Treceți la conținutul principal

Flautul Muramatsu şi melosul românesc. Concertul pentru flaut şi orchestră de Carmen Petra Basacopol

În zilele de 23 şi 24 mai 2013, în seria „Lucrări concertante româneşti”, Filarmonica „George Enescu”a programat Concertul pentru flaut şi orchestră de cameră Op. 71 al compozitoarei Carmen Petra Basacopol, un preambul la Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi (SIMN) ce se desfăşoară în perioada 25 – 31 mai în mai multe oraşe din ţară. Programul celor două seri a inclus Uvertura la opera Scara de mătase de Gioacchino Rossini, Fantezia briliantă pe teme din Carmen de Françoise Borne şi Le sacre du printemps de Igor Stravinski. Orchestra Filarmonicii a evoluat sub bagheta dirijorului Jin Wang, solist fiind Ion Bogdan Ştefănescu.
Creatoare a unei muzici de factură neoimpresionistă, abordând modalul folcloric, Carmen Petra Basacopol este cunoscută publicului în special pentru lucrările vocale, liedurile sale fiind, ca şi cele ale Feliciei Donceanu, preferate în concursurile şi festivalurile de gen. Totuşi harpa, fie acompaniată de orchestră, fie solo sau în ansambluri camerale, este instrumentul care serveşte cel mai bine esteticii compozitoarei prin potenţialul armonic şi timbral.















Concertul pentru flaut a fost scris în 1994, fiind dedicat celui care l-a interpretat magistral pe scena Ateneului, Ion Bogdan Ştefănescu. Artistul este un promotor al muzicii contemporane, alături de colegii săi din Trio Contraste abordând lucrări ale compozitorilor Anatol Vieru, Aurel Stroe, Myriam Marbé, Ştefan Niculescu, Octavian Nemescu, Corneliu Dan Georgescu, Lucian Meţianu, Doina Rotaru, Violeta Dinescu, Maia Ciobanu, Sorin Lerescu,  Dan Dediu, George Balint, Petru Stoianov, Irinel Anghel sau tânăra Diana Rotaru. Cu celebrul flaut de aur Muramatsu, muzicianul este nu doar un virtuoz, ci şi poet.  Întregul repertoriu dedicat acestui instrument, de la Bach la contemporani, din genul concertistic sau cameral îşi găseşte o expresie unică în concepţia lui Ion Bogdan Ştefănescu.
Concertul lui Carmen Petrea Basacopol are o alcătuire quasi tradiţională în trei mişcări: Quasi Adagio. Molto rubato. Allegro giustoAndante malincolicoAllegro risoluto. Procedeele de atac neconvenţionale sunt folosite cu economie, astfel că flautul îşi păstrează vocea intactă. Recitativele, cantilenele şi cadenţele sunt mijloace de exprimare a ideilor, speranţelor, gândurilor, sunt suspine, zâmbete, cuvinte timbrate. Aşa cum a declarat compozitoarea în notele de program „reveria meditativă” şi exuberanţa sunt cei doi poli ai acestui concert. 
În cea de a doua seară pentru bis, Ion Bogdan Ştefănescu a prezentat o altă lucrare contemporană, Circuit a Violetei Dinescu, o lucrare cu aluzii jazzistice şi teatrale în care posibilităţile tehnice şi expresive ale instrumentului sunt mult exploatate,
Calitatea de virtuoz a fost demonstrată din plin în numeroasele variaţiuni ale Fantezei briliante pe teme din Bizet de Françoise Borne în varianta pentru flaut şi orchestră.
În partea a doua a programului, rolul de re-creator i-a revenit dirijorului. Capodopera lui Stravinski, în care expansivitatea timbrală şi frenezia ritmico–armonică alcătuiesc un dans al simţurilor, a prins viaţă pe scena Ateneului prin dedicarea şi dragostea faţă de această partitură a dirijorului Jin Wang, dragoste care se afirmă în fiecare gest, astfel că din spectator, publicul devine participant la sacrificiul păgân şi brutal.
A fost mai mult decât inspirată abordarea în acelaşi program acestor două lucrări, una în care arhaicul se confundă cu primitivismul, în care ritualul mişcă masele, fenomen redat într-o formă estetică de geniul Stravinski, în timp ce în lucrarea românească, acelaşi element arhaic devine sursă a interiorizării şi căutării de sine, rafinând fiinţa umană în căutarea adevăratei sale esenţe, cea spirituală. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Serghei Rahmaninov: Vecerniile Op. 37

