Treceți la conținutul principal

Ce înseamnă să fii "wagnerian"?

"Pe Wagner nu ai cum să-l serveşti. Wagner ne ajută pe noi!"
  
În 12 septembrie a avut loc conferinţa de presă care a anunţat pe lângă datele şi detaliile celor două spectacole Parsifal de la Ateneu din 7 şi 8 octombrie, dar şi noutăţi: înfiinţarea Societăţii Wagner România, care îl are ca Preşedinte de onoare pe Excelenţa Sa Domnul Werner Hans Lauk, Ambasador al Germaniei la Bucureşti, organizarea unui masterclass gratuit oferit de soliştii invitaţi pentru cântăreţii români interesaţi de stilul wagnerian,  precum şi accesul tinerilor la repetiţia generală. 



Maestrul Christian Badea:

Societatea Wagner care a existat la sfarşitul secolului al XIX-lea,  înfiinţată de Eduard Wachmann şi care era una din primele societăţi Wagner din lume, Wagner fiind atunci foarte foarte popular în România şi fiind vorba nu doar de muzicieni, ci de publicul larg. Aceasta tradiţie începuta foarte bine nu a continuat şi încercarea mea este una de a reînvia această tradiţie. Întotdeauna încerc sa le explic de ce acest proiect are o strategie pe termen lung şi ce poate sa aducă în viata culturală, în viaţa oamenilor din Romania. Este un adevărat parteneriat. Sponsorii l-au înţeles, au ajutat.

Societatea este o încercare de a reînvia tradiţia pe care noi am avut-o în România la sfârşitul Secolului 19. Nu este doar o societate Wagner în România. Există peste tot în lume. Eu sunt pasionat de Wagner şi aş vrea ca să fie si alţii pasionaţi de Wagner. Se poate că sunt destul de mulţi wagnerieni aici., în România Le dăm o ocazie să se întâlnească, le dăm o ocazie ca să fie fericiţi şi să ne ajute şi ne vor ajuta! Pot sa spun un lucru: de câte ori am vorbit cu oameni care sunt cât de cât  afiliaţi  muzical, nu neapărat melomani, când le-am spus de Wagner, de Societatea Wagner, m-au rugat să-i las sa ne ajute. Există un fel de camaraderie între wagnerieni. Deci wagnerienii sunt o familie internaţională. În momentul în care noi vom face evenimente de marcă, sperăm mai multe şi mai mari, şi vom avea cântăreţii, că asta este cel mai important, cei pe care wagnerienii îi cunosc că sunt cei mai buni şi o vom face într-un fel în care oamenii vor vorbi între ei (oamenii ei vorbesc între ei instantaneu), vor răspunde de îndată, vom avea un public extraordinar, internaţional şi vor fi internaţionale evenimentele noastre. Vom avea un public pătimaş. 

Pe Wagner nu ai cum să-l serveşti. Wagner ne ajută pe noi!  

ORCHESTRA ŞI CORUL FILARMONICII “GEORGE ENESCU”

Dirijor – CHRISTIAN BADEA

Solişti
STEFAN VINKE – Parsifal
ERIC HALFVARSON – Gurnemanz
PETRA LANG – Kundry
BELA PERENCZ – Amfortas
MARIUS BOLOS – Titurel
IONUT POPESCU – Primul Cavaler
IUSTINIAN ZETEA – Al doilea Cavaler
IULIA ARTAMANOV – Primul Scutier
SIDONIA NICA – Al doilea Scutier
LIVIU INDRICAU – Al treilea Scutier
ADRIAN DUMITRU  - Al patrulea Scutier
SIDONIA NICA – O voce din cer
Dirijorul Corului – ION IOSIF PRUNNER
Corul de copii Radio – dirijorul corului – VOICU POPESCU
Elevi și eleve de la Liceul de coregrafie „Floria Capsali” şi de la Şcoala „ArtMusic”
Concept regizoral şi realizare scenică: CHRISTIAN BADEA

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Dictatura morţii

Nu, nu este vorba de Coreea de Nord, nici de Statul Islamic, nici măcar de Mama Rusie. Nu este vorba nici despre masoni, Biserica Catolica,  sionişti, reptilieni şi alte trăsnăi din teoriile conspiraţiei. Vedem pe posturile TV un soi de justiţie. Cazuri de corupţie, trafic de influenţă, tot felul de ilegalităţi ai căror autori (prezumtivi) sunt cercetaţi, poate condamnaţi. Există şi un organism care se ocupă de acest lucru. Dar ce se întâmplă în cazul incompetenţei? Incompetenţa nu este ilegală. Lucrurile merg şnur în acest caz. Lipsa  de strategie decurge din lipsa de viziune, care, la rândul ei, decurge din lipsa de idealuri. Oamenii fără idealuri (idealurile nu se referă la realizări personale) sunt oameni morţi. Suntem conduşi de oameni morţi, carcase biologice funcţionând pe bază de impulsuri electromagnetice, umplute cu mici interese ridicate la rang de obiective strategice.  Morţii nu vor face nimic pentru că nu-şi pot imagina nimic mai mult decât propria lor experienţă

Dragă securistule,

Te cunosc de mult timp. M-ai vegheat încă de la concepţie. Mi-ai fost aproape şi ţi-am simţit ochiul vigilent în fiecare moment al vieţii mele, însă uneori situaţia ţi-a mai scăpat de sub control. Ţi-am simţit grija şi contribuţia la devenirea mea. Tu ai reuşit multe. Ai reuşit sa te strecori între soţ şi soţie, între frate si soră. Combini şi dezbini după bunul plac. Otrăveşti minţi şi suflete şi reuşeşti să-l faci şi pe un sfânt să se îndoiască de sine. Mi-ai fost coleg, învăţător, şef, amic, admirator, băgător în seamă, vecin, pisălog, hărţuitor. Ştiu ca nu ai vrut să-mi faci rău. Când eram mică, te interesau doar banii părinţilor mei. De asta de la 6 la 10 ani m-ai oprimat, m-ai descurajat, m-ai umilit şi ai pus graniţe creativităţii mele. De asta nu pedepseai pe copilul altui securist care aproape mă desfigurase. Tu ai fost permanent demonul care îmi descuraja părinţii. Tu le spuneai ca este o prostie să investească în proprii copii, lăsându-mă fără sprijin când aveam mai mare

Misconception, misunderstanding and mistrust in education

During the last 10 years I have observed a huge cultural difference in relation to education and its place in two parts of the world: India and the Western Europe. Whilst in India education is seen as a vehicle for the evolution of the individual and of society, in the western world, the younger generation feels oppressed by it. Romania is a special case, since we are in the Eastern Europe, and hasn’t yet recovered from 45 years of communism, so here we have a blend of everything. First of all, most of us don’t understand the meaning of the term holistically, and are usually only thinking about formal education: traditional school However, education starts in the first years of our lives, se soon as we begin to imitate our parent’s behaviour, language, or reactions. We learn how to talk, how to walk, how to eat and how to clean our bodies. We learn how to relate to other children or to the adults we meet. In life, actually nothing is taken for granted. As individuals, we are a product