceasta
să devina un personaj, sa devina chiar acel templu al cavalerilor Graalului. Şi
cred ca Parsifal se pretează absolut
superb. Nu este un loc în lumea asta – şi le cam cunosc pe toate – care să fie
mai potrivit decât Ateneul pentru această operă. Vom vedea dacă este potrivit
si pentru Tahhnäuser sau Der
fliegende Holländer. Dar, deocamdată, pentru Parsifal este cât de poate de potrivit.
Din acest punct de vedere, cred – nu vreau sa fac un
compliment – că suntem într-un loc privilegiat. După Bayreuth, Ateneul este cat
se poate de potrivit pentru această operă. Avem orchestra,, avem corul, dar,
foarte important, ca dirijor de operă, nu fac nimic dacă nu am interpreţi.
Pentru mine, lucrul cel mai important este să am cântăreţii care trebuie. Îi am
pe cei mai buni! Fără ei nu exista
operă. Şi pot sa vă garantez că pentru acest spectacol îi avem pe cei mai buni!
Sefan Vinke este cel mai bun Parsifal, o avem pe Petra Lang, care este
fantastica, Eric Halfvarson care este un adevărat bas. De multe ori Gurnemanz
este cântat de voci care sunt destul de lejere, dar Eric este un adevărat
basso. Îl avem pe Marius Boloş, care debutează în Titurel şi câţiva alţi cântăreţi
români şi pe Bela Perencz, care a fost o surpriză cât se poate de plăcută în
Amfortas. Pentru mine este o satisfacţie, o garanţie că muzica pe care o veţi
asculta va fi prezentată exact aşa cum trebuie. Vocile, culoarea corului, modul
de a cânta este cel care trebuie. Şi asta este evident, o data ce se întâmplă. Dar
trebuie sa ii cunoşti, iar eu ii cunosc pe toţi. Au lucrat cu mine.
Sper foarte mult ca
acest proiect să se termine cât se poate de curând într-o prezentare a întregii
opere, deci să avem acele şase ore de spectacol, cu cântăreţi mari, cu toate
elementele teatrale şi bineînţeles cu un bufet… La pauză va fi tradiţia noastră
copiată de la Bayreuth ,
aşa cum funcţionează acolo de mult timp şi cred că o sa avem un succes în
momentul când realizăm acest proiect prin Societatea Wagner. O să avem succes şi
la wagnerienii pătimaşi din alte ţări. Cineva mi-a atras atenţia că „wangerieni
pătimaşi” este pleonasm. Daca e wagnerian, este pătimaş. Prin societăţile
Wagner din lume vom da sfoară în lume şi asta se va întâmpla cat de curând
posibil. Acest proiect este foarte important.
Comentarii