Treceți la conținutul principal

Glorificarea mediocrității: iluzia care ne ține pe loc

 

De câțiva ani încoace, asist tot mai des la o tendință ciudată: glorificarea unor trăsături negative, pe motiv că „așa suntem noi” sau că "nu ne trebuie nouă ce fac intelectualii ăia”. Superficialitatea, mediocritatea, amatorismul, compromisul și kitschul nu mai sunt privite ca derapaje, ci ca fiind acceptabile, chiar demne de promovat.

Materialismul, în toată forța lui, își face loc prin aceste manifestări. Când forma contează mai mult decât fondul, când se premiază aparențele și nu esența, e clar că ceva e pe cale să se piardă.

Să fim sinceri: chiar dacă un lucru este bine făcut din punct de vedere tehnic, științific sau artistic, nu poți fi mereu sigur de acceptare, succes sau de recunoașterea valorii. Dar dacă este făcut greșit sau cu jumătate de măsură, ai garanția eșecului.

De unde vine această confuzie?

Am ajuns să ne obișnuim cu puțin și cu prost. Am fost educați, direct sau indirect, într-o cultură a supraviețuirii, nu a calității. Am fost imbecilizați de stalinism. În Revoluția Culturală, singura estetică permisă era portretul lui Mao, iar oamenii erau obligați să-și distrugă până și grădinile.

Locuim în cartiere urâte, mâncăm prost și ne îmbrăcăm neglijent. Ne lăudăm cu tradiții, dar purtăm ii fake, brodate industrial prin Turcia, India sau China.

Avem un guvern pestriț, plin de amatori, oportuniști și personaje îndoielnice. Și da — noi i-am pus acolo, direct sau prin indiferență.

În acest context, în care acceptăm aceste forme de degradare în viața de zi cu zi, nu e de mirare că ne pierdem discernământul. Se estompează linia dintre autentic și fals, între valoare și impostură.

Îmi amintesc că, în studenție, aveam colege extrem de religioase, care țineau post dar fumau. Când le-am întrebat ce sens mai are postul în aceste condiții, mi s-a răspuns: „Cât e, e primit.” Un fel de „merge și așa” sau „dacă nu poți să-i convingi, aburește-i”. Așa am ajuns să ne aburim pe noi înșine — și să credem că putem aburi chiar și divinitatea.


Vă invit pe toți – fără învinovățiri, fără superioritate – la un exercițiu de introspecție sinceră. Să ne uităm atent la viața noastră, la micile și marile obiceiuri, și să vedem unde am făcut compromisuri. Unde al ales superficialitatea, mediocritatea sau amatorismul.  Ce aspect al vieții noastre este definit de  kitsch.

E o invitație la luciditate. La calitate. La adevăr.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Dicționar: muzician

Mă pregăteam să intru într-o emisiune la un post de radio, iar gazda era de formație actriță. Vorbeam despre accesibilizarea spectacolelor și ajunsesem la muzică și la persoanele cu probleme de auz. Îmi dădea exemplul Coldplay și al unor veste speciale și nu înțelegea de ce muzica clasică nu poate fi accesibilizată. Nu mi-a trecut prin minte să-i vorbesc despre conectarea prin Kundalini și vibrații, însă, înainte de a se face acest lucru, este nevoie de o condiție: ca muzica să fie cântată măcar corect. Și nu oricine poate face asta. Să explic. Muzica este domeniul care necesită cea mai îndelungată specializare. Ca să devii medic, până la 18 ani înveți la o școală de cultură generală și la un liceu teoretic, cu toată lumea. Nu faci materii în plus. Faci pregătire un an sau doi, dar acolo s-a format o industrie clandestină. Pentru muzică, dacă nu ai început cu un instrument, de regulă vioară sau pian, de la vârsta de șase ani, nu are rost să te mai obosești. Nu vei avea nicio șans...

Piotr Ilici Ceaikovski: Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur Op. 41

Scrisă în 1878, Liturghia este, alături de cele Nouă piese sacre pentru cor , una dintre puţin cunoscutele creaţii religioase ale compozitorului rus. Stârnind  controverse pentru publicarea comercială fără acceptul directorului Capelei Imperiale, lucrarea este o piatră de încercare pentru corurile profesioniste. Având resurse melodice diferite de cele ale creaţiei scenice a lui Ceaikovski, Liturghia pentru cor mixt  se bazează mai mult pe înlănţuiri armonice, cu puţine momente polifonice Structurată în 15 părţi, versiunea lui Ceaikovski a Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur (Sfântul Ioan Hrisostomul) conţine o parte dintre răspunsurile şi cântările din ritualul bisericesc, fiind omise Antifonul I şi Fericirile . Cleopatra David 1.      Ectenia Mare: Amin. Doamne miluieşte 2.      Ectenia Mică. Antifonul al doilea Doamne miluieşte . Ţie, Doamne, Amin Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi puru...

Serghei Rahmaninov: Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur Op. 31

Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur Op. 31  este, alături de Vecernii, una dintre lucrările corale majore ale lui Serghei Rahmaninov. A fost scrisă în 1910, după turneul în Statele Unite ale Americii, perioadă în care Rahmaninov a compus Preludiile Op 32 (1910) şi Studiile-tablouri Op 33 (1911). Terminată în mai puţin de 3 săptămâni, lucrarea a fost cântată în premieră de Corul Şcolii Sinodale din Moscova la 25 noiembrie 1910. Compozitorul i se confesa într-o scrisoare prietenului său Nikita Morozov: „M-am gândit mult timp la Liturghie şi pentru mult timp m-am străduit să o scriu. Am început să lucrez la ea oarecum din întâmplare şi dintr-o dată am devenit fascinat. De mult timp n-am mai scris ceva cu atâta plăcere.” La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, exista în rândul compozitorilor ruşi de muzică bisericească tendinţa de epurare din repertoriul sacru a influenţele străine (în special italiene şi germane) şi de reafirmare a stilului tr...