Treceți la conținutul principal

Ce te deranjează la alții este, de fapt, defectul tău

 Oare?

Să vedem de unde vine această replică și cine o folosește.

Este o interpretare după bunul plac a unui citat din Jung:

„Tot ceea ce ne irită la alții ne poate conduce către o înțelegere a noastră înșine.”

A, păi e cu totul altceva.

În ce condiții suntem iritați de alte persoane?

Dacă cineva îți fură lucruri din casă, bani din bancă, și tu te superi și îl numești „hoț” sau chemi poliția, înseamnă că, de fapt, tu ești hoțul, conform interpretării unora?

Și alte lucruri mai rele.

În colectivitate, de multe ori se produc abuzuri, se încalcă limitele de bun-simț, dar când cei răniți protestează, li se dă replica: „Ce te deranjează la alții este, de fapt, defectul tău.”

Iată unde s-a ajuns.

Însă este, de fapt, încă un abuz.


Da, ce te irită la alții este, de fapt, ceva ce ție îți provoacă o rană. Uneori este nevăzută și nu îți dai seama decât în acea situație. Asta nu înseamnă că abuzatorul trebuie premiat pentru asta sau că devine erou pozitiv. Tot ceva foarte negativ, murdar, rămâne. Însă cel abuzat, dacă înțelege ce a vrut Jung să spună, se poate ridica de la pământ și să înceapă munca de vindecare a canalului stâng.

Da, uneori ceea ce ne irită la ceilalți poate scoate la suprafață o rană proprie — o frică, o traumă, o valoare personală încălcată sau o parte din noi pe care nu o acceptăm.

Această conștientizare nu scuză comportamentul greșit, negativ, malefic al altora, dar îi oferă celui rănit o șansă să se vindece, să devină mai conștient și mai liber interior.

Jung nu ne-a învățat să tolerăm abuzul. Din contră, ne-a învățat să ne cunoaștem umbrele, să le aducem în lumină, și să devenim întregi.

Nu, nu ești „defect” pentru că reacționezi la nedreptăți.

Da, uneori reacția ta poate arăta o rană mai veche sau o parte ascunsă din tine.

Nu tolera abuzul — NIMENI nu are dreptul să îți atace demnitatea

Dacă cineva greșește, este drept să răspundă legal, moral sau spiritual pentru asta.

Dar cel rănit, poate transforma acea suferință într-un pas spre vindecare. Poate învăța ceva despre sine și găsește sprijin în Dumnezeu pentru a accesa puterea sa interioară, poate selecta ce merită să păstreze și ce e bine să lase în urmă.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Scrisoare de dragoste : mai mult decât un concert, o experiență imersivă Belle Époque

  Într-o metropolă în care orchestrele tradiționale definesc agenda culturală prin stagiuni permanente și repertorii standardizate, concertul Scrisoare de dragoste de la Biserica Anglicană propune o experiență artistică diferită, translatând măiestria interpretativă intr-un concept inovator, ce depășește tiparele și convențiile lumii muzicii clasice. Pe 15 martie, vom călători în universul lui Mahler, cu toată   frumusețea efervescentă a romantismului și rafinamentul Belle Époque, într-un decor arhitectural al începutului de secol XX. Concertul „Scrisoare de dragoste” devine astfel o aventură multisenzorială în care muzica spune o poveste despre iubire, căutare spirituală și idealurile umane. Dacă marile săli de concerte impresionează prin amploare sonoră, concertul nostru surprinde esența subtilă a muzicii romantice și o aduce în intimitatea ascultătorului. Programul include selecțiuni din Simfonia nr. 4 și celebrul Adagietto din Simfonia nr. 5 de Gustav Mahler, lucrări ...

Valentine's sau Dragobete?

Sărbătoarea iubirii, sărbătoarea îndrăgostirii, cu rădăcini în Creștinismul timpuriu, ziua Sfântului Valentin, despre care se spune că era preot și căsătorea soldații romani în secret, a devenit un festival al cumpărăturilor în veritabilă competiție cu perioada Crăciunului. Dragobete are origini precreștine, iar legenda spune că era fiul Babei Dochia, iar obiceiurile au legătură cu logodna și cu sosirea primăverii. Astfel că două celebrări legate de întemeierea familiei, una creștină și una păgână, au devenit curse de shopping, imagini ale romantismului cu orice preț sau ale unei tradiții fabricate. Pe care să o alegem? Nici una! Pentru că iubirea nu este limitată la două zile pe an și nu este rezervată doar pentru cupluri. Profesorul meu de română din liceu comenta la un moment dat:   Iubirea despre care Dante a spus că "mișca Soarele și celelalte stele" nu este cea dintre Ion și Măria.  Pentru cei care încă nu și-au găsit „jumătatea”, nicio problemă! Nu este nevoi...

Când liniștea are subtitrare

Nu am putut funcționa niciodată în zgomot. Nu cel sonor — ci acel zgomot mental, difuz, apăsător, care vine dintr-o informare haotică, dintr-un flux de opinii mai tare decât realitatea însăși. Pentru mine, „normalitatea” nu a însemnat niciodată jurnalul de la ora 19. Obiceiul de a urmări știri sau talk-show-uri apare doar în prag de alegeri, în vreme de criză sau revoltă — Colectiv, Ordonanța 13, războiul din Ucraina. Diminețile mele încep, de ani buni, cu jurnale în franceză sau reportaje în germană. Nu e un simplu capriciu cultural, ci o necesitate profesională, iar conectarea la spațiul european — și mai ales francofon, în ultimii ani — e parte din munca mea și din identitatea mea de artist. Uneori încerc să gândesc în franceză, alteori în germană — în funcție de perioada de studiu sau de contextul în care lucrez. Dar mereu este vorba despre un alt nivel de înțelegere: mai adânc,  lucid, ancorat în sens. Serile se încheiau cu teatru radiofonic — un obicei de a adormi în compania...