Treceți la conținutul principal

La Serva Padrona joacă în deplasare la Craiova

Sâmbătă, 14 octombrie, la ora 19.00 spectacolul independent de operă La Serva Padrona se va juca pe scena Cercului Militar din Craiova în cadrul Festivalului Internațional Elena Teodorini organizat de Opera Română Craiova.  

Nu am apucat în nici o postare din social media să mulțumesc acestei instituții pentru invitație și pentru întreg sprijinul pe care ni-l oferă pentru ca spectacolul să se desfășoare cu succes, dar o fac acum.

Între timp, am acordat un interviu telefonic domnului Florin Firu pentru Radio România Acrualități, așa cum a făcut și regizorul spectacolului, Alexandru Pătrașcu aici. Deci jucăm în deplasare, iar scorul interviurilor este 1:1 

Mai sunt încă bilete și se pot achiziționa online aici: https://iticket.ro/event/ticket/la-serva-padrona

Transcriu în următoarele rânduri gândurile împărtășite cu ascultătorii Radio România Actualități

Radio România Actualități: Festivalul internațional “Elena Teodorini”, organizat de Opera Română Craiova, propune sâmbăta viitoare, de la ora 19, în sala Cercului Militar din Craiova, spectacolul La serva padronaSoprana Cleopatra David și baritonul Andrei Marinache sunt cuplul de artiști care vor încânta publicul present. Soprana Cleopatra David se află alături de noi prin telefon pentru a ne invita pe calea undelor la acest eveniment. Așadar, La Serva padrona, un eveniment care se găsește pe agenda Festivalului Internațional “Elena Teodorini“, organizat de Opera Română din Craiova. Aș dori să dați câteva detalii, astfel încât să convingem cât de mulți iubitori ai acestui gen muzical să vină la acest spectacol.

 

Cleopatra David: Spectacolul nostru nu seamănă cu nimic din ce ați văzut până acum ! Se mai joacă La Serva Padrona la Opera din Tinișoara, unde se face în regia lui Silviu Purcărete. Am văzut spectacolul lor în festivalul de la Opera Națională din București anul trecut în vară. Aceea este o regie clasică, însă își permit anumite licențe. Noi nu ni le-am permis, în sensul că nu există nici măcar un gest licențios în producția noastră. Ce vă putem spune este că regia noastră nu este nici modernă în adevărat în sens al cuvântului, dar nici sută la sută clasică. Este undeva prinsă între două lumi și cu toate astea ne putem regăsi fiecare dintre noi în această scurtă poveste. Am reușit să mergem un pic mai mult în psihologia personajelor - am avut și timp la dispoziție  pentru că am început proiectul în pandemie. Situațiile dintre cele două persoanaje se schimbă permanent. Așa că nu știi niciodată cine mai este serva, cine mai este patronul, cine este stăpânul, cine este servitorul. Se schimbă permanent situațiile și ierarhiile. Iar, în final, fiecare personaj își propune un anumit lucru, dar totul totul se întoarce pe dos. Deci există răsturnări de situații, există surprize în fiecare moment și nu o să vă spun foarte multe, pentru că vrem să menținem aceste surprize pentru scenă. Dar avem și un element de noutate față de spectacolele pe care le-am făcut anul trecut în București. Premiera a avut loc anul trecut la București, este un proiect independent. Acum colaborăm și cu balerina Marina Minoiu, care ne realizează mișcarea scenică pentru acest spectacol. Și cu ajutorul ei am mai descoperit câteva finețuri ale personajelor pe care le întrechipăm.

RRA: Cum vă regăsiți dumneavoastră ca artist în acest spectacol?