Creaţia religioasă a lui Serghei Rahmaninov cuprinde Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur Op. 31 şi Vecerniile Op. 37, mărturii ale legăturii spirituale a compozitorului cu tradiţia ortodoxă rusă. Vecerniile sunt scrise în contextul obligaţiilor profesionale pe care Rahmaninov le avea în calitate de inspector  de muzică la Liceul nobiliar pentru fete din Moscova, poziţie în care trebuia să organizeze de evenimente muzicale pentru susţinerea materială a armatei ruse. Lucrarea fructifică cercetările realizate de compozitor sub îndrumarea lui Stepan Smolensky (căruia i-a şi dedicat acest opus), a manuscriselor de muzica religioasă rusească din secolele al X-lea, al XI-lea. Aceste cercetări se înscriu într-un curent de explorare a muzicii sacre ruse iniţiat de Ceaikovski. Vecerniile (de fapt muzica pentru Vecernie şi Utrenie ) au fost compuse în 1915 şi definitivate în doar două săptămâni, primind recunoaşterea criticilor şi a publicului şi, spre deosebire de Liturghie, acceptate

Dragă securistule,

Te cunosc de mult timp. M-ai vegheat încă de la concepţie. Mi-ai fost aproape şi ţi-am simţit ochiul vigilent în fiecare moment al vieţii mele, însă uneori situaţia ţi-a mai scăpat de sub control. Ţi-am simţit grija şi contribuţia la devenirea mea. Tu ai reuşit multe. Ai reuşit sa te strecori între soţ şi soţie, între frate si soră. Combini şi dezbini după bunul plac. Otrăveşti minţi şi suflete şi reuşeşti să-l faci şi pe un sfânt să se îndoiască de sine. Mi-ai fost coleg, învăţător, şef, amic, admirator, băgător în seamă, vecin, pisălog, hărţuitor. Ştiu ca nu ai vrut să-mi faci rău. Când eram mică, te interesau doar banii părinţilor mei. De asta de la 6 la 10 ani m-ai oprimat, m-ai descurajat, m-ai umilit şi ai pus graniţe creativităţii mele. De asta nu pedepseai pe copilul altui securist care aproape mă desfigurase. Tu ai fost permanent demonul care îmi descuraja părinţii. Tu le spuneai ca este o prostie să investească în proprii copii, lăsându-mă fără sprijin când aveam mai mare

Dictatura morţii

Nu, nu este vorba de Coreea de Nord, nici de Statul Islamic, nici măcar de Mama Rusie. Nu este vorba nici despre masoni, Biserica Catolica,  sionişti, reptilieni şi alte trăsnăi din teoriile conspiraţiei. Vedem pe posturile TV un soi de justiţie. Cazuri de corupţie, trafic de influenţă, tot felul de ilegalităţi ai căror autori (prezumtivi) sunt cercetaţi, poate condamnaţi. Există şi un organism care se ocupă de acest lucru. Dar ce se întâmplă în cazul incompetenţei? Incompetenţa nu este ilegală. Lucrurile merg şnur în acest caz. Lipsa  de strategie decurge din lipsa de viziune, care, la rândul ei, decurge din lipsa de idealuri. Oamenii fără idealuri (idealurile nu se referă la realizări personale) sunt oameni morţi. Suntem conduşi de oameni morţi, carcase biologice funcţionând pe bază de impulsuri electromagnetice, umplute cu mici interese ridicate la rang de obiective strategice.  Morţii nu vor face nimic pentru că nu-şi pot imagina nimic mai mult decât propria lor experienţă