Cleopatra David

Cum știi că ai coborât? Nu știi. Regresul și depresia vin printr-un proces lent, aproape insesizabil, așa că nu îți dai seama că nu mai ești acolo unde erai acum trei luni – când emanai bucurie, când entuziasmul marca începutul de zi și când erai o sursă de pace și inspirație pentru alții. În fiecare zi, standardul devine altul, tot mai scăzut. Adaptarea este treptată: corpul și mintea se obișnuiesc cu o realitate nouă, chiar dacă aceasta înseamnă un nivel mai redus de energie, de motivație sau de productivitate. Așa cum cineva se poate obișnui cu o durere cronică până la punctul în care o consideră „normală”, la fel ne putem obișnui cu oboseala, cu gândurile negative sau cu lipsa de sens. Ajungi să stai ore întregi în fața calculatorului, rătăcit printre taskuri. Nu mai ai prieteni, nu mai ai conexiuni autentice, stai pierdut în gândurile tale, ascultând eventual un podcast în speranța că va face munca de recuperare în locul tău. Sunt sigură că toți am trecut prin astfel de momente. ...

Niciodată nu este destulă muzică. Chiar dacă avem Festivalul Enescu – un colos cultural, un produs al mega-industriei muzicale – uneori simțim nevoia de ceva adresat ție și doar ție, ceva „hand-made”. Asta aduce Festivalul AERIAL , inițiat de pianista și compozitoarea Anca Elena : un manifest artistic care nu cere voie să existe și care îndrăznește să își găsească drumul în afara circuitelor oficiale. Am bucuria să fiu invitată în această serie de recitaluri , care se desfășoară între 31 august și 14 septembrie, în locuri cu suflet – Biblioteca Metropolitană „Mihail Sadoveanu” și Palatul Mogoșoaia – dar și în spațiul digital, cu o primă audiție online, accesibilă tuturor. Anca Elena, autoarea acestui festival, a decis să transforme o serie de proiecte tratate cu indiferență de instituțiile finanțatoare într-o sărbătoare a libertății artistice. „Muzica nu cere aprobare” – iar acest motto se simte în fiecare program! În această aventură muzicală, ne vom alătura Ancăi două soprane -...

 Oare? Să vedem de unde vine această replică și cine o folosește. Este o interpretare după bunul plac a unui citat din Jung: „Tot ceea ce ne irită la alții ne poate conduce către o înțelegere a noastră înșine.” A, păi e cu totul altceva. În ce condiții suntem iritați de alte persoane? Dacă cineva îți fură lucruri din casă, bani din bancă, și tu te superi și îl numești „hoț” sau chemi poliția, înseamnă că, de fapt, tu ești hoțul, conform interpretării unora? Și alte lucruri mai rele. În colectivitate, de multe ori se produc abuzuri, se încalcă limitele de bun-simț, dar când cei răniți protestează, li se dă replica: „Ce te deranjează la alții este, de fapt, defectul tău.” Iată unde s-a ajuns. Însă este, de fapt, încă un abuz. Da, ce te irită la alții este, de fapt, ceva ce ție îți provoacă o rană. Uneori este nevăzută și nu îți dai seama decât în acea situație. Asta nu înseamnă că abuzatorul trebuie premiat pentru asta sau că devine erou pozitiv. Tot ceva foarte...

Tad Nishkala  de Shri Adi Shankaracharya enumeră tot ce nu suntem în afara Spiritului – partea cea mai profundă a conștiinței, aflată dincolo de rațiune și simțire – și descrie astfel starea ideală a ființei umane realizate spiritual: starea în care nimic nu ne mai poate domina, în care doar observăm, iar Dumnezeu vede prin ochii noștri și rezolvă problemele lumii. Cu toate acestea, nivelul nostru real nu este acolo. Sunt puține persoane care trăiesc efectiv în Turya . Majoritatea suntem încă tridimensionali – materia încă ne domină, iar emoțiile decid pentru noi. Știe cineva cum funcționează marketingul? Eu am învățat. Cuprinde tehnici de persuasiune și ți se spune că nu, nu e manipulare, pentru că clientul este conștient că se află în fața unui text publicitar. Am învățat cum să pescuim: cum să creăm emoție în trei secunde, pentru ca un client să rămână încă 30 în fața clipului nostru, ca să ne cumpere produsul. Am învățat însă ceva și mai important: absolut toate momentele în...

Se spune adesea că o comunitate este ca o familie. Dar, la fel ca orice familie, vine la pachet cu toate imperfecțiunile și conflictele sale. Nimic nu e ideal — și poate că tocmai în imperfecțiune se ascunde autenticitatea. Totuși, rămâne întrebarea: cum arată idealul? Ce înseamnă perfecțiunea? Un răspuns frecvent e că perfecțiunea ar fi un model spiritual, o figură istorică pe care o admirăm. Însă, în mod paradoxal, oamenii tind să se distanțeze exact de acele exemple care i-ar putea transforma cu adevărat. De ce? Poate pentru că idealul, când devine prea real, ne incomodează. Dacă ne uităm puțin în istoria spiritualității, vedem că cele mai ridicole așteptări și reacții au fost față de Iisus Hristos.  De ce nu a fost Iisus acceptat? Pentru că evreii își imaginau un Mesia care să le rezolve problemele care îi preocupau pe ei atunci, în secunda aceea. Își doreau un erou războinic, cum mai avuseseră în trecut – pe Samson, Saul sau David. Cineva care să înlăture dinastia irodia...

Nu am putut funcționa niciodată în zgomot. Nu cel sonor — ci acel zgomot mental, difuz, apăsător, care vine dintr-o informare haotică, dintr-un flux de opinii mai tare decât realitatea însăși. Pentru mine, „normalitatea” nu a însemnat niciodată jurnalul de la ora 19. Obiceiul de a urmări știri sau talk-show-uri apare doar în prag de alegeri, în vreme de criză sau revoltă — Colectiv, Ordonanța 13, războiul din Ucraina. Diminețile mele încep, de ani buni, cu jurnale în franceză sau reportaje în germană. Nu e un simplu capriciu cultural, ci o necesitate profesională, iar conectarea la spațiul european — și mai ales francofon, în ultimii ani — e parte din munca mea și din identitatea mea de artist. Uneori încerc să gândesc în franceză, alteori în germană — în funcție de perioada de studiu sau de contextul în care lucrez. Dar mereu este vorba despre un alt nivel de înțelegere: mai adânc,  lucid, ancorat în sens. Serile se încheiau cu teatru radiofonic — un obicei de a adormi în compania...