C D Aș putea să spun că sunt capul răutăților, deși ideea nu mi-a aparținut mie, ci lui Ieronim Buga, cel care va realiza conducerea muzicală. Am pus totul în acest spectacol. Am pus sufletul meu, am pus vocea mea, am pus personalitatea mea și experienta de o viață, pentru că nu sunt chiar foarte tânără, deși nu se vede asta pe scenă; am grijă să nu se vadă. Am pus toate trăirile mele și experienta mea profesională deopotrivă. Eu sunt și managerul de proiect și președintele Asociației Culturale Nirmal Art, care realizează spectacolul acesta independent. Iar în conturarea personajului m-am pus pe mine și am pus situațiile din viața mea și felul în care am reacționat în fiecare dintre ele. Iar acest personaj, practic, m-a ajutat să mă înțeleg mai bine. Atunci am înțeles de ce se face terapie prin teatru. Eu am făcut terapie prin operă, fiind totuși cântăreț de operă, iar acest personaj m-a ajutat. 

RRA:Un spectacol de operă independent, așadar, în Festivalul Internațional Elena Teodorini, un spectacol produs de Asociația Culturală Nirmal Art. De această dată v-aș întreba cum se regăsește spectacolul independent în această ofertă culturală a României. Care mai este locul său?

C D :Spectacolul independent de operă, cred că este tot la începuturi. Și de ce? Pentru că este foarte greu sustenabil și atunci, orice proiect a existat în România, nu a avut continuitate. Este întotdeauna nevoie de bani pentru a susține un astfel de proiec. Din bilete, chiar la o sală sold-out nu poți să plătești pe toată lumea. Fără sponsorizare, fără finanțare, este foarte, foarte greu. De aceea și noi am avut două spectacole anul trecut, un pic mai mult decât reușesc alții să facă. Dar ei se aruncă la proiecte mari, cu orchestră mare și atunci costurile sunt și mai mari decât la noi. Opera independentă … să sperăm că are un viitor, pentru că, după cum reiese din măsurile luate acum de Guvern, și care, probabil, sunt necesare, altfel nu au sens acum, în prag de alegeri, urmeaza o criza economică, sau urmeaza o perioada mai grea din punct de vedere economic. În acest caz, nu știu cum va fi afectat in aceasta perioada întregul sistem cultural. Iar noi, bineinteles, suntem Cenușăreasa. Noi, independenții, o sa avem probabil cel mai mult de suferit. În același timp, vom folosi și slăbiciunile sistemului, pe care-l cunoaștem foarte bine pentru că de acolo venim, pentru a crea o nișă și pentru a rămâne cumva legați de public cu anumite proiecte. Dar, pe termen lung, îmi este greu să vă spun care este viitorul acestui domeniu.

RRA Pentru că mi-au atras atenția câteva cuvinte ale dumneavoastră - terapia prin teatru și terapia prin operă - ce presupune mai exact și cine poate să se „vindece”, spre exemplu, sau să își îmbunătățească starea de spirit, urmărind un astfel de spectacol?

CD Toată lumea! Toată lumea poate să își îmbunătățească starea de spirit. În primul rând, spectacolul nostru este o comedie. În momentul în care un om este trist, poate să facă mai multe lucruri: poate să se uite la o comedie, să caute o carte veselă sau ușoară, poate să meargă într-un loc unde să spun niște glume pentru a ieși din starea aceea de tristete și din starea de încordare în care se află. Spectacolul nostru nu produce doar râs, oricum nu un râs facl, te pune și un pic pe gânduri. Terapia prin muzică sau terapia prin artă este felul în care te descoperi. Deci arta trebuie să o și practici, nu doar să asiști. În asta constă terapia. Dar, desigur, și faptul că te duci la un spectacol bun, la un spectacol de teatru sau la un spectacol de operă sau vizitezi o galerie de artă este un lucru pe care îl faci pentru tine. Mi-am adus aminte de ce îmi spunea un tânăr care studia medicina, că abia șteaptă să termine facultatea pentru că este foarte greu acolo. Și eu mi-am adus aminte de studenția mea. Și i-am spus așa: “în momentul în care te duci la facultate, faci ceva pentru tine. În momentul în care te duci la serviciu, faci ceva pentru ceilalți.“ Deci și educația este tot o terapie, este ceva care te îmbogățește.

