Treceți la conținutul principal

Handbook for Adult Life

Chapter Three: I Am So Worried

Or, How to Successfully Spiral Without Actually Helping Anyone

Let’s talk about a classic adult maneuver: the Grand Performance of Worry. You know the one. Something bad happens—someone’s in trouble, someone needs help—and instead of jumping into action, you offer... worry. Big, loud, beautifully hand-wringing worry. Oscar-worthy concern. Bravo.

But here’s the kicker: what exactly are you doing with all that worry? Does it stop the bleeding? Pay the bills? Solve the crisis? Nope. It just kind of floats there, useless and dramatic, like a scented candle in a house fire.

Of course, we all feel worried sometimes. That’s human. But let’s be honest: some of us are out here treating worry like it’s a job title.
“Yeah, I was really busy today—had a full schedule of catastrophizing from 10 to 4.”

And deep down, what’s the goal here? Is it support—or is it the social media soft launch of your empathy brand?
You post: “Ugh, I’m just SO heartbroken right now 😢💔.”
Translation: “Please observe my emotional depth while I take absolutely no action.”

Let’s reframe this. If someone’s car is stuck in a ditch, do you:
A) Panic and tweet about how worried you are, or
B) Help push the car (or at least order them a tow)?

Spoiler: Only one of those is useful, and it’s not the one involving a crying selfie and #ThoughtsAndPrayers.

Worry, by itself, isn’t compassion—it’s just stress in costume. It’s the emotional equivalent of forwarding an email and feeling like you’ve saved the world.
Worry plus action? Now we’re talking. That’s called giving a damn.

So next time you feel the need to say, “I’m so worried,” ask yourself:
Am I doing anything about it, or am I just starring in my own mini-drama called Look How Much I Care?

Because, respectfully, nobody needs another worry-vlogger when what they actually need is help with groceries, a ride to the ER, or maybe just a phone call.

So go ahead—worry. But also: call, show up, send the Venmo, walk the dog, bring the snacks, sign the petition, or at least Google something useful.

Good luck with adulthood! Follow me for more chapters—because trust me, you’ll need them.

Etichete:

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Scrisoare de dragoste : mai mult decât un concert, o experiență imersivă Belle Époque

  Într-o metropolă în care orchestrele tradiționale definesc agenda culturală prin stagiuni permanente și repertorii standardizate, concertul Scrisoare de dragoste de la Biserica Anglicană propune o experiență artistică diferită, translatând măiestria interpretativă intr-un concept inovator, ce depășește tiparele și convențiile lumii muzicii clasice. Pe 15 martie, vom călători în universul lui Mahler, cu toată   frumusețea efervescentă a romantismului și rafinamentul Belle Époque, într-un decor arhitectural al începutului de secol XX. Concertul „Scrisoare de dragoste” devine astfel o aventură multisenzorială în care muzica spune o poveste despre iubire, căutare spirituală și idealurile umane. Dacă marile săli de concerte impresionează prin amploare sonoră, concertul nostru surprinde esența subtilă a muzicii romantice și o aduce în intimitatea ascultătorului. Programul include selecțiuni din Simfonia nr. 4 și celebrul Adagietto din Simfonia nr. 5 de Gustav Mahler, lucrări ...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Valentine's sau Dragobete?

Sărbătoarea iubirii, sărbătoarea îndrăgostirii, cu rădăcini în Creștinismul timpuriu, ziua Sfântului Valentin, despre care se spune că era preot și căsătorea soldații romani în secret, a devenit un festival al cumpărăturilor în veritabilă competiție cu perioada Crăciunului. Dragobete are origini precreștine, iar legenda spune că era fiul Babei Dochia, iar obiceiurile au legătură cu logodna și cu sosirea primăverii. Astfel că două celebrări legate de întemeierea familiei, una creștină și una păgână, au devenit curse de shopping, imagini ale romantismului cu orice preț sau ale unei tradiții fabricate. Pe care să o alegem? Nici una! Pentru că iubirea nu este limitată la două zile pe an și nu este rezervată doar pentru cupluri. Profesorul meu de română din liceu comenta la un moment dat:   Iubirea despre care Dante a spus că "mișca Soarele și celelalte stele" nu este cea dintre Ion și Măria.  Pentru cei care încă nu și-au găsit „jumătatea”, nicio problemă! Nu este nevoi...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Când liniștea are subtitrare

Nu am putut funcționa niciodată în zgomot. Nu cel sonor — ci acel zgomot mental, difuz, apăsător, care vine dintr-o informare haotică, dintr-un flux de opinii mai tare decât realitatea însăși. Pentru mine, „normalitatea” nu a însemnat niciodată jurnalul de la ora 19. Obiceiul de a urmări știri sau talk-show-uri apare doar în prag de alegeri, în vreme de criză sau revoltă — Colectiv, Ordonanța 13, războiul din Ucraina. Diminețile mele încep, de ani buni, cu jurnale în franceză sau reportaje în germană. Nu e un simplu capriciu cultural, ci o necesitate profesională, iar conectarea la spațiul european — și mai ales francofon, în ultimii ani — e parte din munca mea și din identitatea mea de artist. Uneori încerc să gândesc în franceză, alteori în germană — în funcție de perioada de studiu sau de contextul în care lucrez. Dar mereu este vorba despre un alt nivel de înțelegere: mai adânc,  lucid, ancorat în sens. Serile se încheiau cu teatru radiofonic — un obicei de a adormi în compania...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe