Treceți la conținutul principal

Dictatura morţii

Nu, nu este vorba de Coreea de Nord, nici de Statul Islamic, nici măcar de Mama Rusie. Nu este vorba nici despre masoni, Biserica Catolica,  sionişti, reptilieni şi alte trăsnăi din teoriile conspiraţiei.

Vedem pe posturile TV un soi de justiţie. Cazuri de corupţie, trafic de influenţă, tot felul de ilegalităţi ai căror autori (prezumtivi) sunt cercetaţi, poate condamnaţi. Există şi un organism care se ocupă de acest lucru.

Dar ce se întâmplă în cazul incompetenţei? Incompetenţa nu este ilegală. Lucrurile merg şnur în acest caz. Lipsa  de strategie decurge din lipsa de viziune, care, la rândul ei, decurge din lipsa de idealuri. Oamenii fără idealuri (idealurile nu se referă la realizări personale) sunt oameni morţi. Suntem conduşi de oameni morţi, carcase biologice funcţionând pe bază de impulsuri electromagnetice, umplute cu mici interese ridicate la rang de obiective strategice.  Morţii nu vor face nimic pentru că nu-şi pot imagina nimic mai mult decât propria lor experienţă, propriul trecut, evident mort. Dorinţele lor sunt de tip comparativ şi nu pot avea decât conturul invidiei, fie că este vorba de viitorul instituţiei de care se ocupă, fie de propria familie. Trebuie să obţină ce are celălalt. Punct. De multe ori, invidiază alţi morţi, care au obţinut un centimetru mai mult decât ei. Nimic nu este mai important decât avantajul imediat, fie el şi minor, fie el şi cu costuri mari (din partea altora, aparent). Pentru că nu cred în nimic, nici în propria capacitate de a face ceva, vor cultiva mediocritatea (adică moartea) şi se vor înconjura de oameni mediocri (adică tot morţi), pentru ca aceştia să-i poată recunoaşte ca lideri supremi, tătuci şi mămuci. Desigur, vor fi toţi bucuroşi să culeagă firimituri şi vor fi recunoscători pentru o poziţie care le asigură traiul uneori minimal, alteori mai mult decât îndestulător. Morţii gândesc despre morţii mai mari că sunt buni pentru că „le dau”. Ce le dau? Salariu pentru munca depusă, un salariu mort pentru o muncă moartă.

Oamenii morţi răspândesc moarte. Moartea educaţiei, moartea culturii, moartea bunului simţ. Când cei vii le permit morţilor să îi conducă, îşi vând idealurile, viitorul, sufletul, aerul pe care îl respiră, forţa care le face inima să bată. Oamenii vii sunt îngenuncheaţi prin frică. Sunt supuşi morţii prin intimidare, prin dominare, hărţuire, umilire. Cei vii opun rezistenţă când sunt tineri. Rezistenţă făţişă. Şi pierd bătălie după bătălie, până când abandonează lupta. Cei norocoşi găsesc alte direcţii, alte locuri unde pot respira şi creşte în voie. Alţii merg din cimitir în cimitir. Uneori mai găsesc vii rătăciţi pe acolo, unii abia mai respirând, alţii murind de bună voie făcându-se „frate cu dracul până trec puntea”. Dar puntea se afundă. Ei beau otrava dulce a compromisului.


Este posibil să rămâi necontaminat de moarte, să rămâi viu printre morţi? Este posibil să vezi permanent lumina şi să mergi spre ea? Nu vor apărea mereu morţi la cotitură care să se folosească de tine pretinzând că ştiu ei drumul spre ieşire sau că mai bine decât moartea pe care ţi-o oferă nu se poate şi, oricum, nu meriţi altceva?

Comentarii

HORIA GANESCU a spus…
Corect! Excelenta analiza!

Postări populare de pe acest blog

Eveniment muzical şi editorial: lansarea partiturii „Pomenire. Un Recviem Românesc” de Ştefan Niculescu

A XVII-a ediţie a Săptămânii Muzicii Contemporane a constituit prilejul lansării partiturii „Pomenire. Un recviem românesc” aparţinând compozitorului şi academicianului Ştefan Niculescu în foyerul sălii de concerte a Societăţii Române de Radiodifuziune, eveniment urmat de audiţia lucrării în interpretarea Orchestrei Naţionale Radio, a Corului Academic Radio (condus de Dan Mihai Goia) şi a basului Pompei Hărăşteanu sub bagheta tânărului dirijor Tiberiu Soare. Realizată în condiţii grafice deosebite într-o veritabilă ediţie de lux, lucrarea a fost întâmpinată cu entuziasm de colegii de breaslă ai autorului, aceştia salutând iniţiativa Editurii Academiei Române pentru care tipărirea partiturii reprezintă o premieră. La lansare au luat cuvântul autorul, compozitorii Liviu Dănceanu, Dan Dediu, muzicologii Despina Petecel Theodoru şi Laura Manolache precum şi dirijorii Horia Andreescu, Tiberiu Soare şi Dan Mihai Goia, aceştia fiind implicaţi direct în realizarea actului artistic. Compozito

La Serva Padrona joacă în deplasare la Craiova

Sâmbătă, 14 octombrie, la ora 19.00 spectacolul independent de operă La Serva Padrona se va juca pe scena Cercului Militar din Craiova în cadrul Festivalului Internațional Elena Teodorini organizat de Opera Română Craiova.   Nu am apucat în nici o postare din social media să mulțumesc acestei instituții pentru invitație și pentru întreg sprijinul pe care ni-l oferă pentru ca spectacolul să se desfășoare cu succes, dar o fac acum. Între timp, am acordat un interviu telefonic domnului Florin Firu pentru Radio România Acrualități, așa cum a făcut și regizorul spectacolului, Alexandru Pătrașcu aici . Deci jucăm în deplasare, iar scorul interviurilor este 1:1  Mai sunt încă bilete și se pot achiziționa online aici:  https://iticket.ro/event/ticket/la-serva-padrona Transcriu în următoarele rânduri gândurile împărtășite cu ascultătorii Radio România Actualități Radio România Actualități:  Festivalul internațional “Elena Teodorini”, organizat de Opera Română Craiova, propune sâmbăta viitoare,

Serghei Rahmaninov: Vecerniile Op. 37

Creaţia religioasă a lui Serghei Rahmaninov cuprinde Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur Op. 31 şi Vecerniile Op. 37, mărturii ale legăturii spirituale a compozitorului cu tradiţia ortodoxă rusă. Vecerniile sunt scrise în contextul obligaţiilor profesionale pe care Rahmaninov le avea în calitate de inspector  de muzică la Liceul nobiliar pentru fete din Moscova, poziţie în care trebuia să organizeze de evenimente muzicale pentru susţinerea materială a armatei ruse. Lucrarea fructifică cercetările realizate de compozitor sub îndrumarea lui Stepan Smolensky (căruia i-a şi dedicat acest opus), a manuscriselor de muzica religioasă rusească din secolele al X-lea, al XI-lea. Aceste cercetări se înscriu într-un curent de explorare a muzicii sacre ruse iniţiat de Ceaikovski. Vecerniile (de fapt muzica pentru Vecernie şi Utrenie ) au fost compuse în 1915 şi definitivate în doar două săptămâni, primind recunoaşterea criticilor şi a publicului şi, spre deosebire de Liturghie, acceptate