RRA: Așteptăm, așadar, cu foarte multă plăcere și deosebit interes spectacolul La Serva Padrona de sâmbătă, 14 octombrie, de la ora 19 și mulțumiri pentru prezența în acest interviu telefonic doamnei Cleopatra David. Mult spor în continuare!

CD: Mulțumim și vă așteptăm la spectacol !

 

Comentarii

GEORGEVICI MIHAIL a spus…
https://www.facebook.com/mcppress/videos/416278744149862

Postări populare de pe acest blog

Când liniștea are subtitrare

Nu am putut funcționa niciodată în zgomot. Nu cel sonor — ci acel zgomot mental, difuz, apăsător, care vine dintr-o informare haotică, dintr-un flux de opinii mai tare decât realitatea însăși. Pentru mine, „normalitatea” nu a însemnat niciodată jurnalul de la ora 19. Obiceiul de a urmări știri sau talk-show-uri apare doar în prag de alegeri, în vreme de criză sau revoltă — Colectiv, Ordonanța 13, războiul din Ucraina. Diminețile mele încep, de ani buni, cu jurnale în franceză sau reportaje în germană. Nu e un simplu capriciu cultural, ci o necesitate profesională, iar conectarea la spațiul european — și mai ales francofon, în ultimii ani — e parte din munca mea și din identitatea mea de artist. Uneori încerc să gândesc în franceză, alteori în germană — în funcție de perioada de studiu sau de contextul în care lucrez. Dar mereu este vorba despre un alt nivel de înțelegere: mai adânc,  lucid, ancorat în sens. Serile se încheiau cu teatru radiofonic — un obicei de a adormi în compania...

Despre tăcere, adevăr și moralitate: ce fel de comunitate vrem?

 România este, poate mai mult decât alte locuri, o țară în care tăcerea a fost ridicată la rang de virtute, iar exprimarea adevărului a ajuns să fie tratată ca un act de agresiune. Moralitatea, stima de sine, echilibrul între inimă și rațiune — toate par astăzi sub asediu, în special în comunitățile care ar trebui să funcționeze pe baza unor valori clare și sănătoase. În decursul a peste trei decenii de activism, atât în România cât și în afara granițelor, am observat cum oameni bine intenționați au fost marginalizați pentru că au ales să spună adevărul. Cei care au avut curajul să semnaleze derapaje morale sau abuzuri au fost adesea etichetați drept “conflictuali” sau “negativi”. În realitate, au fost agresați de către cei care se simțeau vizați. Imoralitatea a fost tolerată. Au fost relații în interiorul comunităților — unele asumate, altele nu — dar judecata a fost aplicată selectiv: cei lipsiți de influență au fost excluși, în timp ce cei „bine conectați” au fost iertați și c...

Handbook for Adult Life

Chapter Three: I Am So Worried Or, How to Successfully Spiral Without Actually Helping Anyone Let’s talk about a classic adult maneuver: the Grand Performance of Worry. You know the one. Something bad happens—someone’s in trouble, someone needs help—and instead of jumping into action, you offer... worry . Big, loud, beautifully hand-wringing worry. Oscar-worthy concern. Bravo. But here’s the kicker: what exactly are you doing with all that worry? Does it stop the bleeding? Pay the bills? Solve the crisis? Nope. It just kind of floats there, useless and dramatic, like a scented candle in a house fire. Of course, we all feel worried sometimes. That’s human. But let’s be honest: some of us are out here treating worry like it’s a job title. “Yeah, I was really busy today—had a full schedule of catastrophizing from 10 to 4.” And deep down, what’s the goal here? Is it support—or is it the social media soft launch of your empathy brand? You post: “Ugh, I’m just SO heartbroken right now ...