Treceți la conținutul principal

Ce înseamnă să fii "wagnerian"?

"Pe Wagner nu ai cum să-l serveşti. Wagner ne ajută pe noi!"
  
În 12 septembrie a avut loc conferinţa de presă care a anunţat pe lângă datele şi detaliile celor două spectacole Parsifal de la Ateneu din 7 şi 8 octombrie, dar şi noutăţi: înfiinţarea Societăţii Wagner România, care îl are ca Preşedinte de onoare pe Excelenţa Sa Domnul Werner Hans Lauk, Ambasador al Germaniei la Bucureşti, organizarea unui masterclass gratuit oferit de soliştii invitaţi pentru cântăreţii români interesaţi de stilul wagnerian,  precum şi accesul tinerilor la repetiţia generală. 



Maestrul Christian Badea:

Societatea Wagner care a existat la sfarşitul secolului al XIX-lea,  înfiinţată de Eduard Wachmann şi care era una din primele societăţi Wagner din lume, Wagner fiind atunci foarte foarte popular în România şi fiind vorba nu doar de muzicieni, ci de publicul larg. Aceasta tradiţie începuta foarte bine nu a continuat şi încercarea mea este una de a reînvia această tradiţie. Întotdeauna încerc sa le explic de ce acest proiect are o strategie pe termen lung şi ce poate sa aducă în viata culturală, în viaţa oamenilor din Romania. Este un adevărat parteneriat. Sponsorii l-au înţeles, au ajutat.

Societatea este o încercare de a reînvia tradiţia pe care noi am avut-o în România la sfârşitul Secolului 19. Nu este doar o societate Wagner în România. Există peste tot în lume. Eu sunt pasionat de Wagner şi aş vrea ca să fie si alţii pasionaţi de Wagner. Se poate că sunt destul de mulţi wagnerieni aici., în România Le dăm o ocazie să se întâlnească, le dăm o ocazie ca să fie fericiţi şi să ne ajute şi ne vor ajuta! Pot sa spun un lucru: de câte ori am vorbit cu oameni care sunt cât de cât  afiliaţi  muzical, nu neapărat melomani, când le-am spus de Wagner, de Societatea Wagner, m-au rugat să-i las sa ne ajute. Există un fel de camaraderie între wagnerieni. Deci wagnerienii sunt o familie internaţională. În momentul în care noi vom face evenimente de marcă, sperăm mai multe şi mai mari, şi vom avea cântăreţii, că asta este cel mai important, cei pe care wagnerienii îi cunosc că sunt cei mai buni şi o vom face într-un fel în care oamenii vor vorbi între ei (oamenii ei vorbesc între ei instantaneu), vor răspunde de îndată, vom avea un public extraordinar, internaţional şi vor fi internaţionale evenimentele noastre. Vom avea un public pătimaş. 

Pe Wagner nu ai cum să-l serveşti. Wagner ne ajută pe noi!  

ORCHESTRA ŞI CORUL FILARMONICII “GEORGE ENESCU”

Dirijor – CHRISTIAN BADEA

Solişti
STEFAN VINKE – Parsifal
ERIC HALFVARSON – Gurnemanz
PETRA LANG – Kundry
BELA PERENCZ – Amfortas
MARIUS BOLOS – Titurel
IONUT POPESCU – Primul Cavaler
IUSTINIAN ZETEA – Al doilea Cavaler
IULIA ARTAMANOV – Primul Scutier
SIDONIA NICA – Al doilea Scutier
LIVIU INDRICAU – Al treilea Scutier
ADRIAN DUMITRU  - Al patrulea Scutier
SIDONIA NICA – O voce din cer
Dirijorul Corului – ION IOSIF PRUNNER
Corul de copii Radio – dirijorul corului – VOICU POPESCU
Elevi și eleve de la Liceul de coregrafie „Floria Capsali” şi de la Şcoala „ArtMusic”
Concept regizoral şi realizare scenică: CHRISTIAN BADEA

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Când liniștea are subtitrare

Nu am putut funcționa niciodată în zgomot. Nu cel sonor — ci acel zgomot mental, difuz, apăsător, care vine dintr-o informare haotică, dintr-un flux de opinii mai tare decât realitatea însăși. Pentru mine, „normalitatea” nu a însemnat niciodată jurnalul de la ora 19. Obiceiul de a urmări știri sau talk-show-uri apare doar în prag de alegeri, în vreme de criză sau revoltă — Colectiv, Ordonanța 13, războiul din Ucraina. Diminețile mele încep, de ani buni, cu jurnale în franceză sau reportaje în germană. Nu e un simplu capriciu cultural, ci o necesitate profesională, iar conectarea la spațiul european — și mai ales francofon, în ultimii ani — e parte din munca mea și din identitatea mea de artist. Uneori încerc să gândesc în franceză, alteori în germană — în funcție de perioada de studiu sau de contextul în care lucrez. Dar mereu este vorba despre un alt nivel de înțelegere: mai adânc,  lucid, ancorat în sens. Serile se încheiau cu teatru radiofonic — un obicei de a adormi în compania...

Despre tăcere, adevăr și moralitate: ce fel de comunitate vrem?

 România este, poate mai mult decât alte locuri, o țară în care tăcerea a fost ridicată la rang de virtute, iar exprimarea adevărului a ajuns să fie tratată ca un act de agresiune. Moralitatea, stima de sine, echilibrul între inimă și rațiune — toate par astăzi sub asediu, în special în comunitățile care ar trebui să funcționeze pe baza unor valori clare și sănătoase. În decursul a peste trei decenii de activism, atât în România cât și în afara granițelor, am observat cum oameni bine intenționați au fost marginalizați pentru că au ales să spună adevărul. Cei care au avut curajul să semnaleze derapaje morale sau abuzuri au fost adesea etichetați drept “conflictuali” sau “negativi”. În realitate, au fost agresați de către cei care se simțeau vizați. Imoralitatea a fost tolerată. Au fost relații în interiorul comunităților — unele asumate, altele nu — dar judecata a fost aplicată selectiv: cei lipsiți de influență au fost excluși, în timp ce cei „bine conectați” au fost iertați și c...

Handbook for Adult Life

Chapter Three: I Am So Worried Or, How to Successfully Spiral Without Actually Helping Anyone Let’s talk about a classic adult maneuver: the Grand Performance of Worry. You know the one. Something bad happens—someone’s in trouble, someone needs help—and instead of jumping into action, you offer... worry . Big, loud, beautifully hand-wringing worry. Oscar-worthy concern. Bravo. But here’s the kicker: what exactly are you doing with all that worry? Does it stop the bleeding? Pay the bills? Solve the crisis? Nope. It just kind of floats there, useless and dramatic, like a scented candle in a house fire. Of course, we all feel worried sometimes. That’s human. But let’s be honest: some of us are out here treating worry like it’s a job title. “Yeah, I was really busy today—had a full schedule of catastrophizing from 10 to 4.” And deep down, what’s the goal here? Is it support—or is it the social media soft launch of your empathy brand? You post: “Ugh, I’m just SO heartbroken right now ...